Image 1
Image 2

Multe alimente conţin pesticide, hormoni, metale grele şi alte substanţe care pot ucide consumatorii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

De o bună vreme se vorbeşte despre E-urile alimentare care se regăsesc în diverse produse şi efectele nefaste ale acestora asupra organismului uman. Se fac fel şi fel de recomandări în ceea ce priveşte o alimentaţie raţională şi echilibrată, cu sugestii în ceea ce priveşte cosumarea legumelor şi a fructelor. Există păreri formulate şi în ceea ce priveşte consumul de carne, fiind recomandată mai ales cea de peşte, pui şi vită. Iată că recent, publicaţia Adevărul dezvăluie faţa nevăzută a unor alimente care, potrivit ziarului, conţin adevărate otrăvuri.

Te fereşti să mănânci carne de porc, pentru că ştii că nu e bună pentru colesterol. Ţi se recomandă puiul, că e mai sănătos. Dar puiul, pentru a creşte pe repede-nainte, să fie bun de sacrificat după 40 de zile (ceea ce în bătătura ţăranului se întâmplă în câteva luni), e îndopat cu hormoni şi cu tot felul de chimicale. Dai copilului să mănânce piept de pui, că e slab şi bun, dar, din cauza hormonilor estrogeni, fetiţelor le apare menstruaţia cu câţiva ani mai devreme şi sunt expuse riscului de cancer uterin, iar băieţii se confruntă cu riscul de cancer mamar.

Te gândeşti că mai sănătoasă e, totuşi, carnea de peşte. Numai că peştii mari (ton, cod) reţin metalele grele (plumb, mercur, cadmiu etc.), provenite de la poluare, iar acestea, ajunse în corpul nostru, se acumulează în rinichi, ficat, oase, creier şi duc la inevitabilul cancer. Peştii din crescătorii sunt şi mai periculoşi. Pangasiusul e considerat o adevărată otravă. Zici că e sănătos să mănânci somon, că are Omega 3? Somonul de crescătorie, cel care se găseşte de obicei în magazin, e chiar boală curată şi medicii sfătuiesc femeile gravide să se ţină departe de aşa ceva, aşa cum le sfătuiesc să nu fumeze. În carnea de somon de crescătorie ai parte de pesticide, de mercur, de dioxină, inclusiv de colorant (căci i se administrează colorant în hrană, să se obţină carnea roz).

Vrei să eviţi aceste pericole şi te gândeşti la o alimentaţie vegetariană? Nu ai rezolvat nimic. În afară de organisme modificate genetic, dai de pesticide sau de îngrăşăminte chimice. Ţi se spune că e bine să mănânci cât mai multă verdeaţă? Tocmai în frunză planta îşi face stocuri din azotaţii, nitraţii sau nitriţii cu care o alimentează agricultorii, pentru produse mari şi arătoase, pentru recolte record. Prin urmare, oricum ai da-o, nu ai scăpare.

Otrava îţi este administrată lent, cu fiecare îmbucătură, şi va exista un moment critic în care corpul tău va ceda. Înainte de termen. Şi nu vorbim de cazuri izolate, ci de un fenomen generalizat. Prin urmare, nu sunt doar crime, ci e de-a dreptul genocid. Şi de ce toate acestea? Pentru ca unii să facă profituri uriaşe.

Ne omoară, deci, ca să aibă ei un iaht în plus. Îi arătăm cu degetul pe cei care pornesc războaie? La fel de vinovaţi sunt cei care ucid omenirea lent. Nimeni nu-i pedepseşte nici pe unii, nici pe alţii, cu toţii sunt consideraţi nişte lideri, nişte învingători.

 

2 comentarii

  1. Am fost foarte placut surprins de acest articol.Este un lucru foarte important a informa oameni despre adevaratele pericole la care suntem expusi zi de zi ,si nu numai prin alimentatie ,aerul pe care-l respiram.Asa numitele camtreyl-uri care sunt imprastiate din avioane,cu diferite substante extrem de toxice,nemaivorbind de vaccinurile”minune” care la randul lor contin incepind de la metale grele,cianuri,diferitebacterii si virusuri modificate genetic care numai bine nu fac omenirii.Aceste tipuri de articole ar trebui sa apara pe prima pagina a tuturor ziarelor cu litere mare de tipar in fiecare zi.Ca de fapt aceste lucruri sunt cele mai importante in viata omului,adica SANATATEA

Lasă un răspuns

Connect with