Image 1
Image 2

Lions Club Someş premiază excelenţa

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Miercuri, 11 decembrie, 2019, la sala de lectură a Bibliotecii Județene Satu Mare, a avut loc premierea concursului “Afișe pentru Pace”, organizat în fiecare an de Clubul “Lions – Someș” Satu Mare. Și la această ediție au participat zeci de copii din municipiu, cu lucrări care mai de care mai originale.

Unii dintre ei au participat și la edițiile anterioare și au vrut ca și anul acesta să își pună în valoare talentele artistice, cu un scop caritabil.

După cum a explicat avocatul Horia Ungur, lucrările care au fost expuse la Biblioteca Județeană vor fi licitate în cadrul Balului Lions, iar fondurile strânse vor fi canalizate, desigur, înspre cauze umanitare.

Toți copiii care s-au înscris în concurs au fost felicitați, au primit diplome și premii constând în dulciuri, dar au fost recompensați și financiar de către Clubul Lions.

Juriul a avut misiunea grea de a desemna lucrările câștigătoare. Premiile au ajuns la cele mai originale lucrări: premiul I a ajuns la Daria – Iulia Știop de la Școala Gimnazială “Avram Iancu”, premiul II a fost acordat elevului Patric Tivadar, de la Liceul de Arte “Aurel Popp” Satu Mare, premiul III a fost obținut de Dariana Rus, de la Școala Gimnazială “Grigore Moisil” Satu Mare. S-au mai acordat mențiunile I și II, care au ajuns la elevii Vasile – Adelin Ciorba de la Școala Gimnazială “Avram Iancu”, respectiv Debora Boghișan, elevă a Liceului de Arte “Aurel Popp” Satu Mare.

Premiile au fost acordate în prezența Mariei Reiz – președinte în funcție, Vioricăi Dragomir – președinte de program “Afișe pt Pace 2019 – 2020” și avocatului Horia Ungur  – purtător de cuvânt.

De asemenea, au fost prezente profesoarele care i-au îndrumat și ajutat pe copii în realizarea lucrărilor: Irina Florea de la Școala Generală “Grigore Moisil” Satu Mare și Colegiul Național “Ioan Slavici” Satu Mare, Sorina Voropciuc de la Colegiul Național “Doamna Stanca” Satu Mare și Liceul de Arte “Aurel Popp” Satu Mare, Anna Szabo de la Liceul de Arte “Aurel Popp” Satu Mare, Ildiko Lepeduș de la Liceul de Arte “Aurel Popp” Satu Mare și Timea Mitroi de la școlile gimnaziale “Avram Iancu” Satu Mare și “Bălcescu-Petofi” Satu Mare. Parteneri media ai evenimentului sunt Informația Zilei și Informația TV.

Trebuie menționat că lucrarea care va lua locul I pe țară va fi trimisă la Cannes, iar pictura care va fi desemnată cea mai bună de către juriul de acolo va fi premiată cu 5000 de dolari, desigur din fondurile clubului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

EDUCAŢIE, BULGARIA

Profesorii vor primi bani mai mulţi

Bulgaria, ţară care în 2021 avea unele dintre cele mai mici salarii pentru profesori la nivelul UE, creşte nivelul acestora pe baza unei înţelegeri-cadru între guvern şi sindicate, în continuarea unei tendinţe care s-a făcut simţită în pofida crizei politice care a marcat în ultimii doi ani ţara.

ZIUA EDUCAŢIEI

Joi, 5 octombrie 2023, zi liberă în Învăţământ

Articolul 3 al Ordinului privind structura anului şcolar 2023-2024 prevede că “În ziua de 5 octombrie – Ziua Internaţională a Educaţiei şi în zilele nelucrătoare / de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.