Asculta acest articolUSR demonstrează, din păcate, că nu se pot naște altfel de partide de cum sunt cele deja existente și atât de hulite. Clasa politică rămâne clasă politică în sens peiorativ și dacă ar fi formată din copii de grădiniță.
Nu doar în România se manifestă partide care clamează corectitudinea, dar care în realitate sunt niște organizații închise cu interese specifice, proprii. Partidele sunt organizații care urmăresc să conducă, și prin urmare sunt formate din persoane ahtiate de putere.
Binele public este o vorbă în vânt, programele lor electorale fiind niște simple enumerații de idei făcute să placă și să cucerească publicul. În rest, așa cum a spus chiar fondatorul său, USR nu se deosebește absolut cu nimic de PSD și PNL. Comparația cu cele două partide este acuzatoare în sine. Dan Nicușor a recunoscut eșecul partidului care părea să aducă o noutate absolută în politica românească.
Eșecul USR este relativ. Cu o pondere însemnă în parlament, considerat de PNL o formațiune anti-PSD, deci un posibil colaborator, USR se înscrie în rândul formațiunilor care pot juca un rol major pe scena politică.
Fără îndoială, la alegerile prezidențiale din 2019 președintele Iohannis va avea un sprijin important în USR. Orice s-ar spune, este formațiunea parlamentară cea mai apropiată de societatea civilă. Se consideră o expresie a străzii. Faptul că este format din tineri îi dă o greutate specifică, o anume siguranță că poate mobiliza un electorat care de regulă nu se prezintă la vot. USR adună electoratul anti-PSD și în parte anti-PNL. În asta constă valoarea lui electorală.
Ca partid electoral, la congresul de la sfârșitul săptămânii nu a rezultat că ar fi înregistrat rezultate palpabile. Nu a inițiat niciun proiect de lege care să spargă tiparele. S-a înpotmolit la primul hop teoretic, legea care definea familia.
Cu sau fără dezamăgirile pe care le-a generat, USR merge mai departe. Ca orice partid, apelează la slogane, la stereotipii: își propune să guverneze după alegerile din 2020. Pare o glumă. Dar Călin Popescu Tăriceanu, prin ricoșeu, dă o explicație. Există forțe, zice președintele Senatului, care și-au propus să scoată din viața publică oamenii cu experiență politică. În acest fel țara se pune pe tavă unor interese oculte. Distrugerea partidelor, prin eliminarea liderilor, face parte dintr-un plan mai vast în care încep să creadă tot mai mulți. Fenomenul este experimentat în România, însă se observă în multe puncte de pe mapamond. Experimentul reușește acolo unde găsește oameni fără exeperiență, dispuși să se lase covârșiți de concepte sforăitoare. La noi, o întregă pleiadă de politicieni și-au făcut un program și s-au impus în fața opiniei publice în numele luptei anti-corupție. Alte partide, cum este PSD, pentru a contrabalansa pierderea, mizează pe ceva mai simplu, pe cumpărarea electoratului cu măsuri sociale nesustenabile economic.
USR nu are un program electoral distinct. Nu are nici ideologie. Rămâne în continuare un partid anti-sistem fără direcție clară, dar indisolubil legat de președintele Klaus Iohannis. Nu are lideri marcanți și pentru că nu au avut timp, nu se numără printre partidele cu oameni corupți. Nu are însă nici soluții pentru societate în ansamblul ei, nici pentru o anumită categorie socio-profesională. În schimb poate fi un refugiu pentru persoanele care cred că se poate ivi de undeva un partid imaculat. Partidele anti-sistem au farmecul lor și întotdeauna va exista un electorat fascinat de ce pot reprezenta ele ca și contrapondere la partidele grele, îmbătrânite în rele.
