Image 1
Image 2

Lista corupţilor nevinovaţi

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    De la o zi la alta creşte numărul corupţilor ce se declară nevinovaţi. Până acum aveam o listă neoficială. Fiecare suspect se autodeclara o victimă nevinovată. Traian Băsescu a spart gheaţa. Folosind cea mai la îndemână armă, facebook-ul, fostul preşedinte îşi publică propriul crez. Lista celor şase nevinovaţi: Elena Udrea, Alina Bica, Horia Georgescu, Radu Pricop (ginerele), Ioana Băsescu (fiica) şi, ultimul de pe listă, el însuşi, Traian Băsescu. Niciun nevinovat din partea cealaltă. Micul grup nu-l cuprinde pe fratele său. Nu-i include nici pe foştii colaboratori, Adriean Videanu, Gheorghe Ştefan, Dorin Cocoş şi mulţi alţi foşti membri PDL sau oameni apropiaţi preşedintelui.


Exact în ziua când posta pe facebook “Cele şase lucruri în care nu cred”, de fapt nu este vorba despre “lucruri”, ci despre şase persoane în carne şi oase, la Bruxelles erau audiaţi de parlamentarii europeni ministrul Justiţiei, Cazanciuc, şi şefa DNA. Laura Codruţa Kovesi. Până acum nu s-a aflat dacă a fost discutată lista lui Băsescu. În orice caz, este cel mai dur atac al unui politician la adresa DNA. Dacă nu ar fi vorba despre Traian Băsescu, dacă oricare dintre politicieni ar fi îndrăznit să afirme aşa ceva, scandalul ar fi fost uriaş. De pildă Călin Popescu Tăriceanu a declarat că fiecare parlamentar este liber să voteze cum vrea în cazul cererilor de arestare preventivă şi declaraţia sa a fost considerată o presiune asupra Justiţiei. Victor Ponta a avut şi el parte de un tratament extrem de dur din partea CSM când a vorbit despre Justiţie. Ce să spunem despre politicienii de rând? Doar câte un excentric mai îndrăzneşte să deschidă gura.
În campania electorală candidatul Klaus Iohannis i-a fluturat în faţă contracandidatului Victor Ponta o listă cu vreo 30 de nume. Erau presupuşii corupţi din PSD. O parte dintre ei au fost arestaţi, alţii sunt cercetaţi în libertate. Unul de pe listă, Marian Oprişan, a fost achitat.  În aceeaşi campanie, PSD nu a răspuns cu aceeaşi monedă. Victor Ponta nu a întocmit lista corupţilor din PDL şi PNL, dar iată că, ajuns preşedinte, Klaus Iohannis are o listă cu oamenii din PNL asupra cărora planează suspiciuni de corupţie.
După alegeri, cu toate că PDL şi PNL au câştigat, mai precis candidatul lor a ieşit învingător, au văzut cătuşele o serie de membri marcanţi, oameni care au activat în echipa învingătorului. DNA a reuşit să echilibreze balanţa  băgând la beci oameni din toate partidele. Cele mai grele nume sunt însă din fostul PDL, parte dintre ei trecuţi la PMP. Este şi normal atâta vreme cât PDL s-a aflat la guvernare într-o perioadă când jaful a devenit un sport naţional.
Nu există însă o limită. Cele mai recente nume, Varujan Vosganian şi Ludovic Orban, acuzaţi că ar fi adus prejudicii de milioane de euro, au făcut parte din guvernul Tăriceanu. Evident niciunul dintre ei nu va fi inclus pe lista corupţilor nevinovaţi. Traian Băsescu l-a urmărit pas cu pas pe Varujan Vosganian şi i-a pus multe piedici. Nu a fost în relaţii bune nici cu Ludovic Orban, deşi Elena Udrea a fost la început secretara sau consiliera lui Ludovic  Orban. Extremele se ating până şi în politică. Sau, mai ales în politică. De fapt, “beciul domnesc” reuneşte politicieni de toate culorile. Dacă afară nu şi-au putut împărţi o ţară întreagă, în arest pot împărţi WC-ul turcesc.
Va rămâne fără efect demersul lui Băsescu? Îi va întărâta şi mai mult pe procurorii DNA? Poate îşi pregăteşte propria platformă, propria apărare, în eventualitatea unei arestări preventive din moment ce se pune pe aceeaşi listă cu persoane deja încătuşate.

Lobby sau trafic de influenţă?

Este o adevărată desfătare să urmăreşti nu atât modul în care se comentează unele articole de pe site-uri, cât pseudonumele, mai exact “codurile” alese.