Asculta acest articolPSD îşi poate alege liderul fără teamă. Înalta Curte a amânat decizia în procesul lui Liviu Dragnea până spre sfârşitul lunii noiembrie. Până atunci se va fi terminat congresul partidului. Dacă se va lăsa cu o condamnare se va spune că la mijloc este vorba despre o răzbunare politică, despre un proces politic. Dacă va fi achitat cu atât mai mult pesediştii se pot lăuda că au ales bine.
Fără să aibă o profunzime filozofică, discursul lui Liviu Dragnea are o anumită eleganţă. Se poartă şi vorbeşte respectuos. Nu pare deloc ranchiunos. Adversarii sunt dezarmaţi, iar susţinătorii încântaţi. Unii l-a dori mai dur. Până acum toţii liderii social democraţilor au fost nişte duri ironici, sarcastici sau urâcioşi. Ion Iliescu, cel din primii ani, îşi ura adversarii. Adrian Năstase îi aranja cu zâmbetul pe buze. Mircea Geoană nu curăţa la nimeni ouă. O singură dată nu a spus o vorbă bună despre un adversar. Nu-i plăcea să-şi laude colegii decât la grămadă. Victor Ponta a moştenit câte ceva de la fiecare. Şi a mai adăugat şi de la el puţină sare şi piper. Liviu Dragnea parcă vine din altă lume. Nu seamănă, şi se pare că nici nu ţine să semene, cu niciun predecesor.
Va cântări ceva în talerele Justiţiei felul lui de a fi şi de a se purta? Greu de spus. Politica rămâne o îndeletnicire murdară chiar dacă toţi politicienii ar fi civilizaţi şi respectuoşi. Când este vorba despre putere, politicienii văd roşu în faţa ochilor, ca taurii în faţa toreadorilor. Şi vorba dulce este înşelătoare, dar şi înjurătura poate avea altă semnificaţie decât cea normală.
Să presupunem însă că într-adevăr politicienii de tipul lui Liviu Dragnea sunt sinceri. Să transpunem la nivel local tipul de politician cu vorba dulce şi comportament neagresiv. Cum poate câştiga o bătălie electorală un candidat care nu se ceartă cu nimeni? Un candidat care nu-şi critică contracandidatul este de neconceput într-o campanie pentru alegerile locale. Fiecare simte că se poate impune dacă îşi desfiinţează contracandidatul. Adună date compromiţătoare, inventează acolo unde este cazul, cu convingerea că dacă va face dezvăluiri alegătorii se vor decide să-l voteze pe el. Nimic mai fals. Criteriile după care se orientează alegătorii sunt altele. În primul rând, fiecare cetăţean ar dori să voteze “omul care face ceva” pentru comunitate. Este cea mai sănătoasă alegere. Dar intervine votul politic. Candidaţii partidelor mari au primele şanse. Există un electorat captiv al fiecăruie partid. Acest electorat votează într-o proporţie covârşitoare semnul partidului, indiferent de calitatea candidatului. Cum se spunea în 2012, la USL putea candida şi o coadă de mătură că tot câştiga.
De data aceasta nu pare să mai fie un val care să-l ia pe sus pe bietul candidat. Dinspre preşedintele Klaus Iohannis mai bate câte un vântuleţ, însă insuficient de puternic pentru a desprinde de la sol candidaţii PNL. Pe de altă parte, din charisma lui Liviu Dragnea nu se prea poate înfrupta PSD-ul pentru că el încă nu s-a transformat în locomotivă. Şi poate nici nu se va transforma. PSD, ca şi PNL, UDMR, ALDE, UNPR sau alte partide sunt obligate să se hrănească din ceea ce produc singure. Nici Traian Băsescu nu-şi poate fructifica farmecul personal în favoarea PMP. Acest fenomen relativ nou se poate observa la nivelul fiecărei filiale judeţene a tuturor partidelor. Modul în care partidele se pregătesc pentru alegerile locale priveşte fiecare organizaţie în parte. Fiecare filială este un fel de stat în stat. Din această cauză se prefigurează o campanie electorală dintre cele mai interesante, în care rolul liderilor naţionali va fi unul marginal.
