Asculta acest articolCe sunt, la urma urnelor monumentele pe care le întâlnim în fiecare oraș din lume? La intrarea pe teritoriul Statelor Unite ne întâmpină Statuia Libertății, dăruită de Franța, devenită simbolul libertății.
Nu toate monumentele reușesc să se transforme în simboluri, deși toate tind spre asta. Cele mai multe monumente și ansambluri monumentale sunt dedicate unor personalități care prin activitatea lor au marcat epoca în care au trăit. Dacă sunt lucrări artistice de excepție, ele reușesc să trasnceadă personalitatea artiștilor care le-au creat, devenind valori în sine.
Răsfirate în toate localitățile mai mari, monumentele devin simboluri comparabile cu simbolurile naționale. Ele marchează locul, cam la fel ca regele junglei. Așa se explică de ce există o competiție acerbă între diferitele grupuri, între comunități. Scriitorii vor să se ridice monumente ale scriitorilor. Preoții vor să-i eternizeze în piatră sau bronz pe marii lor înaintași. Militarii vor să le ridice statui nemuritoare marilor generali, marilor strategi.
:i ca să venim mai aproape de zilele noastre, de comunitatea din Satu Mare, românii vor să ridice statui ca să–și arate respectul pentru românism, pentru cultura și istoria națonală, iar maghiarii vor la rândul lor să ridice statui prin care să–și arate atașamentul pentru maghiarism, cultul pentru cultura și tradiția maghiară.
Ce este rău în asta? Lucrurile trebuie să se petreacă simetric, ca într-o oglindă care reflectă în mod egal cultura, tradiția, cultul pentru personalitățile care și-au pus amprenta pe istoria fiecărei națiuni, a fiecărei etnii.
Satu Mare, atât județul cât și reședința de județ, nu este un loc în care nu se mai pot pune statui și monumente. Ba chiar este sărac și din punctul de vedere românesc și unguresc. Mai degrabă sunt simple însemne, mici busturi așezate pe câte un piedestal modest. Singura lucrare care are monumentalitate este statuia dr. Vasile Lucaciu. Dacă ar fi adunate toate monumentele stradale la un loc, lucrarea lui Corneliu Medrea ar ieși în evidență ca un bloc cu zece etaje așezat printre case.
Din acest punct de vedere, mă așteptam ca statuia care-l reprezintă pe Széchenyi István, inaugurată ieri, destul de reușită artistic, din moment ce se află în apropierea statuii dr. Vasile Lucaciu să aibă mai multă monumentalitate. Deocamdată, se pare că data inaugurării, 15 martie, poartă mai multă încărcătură simbolică decât statuia în sine a unuia dintre cei mai mari reformatori din secolul 19.
Competiția pe monumente este una benefică din punct de vedere cultural numai dacă lucrările au valoare artistică. În caz contrar rămân simple manifestări ale unui naționalism acultural. Centenarul amplifică tendințele nu întotdeauna benefice pentru raporturile dintre români și maghiari. Un exemplu, pentru Satu Mare, ar fi intenția de a ridica un steag românesc pe un catarg de peste 40 de metri. O simplă provocare. Un alt exemplu este legat de refacerea monumentului soldatului necunoscut. Inaugurat în 1922, de 1 decembrie, a dispărut. Despre valoarea artistică nu ne putem pronunța întrucât nu l-am văzut într-o imagine foarte clară. Este limpede că era un simbol puternic în epocă. Mai exista, se pare în stadiu de proiect, un monument al Honvedului sătmărean, realizat de un artist român. Întrebarea este dacă simbolurile cu caracter militar își mai găsesc justificarea.
Multe întrebări nu se vor naște în jurul statuii inaugurate ieri la Satu Mare, dar conform unei cutume românii vor dori să amplaseze și ei una de o rezonanță simbolică cel puțin egală. Monumentele, statuile, plăcile memoriale sunt însemne care dau identitate unui loc. Fără acestea nu se poate scrie istoria acelui loc.
