Image 1
Image 2

Inspectorii veterinari au amendat cu 600 de lei un crescător de animale

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    În perioada 20-27 iunie, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au făcut 67 acţiuni de control în unităţi şi gospodării ale populaţiei. A fost aplicată o amendă în cuantum de 600 de lei, în localitatea Agriş.

Au fost verificate: depozite alimentare, unităţi de alimentaţie publică, cantine, unităţi de vânzare cu amănuntul, pieţe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unităţi de ambalare produse de origine non animală, unităţi de procesare carne, unităţi procesare lapte.

Ca urmare a neregulilor constatate inspectorii au aplicat o amendă în cuantum de 600 de lei pentru înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu fără documentele prevăzute de legislaţia în vigoare. Amenda s-a aplicat unui fermier din localitatea Agriş.

În cadrul acţiunilor tematice au fost urmărite aspecte precum: existenţa documentului de înregistrare, respectarea condiţiilor generale de igienă, originea materiilor prime şi existenţa documentelor însoţitoare, respectarea condiţiilor privind ambalarea, marcarea şi etichetarea alimentelor, condiţiile de transport, modul de depozitare, monitorizarea şi eliminarea subproduselor, existenţa echipamentelor de protecţie.

Sătmărenii care în acest sfârşit de săptămână taie porci în sistem gospodăresc pentru consum propriu pot solicita examen trichineloscopic sâmbătă, 29 iunie, între orele 8-13 şi duminică între orele 8-12, la Circumscripţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de pe bulevardul Cloşca nr. 90, fost fabrică de lapte. Proba de carne va fi însoţită de crotalia animalului sacrificat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with