Image 1
Image 2

Meci slab, un punct şi de doi bani speranţă: România – Serbia 0-0

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Egal obţinut cu mare greutate de România în faţa Serbiei în meciul de ieri din Liga Naţiunilor. Un punct norocos în dreptul României, având în vedere că tricolorii au fost dominaţi categoric de sârbi şi faptul că noi am jucat mai mult de o repriză în inferioritate numerică.

Apropo de inferioritate, la analiza meciului reputatul gazetar sportiv Radu Paraschivescu a făcut o afirmaţie dureroasă: “am jucat în inferioritate numerică din minutul 44 şi în inferioritate fotbalistică din minutul 1”. În acelaşi timp Ion Crăciunescu a spus: “N-am produs fotbal. Ne-am apărat în tranşee.”

Cam aşa stau lucrurile. Noi n-am jucat nimic, sau aproape nimic, în timp ce sârbii s-au jucat cu ocaziile. Ei au ratat din toate poziţiile, au avut 5-6 mari ocazii pe care le-au irosit cu seninătate, inclusiv penaltiul acordat după intervenţia nefericită a lui Tamaş. Un Tamaş lent, ezitant, care a făcut o greşeală impardonabilă lăsându-şi echipa în 10 oameni. Această eroare, care era să ne coste mult mai mult, poate îl va convinge pe Contra să nu-l mai cheme pe Tamaş la naţională.

Una peste alta, după acest rezultat mai avem doar şanse teoretice la locul 1. Asta doar dacă obţinem 6 puncte din ultima ”dublă”, iar sârbii se încurcă într-un meci. Şansele sunt mici, rivalii noştri urmând să dispute ambele partide, cu Muntenegru şi Lituania, pe propriul teren. În timp ce noi jucăm un meci greu în deplasare, împotriva naţionalei din Muntenegru.

România: Tătăruşanu – Manea, Tamaş, Săpunaru, Toşca – R. Marin, T. Băluţă – Maxim (Rotariu 71), Stanciu, Drăguş (Nedelcearu 45+1) – Ţucudean (Keşeru 80)

Serbia: Rajkovic – Rukavina, Milenkovic, Veljkovic, Rodics (Miletic 76) – Lukic, Maksimovic – Gacinovic (Milinkovic 64), Tadic, Radonjic – Mitrovic

CLASAMENT
1.Serbia                4 2 2 0 5-2 8
2.Muntenegru    4 2 1 1 6-3 7
3.ROMÂNIA    4 1 3 0 4-3 6
4.Lituania            4 0 0 4 2-9 0
Partida Lituania – Muntenegru s-a încheiat 1-4

Următoarele meciuri: Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploieşti (17 noiembrie), Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45/20 noiembrie)

1 comentariu

Lasă un răspuns

Moment crucial pentru Formula 1

FORMULA 1

Moment crucial pentru Formula 1

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a declarat, miercuri, că Formula 1 trăieşte “un moment crucial” în istoria sa, din cauza unei serii de controverse din afara pistei care îi afectează imaginea în acest început de sezon, informează AFP.