Image 1
Image 2

La Sathmarer Oktoberfest, şvabii şi-au adus sute de litri de bere din Bavaria

Berea bavareză a mers numai bine cu covrigi, cârnaţi albi şi roşii, dar şi cu prăjituri
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Berea bavareză a mers numai bine cu covrigi, cârnaţi albi şi roşii, dar şi cu prăjituri
Berea bavareză a mers numai bine cu covrigi, cârnaţi albi şi roşii, dar şi cu prăjituri

 

Bere, muzică, tradiţie, preparate savuroase, culoare, aşa s-ar traduce în câteva cuvinte ediţia din acest an a Sathmarer Oktoberfest. Bineînţeles, ne referim aici la muzică şi tradiţie germană, cei 600 de litri de bere fiind aduşi şi ei tot din ţara în care a luat naştere această sărbătoare.

A IX-a ediţie Oktoberfest a început, la fel ca anul trecut, la Casa Schwab.

Ritmurile muzicii şi costumele naţionale germane în care au fost îmbrăcaţi mai mulţi participanţi, băncile cu mese care îi aşteptau pe primii degustători de bunătăţi, ne-au făcut pentru o vreme să uităm că suntem la Satu Mare, şi ne-au transportat într-o lume aflată la peste 1.000 de kilometri distanţă.

Kereskényi Gábor a cepuit primul butoi de bere

Organizată de Forumul Democrat German (FDG), sărbătoarea a fost deschisă, aşa cum cere obiceiul, de primarul oraşului.

Kereskényi Gábor a cepuit primul butoi de bere, deschizându-l din doar două lovituri de ciocan.

Apoi, primarul, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Pataki Csaba şi de preşedintele Organizaţiei municipale a  FDG, Ştefan Kaiser, au băut şi primele halbe cu bere.

“Conform tradiţiei primarul cepuieşte primul butoi de bere. Am reuşit acest lucru din două lovituri. Sper că toată lumea va gusta această bere adusă din Bavaria.             Particip de fiecare dată cu mare bucurie şi respect la acest eveniment care adună români, maghiari şi germani din oraşul nostru”, a transmis Kereskényi Gábor.

Oktoberfest, o sărbătoare de 186 de ani

Ştefan Kaiser, consilier judeţean de peste 20 de ani, ne-a vorbit despre istoria Oktoberfest: “Încercăm să facem acest eveniement cât mai asemănător cu cel de la München, unde în urmă cu 186 de ani a început această serbare. Este cea mai mare sărbătoare populară din lume. În fiecare an la München participă în jur de 6,5 milioane de oameni.” După deschidere, berea a început să curgă la Casa Schwab şi a umplut paharele participanţilor care au dorit să încerce savoarea germană. Berea a mers numai bine cu covrigi, cârnaţi albi şi roşii, dar şi cu prăjituri.

Programul cultural s-a desfăşurat pe parcursul a două zile pentru că, după cum a specificat şi Ştefan Kaiser, “şvabii sătmăreni, întotdeuna, după muncă au ştiut să se şi distreze bine”.

Pe de altă parte, se observă că naţionalităţile minoritare din Satu Mare ţin mult la tradiţiile lor. Spre deosebire de români, care nu au o sărbătoare specială, şvabii au Oktoberfest şi Sărbătoarea Recoltei (Enterdankfest), maghiarii au Partium – o sărbătoare alcătuită dintr-o salbă de evenimente care durează cel puţin o săptămână.

 

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with