Image 1
Image 2

Ministrul de Justiție invită UDMR să iasă de la guvernare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

USR PLUS s-a remarcat prin idei puține, dar fixe, toate considerate de mare impact din punct de vedere al respectării statului de drept în România. Formațiune cu o importantă componentă justițiară, un element important în programul USR PLUS a fost desființarea Secției Speciale (SIIJ).

Înainte de toate trebuie menționat că programele electorale care stau la baza actualului program de guvernare au fost elaborate în timpul guvernării PSD-ALDE, ca formule alternative la încălcarea unor principii, a unor valori europene de care, într-adevăr, PSD era acuzat chiar și de lideri ai Paridului European Socialist.

USR PLUS și-a schițat întregul program electoral când în stradă se striga “PSD-Ciuma roșie”, iar pe pancarde era scris mare “DESFIINȚAREA SIIJ”. La negocierile pentru formarea coaliției de guvernare acest punct a fost introdus în programul de guvernare asumat de cele trei partide.

Cu o pupularitate în scădere, aflat în mijlocul unor scandaluri de mare impact mediatic – demiterea ministrului Sănătății, gunoaiele neridicate din sectorul primăriței USR Clotilde Armand – USR PLUS constată o scădere constantă în sondaje. Majoritatea măsurătorilor situează partidul vicepremierului Dan Barna sub AUR.

Cauza depistată de strategii “reziștilor”, cum li se spune în mod peiorativ, ar fi netranspunerea în practică a punctelor incluse de ei în programul de guvernare. E posibil ca aceasta să fie cauza principală.

Cert este că Dan Barna a decis că trebuie să iasă la atac. El a dat tonul numind PNL un partid conservator, iar UDMR un partid cu “un chef mediu de reforme”. După analiza domnului Barna a rezultat că singura formațiune reformatoare din coaliția de guvernare este USR PLUS.

Dar critica lui la modul general nu a avut un mare ecou. Practic nu a fost băgat în seamă. Partenerii de guvernare au alte preocupări. PNL este în campanie internă, premierul Cîțu trebuie să rezolve o gafă făcută de o consilieră care s-a găsit să dea sfaturi comunicatorilor din echipa “noului sufleu” din PNL, iar UDMR se ocupă cu problema urșilor care invadează în special localitățile din |inutul Secuiesc.

În urma atenționării în termeni civilizați, nefiind băgat în seamă, următorul atac trebuia să fie cu adresă directă. Punct ochit, punct lovit. Prin urmare, ministrul Justiției invită în termeni categorici UDMR să iasă de la guvernare. Motivul? Se opune desființării SIIJ. Stelian Ion este unul dintre cei mai agresivi politicieni. El s-a remarcat în USR PLUS prin radicalismul lui în foarte multe probleme privind încălcarea statului de drept.

Ministrul de Justiție nu se limitează la a cere UDMR să fie de acord cu desființarea Secției Speciale. El face aprecieri de tipul celor din timpul lui Corneliu Vadim Tudor.

În opinia ministrului Stelian Ion, se poate presupune că a întregului său partid, UDMR se opune desființării Secției Speciale pentru că vrea ca România să se alinieze politicii promovate de Ungaria și Polonia, țări care încalcă în mod deliberat statul de drept.

Dacă intervenția lui Dan Barna nu a fost băgată în seamă de partenerii de guvernare, să vedem ce ecou vor avea acuzațiile ministrului Stelian Ion. În fața acestor grave acuzații va lua atitudine Kelemen Hunor? Dacă nu va răspunde și UDMR va continua să se opună desființării SIIJ va cere USR PLUS în mod oficial ieșirea acestei formațiuni de la guvernare?

În sfârșit, dacă PNL nu va rezolva litigiul dintre cele două partide va ieși USR PLUS de la guvernare? Tema probabil va fi dezbătută în cadrul campaniei interne din cele două partide recent fuzionate.

USR PLUS nu și-a găsit tonul, și rostul, în această coaliție de guvernare mai mult cârpită decât sudată. Fiecare partid încearcă să tragă spuza pe turta lui. Liberalii se sfâșie între ei, useriștii nu-și găsesc locul, iar udemeriștii se luptă cu urșii.

Desigur, s-ar putea vorbi și despre interesele de partid ale fiecărui membru al coaliției. Ele există și sunt clar delimitate. PNL, aripa Cîțu, are propriul interes politic, diferit de interesul aripii Orban, UDMR își urmează politica generală experimentată în diferitele guverne din care a făcut parte, în timp ce bietul USR PLUS bâjbâie, sabotat din toate direcțiile.

Mai este un subiect exploziv: Roșia Montană, subiect drag militanților din USR PLUS.

Sigla Informatia Zilei

Aripa anti-PSD din PNL

Asculta acest articol Toate datele conduc spre ideea că în PNL se dezvoltă o aripă anti-PSD care se amplifică pe

Săptămâna marilor decizii politice

Nu neapărat în ordinea importanţei, în această săptămână guvernul trebuie să ia o serie de decizii care vor avea consecinţe majore pentru România, pentru cetăţenii români, pentru mediul de afaceri, pentru salariaţii din sistemul de stat.