Mihai Dămăcuş, un talent care a ars meteoric pe scena Teatrului de Nord

Nu sunt comentarii

Asculta acest articol

Sunt veşti pe care le afli din întâmplare şi te izbesc dintr-o dată, în plin, fără să-ţi lase nicio replică. Într-o seară, târziu, pe Facebook, am aflat că Mihai Dămăcuş nu mai este. Un actor tânăr, frumos, cu spirit liber şi mai ales uimitor de talentat a decis în aceste zile că i-au fost de ajuns 28 de ani între pământeni.

Timp de două stagiuni, între 2010 şi 2012, l-am admirat pe scena Teatrului de Nord şi l-am pomenit în cronicile din acest supliment. Plecat apoi în Irlanda, revenise de puţin timp în ţară şi drumul său s-a oprit brutal, marcat de o depresie căreia nu i-a mai făcut faţă. Lumea teatrului e cruntă pentru tineri, mai ales în România, unde concurenţa e crâncenă între sutele de absolvenţi ai facultăţilor de profil.

Doi ani ce nu se uită

Dar Mihai părea foarte bine pornit în carieră. Născut în 1987, a absolvit Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică ”Octavian Stroia” din Cluj-Napoca în 2006 şi Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Cluj-Napoca, secţia Arta Actorului, clasa Miriam Cuibus, în 2009. S-a format ca un excelent exponent al mişcării scenice, făcându-se remarcat pe scenă prin fizicul suplu, atletic, şi chelia care-l făcea uşor recognoscibil, dar şi prin prezenţa ingenuă şi curajul de a aborda roluri din cele mai diverse stiluri şi tipuri de dramaturgie. Nu era omul care să se dea înapoi de la provocări, dar era şi un spirit neliniştit, sensibil şi însetat de libertate. Poate de aceea rolul visătorului Poreclă din “Portugalia” lui Zoltan Egressy i-a venit atât de bine.

Cu Renata Heidel în "Portugalia" — Cu Renata Heidel în “Portugalia”

Prima sa apariţie în teatrul profesionist a venit în “Minunata lume nebună“ de Anthony Neilson, la Teatrul Municipal din Baia Mare, un spectacol primit cu multe aplauze şi hohote de râs la Festivalul “Fără Bariere” de la Satu Mare din 2010, fiind însă şi colaborator al teatrului sătmărean. În toamna acelui an Dămăcuş a intrat în trupa Teatrului de Nord, unde avea să joace doi ani, mult şi intens.

A debutat în rocambolesca montare a lui Gelu Badea cu “Trei surori” de Cehov, apoi a apărut în “Pinocchio” sub conducerea lui Ovidiu Caiţa. Acesta a fost regizorul care l-a distribuit apoi într-o altă montare uitată cam pe nedrept, “Ocean. Mare” de Alessandro Baricco, în care Dămăcuş apărea alături de Camelia Rus şi Rappert Gabor în scena crucială a spectacolului. Tot Caiţa i-a dat un rol de forţă în commedia dell’arte, Ottavio în “Mincinosul” de Carlo Goldoni.

Cu Camelia Rus în "Ocean. Mare" — Cu Camelia Rus în “Ocean. Mare”

Diana Dragoş l-a drapat în alb într-un spectacol de atmosferă, “Interior” de Maurice Maeterlinck, apoi a evoluat din nou sub conducerea lui Ovidiu Caiţa într-o piesă contemporană românească, “Playlist” a regretatului C.C. Buricea-Mlinarcic, pe care am comentat-o entuziast pe atunci.

Portugalia din vis

Poate cel mai bun rol al său l-a făcut Mihai Dămăcuş în “Portugalia”, în regia lui Sorin Militaru, simţind probabil o afinitate cu personajul său, visător, sensibil, naiv şi sperând că undeva, departe, într-o Portugalie din vis, va fi, cândva, bine. Am descoperit atunci un actor cu foarte mare potenţial.

A fost folosit apoi în roluri de impact vizual, în “Jack lunetistul” de Radu Macrinici (regia Gelu Badea), “Victimă şi călău” de Paşcu Balaci (regia Marius Costache) şi, mai ales, “Soarele apune” de Michel de Ghelderode (cu acelaşi regizor), unde era prins, mascat, într-un halucinant dans al morţii cu bătrânul rege Carol Quintul, întruchipat de Ciprian Vultur.

În "Interior" de Maeterlinck — În “Interior” de Maeterlinck

Regizorul Cristian Ioan l-a văzut omul potrivit pentru un alt rol de naiv în căutarea libertăţii, prinţul Leonce din “Leonce şi Lena” de Georg Büchner, un spectacol burlesc, memorabil, în care Mihai apărea sub chip de om al junglei, vopsit în negru, făcând giumbuşlucuri alături de valetul Valerio (Radu Botar) şi întâlnindu-şi ursita de care fugea (Lena, jucată savuros atunci de Dorina Nemeş). Avea să fie ultimul său mare rol, apariţia din “Într-un fel, ca de viitor” după Douglas Coupland (regia Ovidiu Caiţa) fiind sporadică, într-un spectacol jucat rar.

Din păcate, Mihai Dămăcuş nu a avut şansa să facă rolul vieţii sale (cine ştie cum ar fi arătat un Hamlet jucat de el!). Rămâne o amintire plăcută şi o nouă intrare în ceea ce am numit “secţia cerească“ a Teatrului de Nord.