







În 13 martie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare-Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma desfăşurării unor activităţi informativ-operative, au depistat în flagrant delict, o persoană bănuită de comiterea unei infracţiuni de natură economică.
De asemenea, poliţiştii au efectuat 9 percheziţii domiciliare, în urma cărora au identificat şi indisponibilizat 445 de litri de alcool etilic şi 35.600 de fire ţigarete netimbrate corespunzător, prejudiciul estimat fiind de 71.000 de lei. Faţă de persoana depistată, respectiv un bărbat de 35 de ani, din localitatea Livada, a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Oradea, precum şi al Serviciului pentru Acţiuni Speciale Satu Mare.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile suspuse marcării, fără a fi marcate corespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri.
O Poliţie activă, cu mult profesionalism, specialişti au descoperit alcoolul şi ţigări, acum am aflat că n-avem voie să avem în casă ţigări si alcool, felicitări. Nu în toate cazurile Poliţia este aşa activă ca şi cu alcool şi ţigări, am sesizat dispariţia din casa unui handicapat ţintuit la pat singur de 88 ani, bijuterii si bani, am depus imagini şi probe, rezultatul anchetei autori necunoscut. mulţumesc