Image 1
Image 2

Luptătorii de la CS Satu Mare – Cetate Ardud au cucerit 11 medalii

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La Campionatul Naţional de lupte pe plajă

lupteTradiţionalul Campionat Naţional de lupte pe plajă s-a încheiat sâmbătă cu proba juniorilor. Sportivii de la CS Satu Mare – Cetate Ardud au cucerit în total 11 medalii. În primă fază, aceştia s-au aflat câteva zile într-un stagiu de pregătire la Costineşti, după care au făcut deplasarea la Mangalia pentru probele competiţiei amintite mai sus. Au îmbinat utilul cu plăcutul, şi s-au întors duminică acasă cu rezultate deosebite.

Dintre cele 11 medalii obţinute la copii, copii1, cadeţi şi juniori, trei au fost de aur, trei de argint şi cinci de bronz. Rezultate bune chiar dacă procedeele la luptele pe plajă sunt diferite. Dar, clubul sătmărean ne-a obişnuit să ne reprezinte cu succes peste tot pe unde ajunge. Un bilanţ excelent, iar acest lucru ne dă speranţe pe viitor. Începe noul sezon, în toamnă, luptătorii sătmăreni vor participa la multe concursuri.

Au devenit campioni naţionali pe plaja din Mangalia Luca Bud (+50 kg), Lenard Berei (100 kg) şi Mădălin Bulgăr (60 kg). Titlu de vicecampioni au cucerit Paul Oros (40 kg), Dănuţ Bulgăr (+70 kg) şi pe echipe la juniori, iar bronz au obţinut Andrei Barbul (+50 kg), Raul Zarzu (30 kg), Mădălin Bulgăr (60 kg), Ovidiu Lăpuşte (80 kg) şi echipa de cadeţi.

La final, sportivii şi antrenorii doresc să mulţumească Primăriei Ardud şi Terebeşti pentru sprijinul acordat acestui cantonament şi unui om cu suflet, tot timpul alături de luptele din Mădăras, Ioan Cadar.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with