Image 1
Image 2

Manifestare cultural-artistică la Căminul Cultural din satul Decebal

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Zilele trecute, la Căminul Cultural din satul Decebal a avut loc o manifestare culturală, dedicată Centenarul Marii Uniri. Manifestarea a fost organizată de Şcoala Primară din localitate în parteneriat cu Cenaclul literar Afirmarea.


Din partea autorităţilor locale au participat Iuliu Ilyes, primarul comunei Vetiş, Ionel Daniel Codrea, viceprimar, Gyongyi Hudacsko, directoarea Şcolii Gimnaziale Vetiş, cadrele didactice şi elevii din Şcoala Primară, preşcolari de la Grădiniţa din localitate, părinţi şi localnici, iar ca parteneri, membri ai Cenaclului literar Afirmarea.
După intonarea Imnului de stat, Maricica Uglean, coordonatoarea unităţii de învăţământ, a organizat activităţile elevilor şi ale preşcolarilor, constând în recitări de poezii şi interpretări de cântece cu teme patriotice. A fost prezentată şi o sumară monografie a satului.
Partea a doua a programului a fost susţinută de membrii Cenaclului Afirmarea. În acest cadru, au prezentat evocări istorice privind împlinirea a 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârşirea statului naţional român, Ioan Aniţaş, şeful cenaclului, Claudiu Govor şi Cornel Burcea. Au recitat poezii patriotice din creaţia proprie Ioan Tipu Sălăjanu, Gheorghe Cormoş, Ioan Aniţaş, Dana Criste. Interpretarea de cântece populare i-a revenit Angelei Muntean. Punctul forte al programului a constat în interpretarea unor cântece patriotice, de Geta Govor, între care Imnul aromânilor, Părintească dimândare, pe versuri de Constantin Belimace.
În încheiere, elevii, cadrele didactice şi membrii cenaclului s-au prins în horă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with