Image 1
Image 2

Luptătorii sătmăreni s-au pregătit la Constanța pentru noul sezon

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Prima competiție va avea loc în perioada 12-15 septembrie, la Târgoviște

Se obișnuiește de mai mulți ani ca după un sezon aglomerat, în care s-au obținut rezultate fantastice, medalii prețioase, să se meargă la Marea Neagră pentru a se îmbina utilul cu plăcutul. Vorbim despre luptătorii de la CS Satu Mare – Cetate Ardud care în anul 2019 și-au programat “concediul” în perioada 25 august – 2 septembrie la Constanța.

Pentru început s-a organizat un stagiu de pregătire benefic. Se făceau câte două antrenamente pe zi, încheiate cu refacere și relaxare. Apoi, în weekend-ul 30 august – 1 septembrie s-a organizat Campionatul Național de lupte pe plajă. Dar din delegația de peste 20 de sportivi sătmăreni au intrat în concurs doar trei, la cadeți. Antrenorii au dorit să evite eventuale accidentări și să se concentreze mai mult pe viitoarele competiții. În aceste condiții la concurs au luptat în total peste 140 de sportivi din toată țara, iar pentru clubul sătmărean s-au obținut următoarele locuri la cadeți: Felician Chiș – locul 7 la 90 kilograme, Cristian Gui – locul 8 la 80 kilograme, Bogdan Gui – locul 7 la 50 kilograme.
“Suntem mulțimiți de condițiile pe care le-am avut și în acest an. Băieții s-au antrenat, s-au relaxat și s-au pregătit pentru sezonul de toamnă care va fi unul aglomerat. Am revenit acasă, iar acum vom munci să fim în formă maximă la Campionatul Național de la Târgoviște”, ne-a declarat Claudiu Blaga.

Delegația sătmăreană, condusă de antrenorii Tudor Barbul, Claudiu Blaga și Feri Szabo, a revenit acasă la începutul săptămânii și continuă să se pregătească pentru concursurile din toamnă. În perioada 12-15 septembrie, la Târgoviște se va disputa Finala Campionatului Național de juniori. CS Satu Mare – Cetate Ardud își propune să cucerească mai multe medalii la această finală. Mai apoi, în perioada 26-27 septembrie va avea loc finala Campionatului Național pe echipe la seniori, concurs care se va organiza la Târgu Mureș.
La final se aduc mulțumiri, pentru sprijinul acordat, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Satu Mare, Primăriei Ardud și lui Nicu Avorniciții.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with