Image 1
Image 2

“Muzica Filmelor pentru Copii”, de 1 Iunie, la Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Filarmonica Satu Mare ne anunţă că pregăteşte un eveniment special de 1 Iunie, Ziua Copilului.

Aşadar, miercuri, 1 iunie 2022, de la ora 18<00, lângă Turnul Pompierilor din municipiul Satu Mare va avea loc un eveniment numit Muzica Filmelor pentru Copii. Dirijor va fi Werner Gabor, iar solistă Blatniczki Dora.

Dirijorul Gábor Werner s-a născut în anul 1969 la Budapesta. Şi-a început studiile muzicale la vârsta de cinci ani studiind violoncelul, pianul şi percuţia. După liceu, a absolvit la Colegiului de Muzică Liszt Ferenc, filiala din Győr. Este membru al Orchestrei Simfonice MÁV din 1991 şi a cântat în mai multe orchestre de cameră. A fost membru al Cameratei Transsylvanica între anii 1990-1993, Sonora Hungarica între anii 1993-1995 şi al Orchestrei de Cameră Jenő Hubay între 1996-1999, după care a cântat şi cu Virtuoşii Maghiari. În 1997 a fost admis la Universitatea de Muzică Liszt Ferenc, unde a absolvit arta dirijatului în clasa lui Ervin Lukács şi a lui Tamás Gál după care şi-a continuat cursurile de măiestrie alături de Yuri Simonov. Din 1999 până în 2005 a fost directorul artistic al Orchestrei de Cameră Hevesi. Ca dirijor invitat a colaborat cu mai multe Orchestre din Ungaria. Din 2000, este dirijorul taberei pentru orchestre de coarde Jeunesses Musicales, organizată în cadrul Zilelor Muzicale Békés-Tarhos. A participat la mai multe festivaluri de prestigiu: Valea Artelor, Festivalul Zemplén. A fost invitat în Olanda, Italia şi Elveţia. În 2002, a fost invitat în Spania la Festivalul Sant Feliu de Guíxols, unde a dirijat, printre altele, de Béla Bartók Muzică pentru instrumente de coarde, percuţie şi celestă. Dirijează în mod regulat în Transilvania. A fost directorul muzical al primului sezon din Virtuosos. Werner Gábor a creat aranjamentele muzicale al mai multor producţii: Concerte Cinemusic Müpa, János Bródy, Zsuzsa Koncz, Magna cum Laude, Hooligans. În 2002 a primit Premiul Donáth. Din 2000 este dirijorul Orchestrei Dohnányi din Budafok.

Biografie Blatniczki Dora

Tânăra mezzosoprană şi pianistă, Dora Blatniczki este renumită pentru sensibilitatea ei muzicală, seriozitatea, devotamentul, precum şi perfecţionismul în abordarea rolurilor.

A studiat la Liceul de Arte „Aurel Popp”, Satu Mare – 12 ani pian principal la clasa profesoarei Manfrédi Annamária.

Studii de licenţă- canto- la Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” -Cluj-Napoca – 2018-până în prezent, sub îndrumarea prof. univ. dr. Elena Moldovan-Andries şi lect. univ. dr. Tiberius Simu şi în paralel pian- la aceeaşi instituţie la clasa lect. univ. dr. Ligia Ghilea.

A debutat în luna mai al acestui an în rolul Rosinei în premiera spectacolului „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorului Nagy Gergő. La Filarmonica de Stat din Târgul-Mureş a cântat partea solistică de mezzosopran din Oratoriul „Christus” de Franz Liszt avându-l pe dirijor pe Erdélyi Dániel din Budapesta. A colaborat cu COOPERA Művészeti Nonprofit Közhasznú Kft. debutând în rolul Gertrudisz din opera „Bánk bán”, de Erkel Ferenc, cu premiera la Budapesta şi spectacole în diferite teatre ale Ungariei. A cântat în cadrul galei „Young Opera Stars” de la Opera Naţională Română Cluj- Napoca, sub bagheta maestrului David Crescenzi şi la Gala de operă din cadrul masterclass-ului „Musicum Laude 2021” la Teatrul „Regina Maria” din Oradea cu orchestra Filarmonicii de Stat, condusă de maestrul Budànyi György.

A participat la cursuri de măiestrie: International Singing Masterclass cu soprana Catrin Wyn-Davies, la Cluj-Napoca, Ifjú Zeneművészek Nyári Akadémiája cu soprana Bátori Éva, la Debrecen, Ungaria, Atelidra Lyric-Dramatic Workshop, cu baritonul Marian Pop şi mezzosoprana Mihaela Binder-Ungureanu, Musicum Laude – cu baritonul Molnàr Levente, soprana Kolonits Klàra, soprana Andrea Rost, tenorul Berkes Jànos şi basul Ionel Pantea.

Începând din anul 2022, a devenit membră TOA- Transylvanian Opera Academy, un program artistic pentru tineri artişti, înfiinţat de dirijoarea de origine americană Elizabeth Askren.

Premii: Premiul III la „Citta di massa” Concorso Internazionale per Giovani Musicisti (martie, 2021), Premiul III la „Emil Rotundu” Canto and Piano International Online Contest (iulie, 2020), Premiul III la „Varadinum Art” National Singing Competition (decembrie, 2018), „Tânăr Artist Sătmărean” în categoria Solist Instrumentist pentru contribuţia de excepţie adusă la înflorirea spiritualităţii sătmărene.

Hobbyul ei este căutarea frumosului. Frumosul în muzică, în pictură, în lectură, în oameni în aparenţă şi esenţă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with