Image 1
Image 2

Liderii Pro România îi cer prefectului Radu Bud să informeze publicul despre starea sa de sănătate

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

După abia consfinţita fuziune de duminică a formaţiunilor politice Pro România şi ALDE, sub sigla Pro România, iată că reprezentanţii sătmăreni ai formaţiunii au organizat marţi, 10 noiembrie, la sediul de pe strada Al. I. Cuza din Satu Mare, o conferinţă de presă.

Protagoniştii conferinţei de presă au fost Adrian Ştef, candidat pentru funcţia de senator în Parlamentul României şi Octavian Petric – deputat, candidat pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor.

Deschiderea acestei întâlniri cu presa a aparţinut lui Adrian Ştef, candidat al ProRomânia pentru funcţia de senator, pentru mandatul 2020/2024. Acesta şi-a deschis alocuţiunea cu informaţia potrivit căreia prefectul Radu Bud ar fi fost suspect de Covid-19 şi că i s-ar fi impus carantinarea la domiciliu vreme de 14 zile. Asta ca urmare a faptului că ar fi intrat în contact cu o persoană suferind de această maladie.

Potrivit celor spuse de Adrian Ştef, făcând trimitere la afirmaţiile prefectului Radu Bud într-o emisiune de televiziune, prefectul ar fi afirmat că pe 21 octombrie, Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare l-ar fi informat că se impune vreme de 14 zile carantinarea sa la domiciliu. Acest demers s-a produs până pe 25 Octombrie, Ziua Armatei Române, când reprezentantul Guvernului în teritoriu a participat la manifestările organizate cu acest prilej. Acolo a intrat în contact cu o serie de participanţi la manifestările sumare organizate cu acest prilej la Satu Mare şi la Carei. Adrian Ştef a invocat faptul că nu s-a respectat carantinarea de 14 zile. Ulterior, prefectul Radu Bud a intrat în contact cu Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, aflat în vizită în judeţul Satu Mare în 5 noiembrie. A fost invocat un text din conţinutul Art. 352, Cod de Procedură Penală – referitor la zădărnicirea combaterii transmiterii bolilor, încălcat de prefectul Radu Bud, sancţiunea fiind amenda sau chiar închisoarea.

Adrian Ştef a subliniat faptul că, dacă toate cele vehiculate în spaţiul public sunt adevărate, prefectul Radu Bud ar trebui să-şi înainteze demisia de onoare.

Deputatul Octavian Petric, candidat Pro România pentru funcţia de deputat, a abordat problemele de strictă actualitate privind închiderea şcolilor, a pieţelor şi reducerea la … tăcere a mediului de afaceri. Vorbitorul a subliniat faptul că PNL face campanie electorală, dispus la a nu respecta unele prevederi legislative. Lipseşte o coerenţă în ceea ce priveşte comunicarea, motiv pentru care se constată haosul existent. Actualul deputat a informat presa că este în dezbatere în Camera Deputaţilor, în comisia de specialitate, un amendament privind neînchiderea pieţelor. Ţăranul român are nevoie de protecţie şi de susţinere. Partidul pe care-l reprezintă are soluţii pentru a scoate ţara din criza în care se află.

În încheierea întâlnirii cu reprezentanţii presei care au fost prezenţi, l-a invitat pe prefectul Radu Bud să prezinte sătmărenilor o informare corectă, transparentă, referitoare la zvonurile care au circulat în spaţiul public, cu privire la starea de sănătate a domniei sale.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with