Image 1
Image 2

Manifestări dedicate Centenarului nașterii Arhiepiscopului Justinian Chira

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Azi, 29 mai 2021, are loc un pelerinaj în satul natal al Arhiepiscopului Justinian. Evenimentul se înscrie în programul manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea vrednicului de pomenire Justinian Arhiepiscopul.

Cu această ocazie va fi resfințită biserica monument istoric cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Plopiș, sfânt lăcaș în care a fost botezat înaltpreasfințitul Părinte Justinian și va fi oficiată Slujba Parastasului la mormântul părinților Înaltpreasfinției Sale. Tot cu acest prilej are loc inaugurarea Casei Memoriale „Justinian Arhiepiscopul” și va fi dezvelit bustul Înaltpreasfințitului Părinte Justinian. De asemenea, va fi vizitată școala din localitate care va primi numele „Arhiepiscopul Justinian Chira”.

Vineri, 28 mai, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar înconjurați de un sobor de preoți și diaconi au săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească și totodată Slujba Parastasului la mormântul vrednicului de pomenire Justinian Arhiepiscopul.

“Personalitate puternică și marcantă a credinței Ortodoxe ce s-a dovedit a fi, prin toate faptele și îndemnurile sale, om al rugăciunii și monah cu viață pilduitoare, orator iscusit și părinte iubitor, cărturar înțelept și iubitor de țară, un stâlp de lumină, un sfânt în viață, prin care, spun unii, că se arată pasul lui Dumnezeu în nordul României, sunt cuvinte puține din cele câte s-au scris și se vor mai scrie despre Înaltpreasfinția Sa Justinian Chira, fiul cel mai de seamă al localității Plopiș și vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului”, notează pr. Mihai Tira președintele Fundației Culturale „Arhiepiscopul Justinian” în Biografia Arhiepiscopului Justinian Chira (1921-2016).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Reuniunea Legiunii  Mariane

ZIUA DUHOVNICEASCĂ

Reuniunea Legiunii Mariane

Legiunea Mariană din Satu Mare s-a reunit, pe 25 februarie, la tradiționala sa zi spirituală din Postul Mare, care a fost găzduită de Convictul Sfântul Alois. La evenimant au participat peste 135 de membrii din numeroase parohii ale eparhiei.

Diplomă omagială pentru Augustin Lenghel din Cig, la centenar

EPISCOPIA ORTODOXĂ

Diplomă omagială pentru Augustin Lenghel din Cig, la centenar

Cu binecuvântarea Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, protoiereul Careiului, Mocan Florian Ioan a înmânat din partea Preasfinției Sale, domnului Lenghiel Augustin din Parohia Ortodoxă Română Cig, Protopopiatul Carei, Diploma Omagială ,,În semn de înaltă apreciere și aleasă prețuire pentru păstrarea cu fidelitate și statornicie a credinței orotdoxe strămoșești în cei 100 de ani de viață”.