Image 1
Image 2

Micula are cea mai bună apărare, iar Oarul cel mai prolific atac

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Golgeterul, după 17 etape ale Ligii a IV-a, îl dă Talna Oraşu Nou, Bogdan Bârle a marcat de 31 de ori

liga4Sezonul de toamnă al Ligii a IV-a s-a încheiat de curând, s-au jucat cele 15 etape din tur şi două etape din retur. Echipele au intrat în vacanţă, antrenorii şi cei aflaţi la conducere pot să tragă linie, iar în funcţie de obiectiv, fiecare dintre ele au timp să-şi întărească lotul.

După cum bine ştiţi, după acest sezon va exista o singură serie în Liga a IV-a, în care se vor afla primele 6 clasate la finalul acestei ediţii din fiecare serie, plus campioanele din Liga a V-a. Vom avea meciuri mai echilibrate, lupta va fi mai mare pe terenurile din judeţ. Însă să ne oprim la această primă parte a sezonului 2013-2014 şi să vă prezentăm câteva statistici, cele cu care rămânem până la reluarea campionatului, până în primăvara anului viitor.

Se cunosc “campioanele de toamnă”, în Seria A, Turul Micula conduce 46 de puncte, iar pe doi a terminat Talna Oraşu Nou cu 43 de puncte. Pe primele două poziţii din Seria B se află Someşul Oar şi Schwaben Cămin cu câte 43 de puncte. Având un golaveraj mai bun, Oarul ocupă “fotoliul de lider”.

În urma rezultatelor obţinute, deducem că Turul Micula are cea mai bună apărare din Liga a IV-a cu doar 16 goluri primite după 17 etape. Doar un gol mai mult primit au echipele: Dorolţ, Oar şi Căpleni.

În ceea ce priveşte partea ofensivă, Someşul Oar are cel mai prolific atac cu 107 goluri marcate, o medie extraordinară de 6.2 goluri pe meci. Oraşu Nou şi-a trecut în cont 86 de goluri marcate, Căminul 69, iar Micula 65.

La polul opus avem echipa din Petreşti care a încasat cele mai multe goluri (74) şi a marcat cele mai puţine (12). Se află pe ultimul loc în Seria B cu un singur punct.

Printre cele mai clare victorii pe teren propriu din Seria A avem: Dorolţ – Cărăşeu 12-0 (etapa a 13-a), Oraşu Nou – Lazuri 13-1 (etapa a 14-a). Iar printre cele mai clare victorii în deplasare avem: Babţa – Oraşu Nou 1-8 (etapa a 5-a) şi Lazuri – Livada 1-8 (etapa a 15-a). Iar în Seria B acasă, Oar – Berveni 11-0 (etapa a 2-a), în deplasare Berveni – Oar 2-13 (etapa a 17-a).

Topul marcatorilor după 17 etape

În acest clasament conduce atacantul echipei Talna Oraşu Nou, Bogdan Bârle a înscris 31 de goluri. Pe locul doi se află Bogdan Tripon (Oar) cu 26 de reuşite, iar pe trei Robert Mike (Micula) – 20 de goluri. Mai departe: Gherghe Ghiriti (Vetiş) – 19 goluri, Sorin Pătcaş (Micula) – 18, Ionuţ Dănilă (Oar), Cristian Schnellenperger (Tăşnad) – 16, Claudiu Ciocotişan – 15, Bogdan Grigorie (Apa), Sergiu Negru (Doba), Alexandru Botoş (Oar), Stelian Câmpan (Oraşu Nou) – câte 14 goluri.

Ionuţ Blăjean

Clasament Seria A, iar apoi Seria B:

Picture 1

Picture 2

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns