Image 1
Image 2

Ministrul Cîțu reia tema majorării pensiilor cu nu mai mult de 10%

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, afirmă că pensiile pot creşte cu 10%, chiar dacă efortul financiar va fi mare. Creşterea cu 40% ”ar fi fost o bombă pentru stabilitatea economică”, chiar dacă nu exista criza provocată de coronavirus, mai apreciază ministrul. ”Când sunt oameni care poate nu îşi găsesc locuri de muncă, şomajul explodează în Europa, economiile sunt la pământ şi totuşi facem acest efort”, a afirmat Cîţu.

Florin Cîţu a anunţat, miercuri seară, că pensiile pot creşte cu 10% în acest an. Întrebat de ce doar cu atât, Cîţu a răspuns: ”În primul rând, creşterea pensiilor, aşa cum a fost ea trecută prin Parlament, nu avea nicio sursă de finanţare. Guvernul socialist, aşa cum am prezentat părţi din document anul trecut, în noiembrie, a prezentat o notă în care spunea foarte clar că nu poate să crească pensiile fără să influenţeze, să destabilizeze bugetul şi propunea – e un document pe care îl voi prezenta – reeşalonarea creşterii. Deci toată lumea ştia acest lucru. Nu are nicio legătură cu creşterea economică. Chiar şi dacă am fi avut creştere economică de 4%, tot ar fi fost o bombă pentru stabilitatea economică”. Cîţu afirmă că Guvernul PNL nu face lucruri populiste.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with