Image 1
Image 2

Năzbâtii cu Covid -19

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

“Alegerile sunt un mediu perfect pentru răspândirea virusului Covid-19″. Deși se  spune că virusul nu se mai dezvoltă la temperaturi de peste 25 de grade, liderul ALDE este mai mult decât prevăzător, continuându-și raționamentul afirmă că trebuie amânate alegerile locale.

Nu știm ce părere au medicii despre opiniile lui Călin Popescu Tăriceanu. Încă nu s-au pronunțat. Situația este, desigur, serioasă însă s-a ajuns la isterii greu de imaginat.

În parlamentul României s-au pus dezinfectanți, dar recipientele sunt lipite de mese pentru a nu fi furate.

  De la “boala mâinilor murdare” s-a trecut la isteria spălării pe mâini.

Oamenii se spală pe mâini într-o săptămână cât într-un an, dar în același timp fac sau spun lucruri trăznite într-o zi cât într-un an.

Se iau și măsuri raționale, absolut necesare. Parlamentul European, format tot din politicieni nu a lipit recipientele cu dezinfectanți de mese, mai prevăzători decât ai noștri,  au anulat 130 de evenimente și au restricționat accesul vizitatorilor în incintă.

Covid -19 le dă idei și liderilor PSD.  Astfel Marcel Ciolacu avansează ideea ținerii congresului partidului online. Se face economie, nu se mai pot face înțelegeri de culise, bisericuțe care să răstoarne planurile.

La o mai atentă analiză se poate observa că partidele de opoziție sunt mai sensibile la posibilele atacuri ale virusului la care încă nu i s-a găsit leacul. I se spune ucigaș, dar nu s-a murit în masă. Până acum s-au înregistrat aproximativ 3000 de morți. Panica și isteria se răspândesc mai rapid decât virusul, proporțional cu predispoziția fiecărei țări pentru senzațional.

  Cei care vin din Italia spun că în România întâlnesc mai multă panică decât în zonele infestate din Italia. Autoritățile își fac un titlu de glorie din măsurile luate, mai ales în locurile în care nu au apărut persoane suspecte de coronavirus.

Opoziția, după cum se vede, se folosește de ocazie transformând Covid-19 într-o armă electorală.

În situații excepționale se impun măsuri excepționale. În primul rând ar trebui luate măsuri drastice pentru știrile false. 

Acestea pot fi controlate în cazul mijloacelor de informare în masă, dar nu pot fi oprite pe rețelele de socializare, pe site-urile obscure.

Intră în firea lucrurilor ca opoziția să pună răul în față,  însă nu ar strica nici puțină decență în modul în care este prezentată situația coronavirusului la televiziunile  ce par pro-PSD.

  Mai degrabă este vorba despre neputința PNL de a comunica. Pot fi numărați pe degetele de la o mână micul grup de comunicatori proveniți de la PNL sau simpatizanți ai partidului condus de Ludovic Orban. Se observă un fenomen interesant și în ceea ce-l privește pe președinte. 

Klaus Iohannis este apreciat la modul general de întreg PNL, dar nu are susținători fanatici, precum avea Ion Iliescu sau Traian Băsescu.

Într-o situație concretă, așa cum este coronavirusul,  președintele nu dă soluții concrete, ci se limitează la a transmite un “apel la calm”. “Transmitem un apel la calm” este o formulă generală, rece, fără impact în rândul populației. Dimpotrivă, când se transmite un apel la calm reacția este inversă, populația simte că ceva nu este în ordine, dar nu i se spune ce anume, simte că i se ascunde adevărul.

Panica este la început. Pas cu pas, politicienii vor constata că pot aduna capital electoral de pe spinarea invizibilului Covid -19, prezentându-l ca un monstru cu mii de capete care atacă populația, dar guvernul nu face nimic.

Dosarul Cîțu-Covid, butoiul cu pulbere din campania electorală

Dosarul DNA în care miniștri Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, precum și fostul prim ministru Florin Cîțu,  acuzați că au fraudat milioane de euro cumpărând milioane de doze de vaccin peste necesar, va deveni subiectul major în jurul căruia se vor arunca săgețile electorale de anul viitor.

Câteva posibile teme pentru europarlamentare

Campania electorală, pentru comasatele europarlamentare cu localele, va fi ca în ghicitoarea cu lupul capra și varza care trebuie trecute o punte. Cum treci puntea când ai un lup, o capră și o varză?