Image 1
Image 2

La primul concurs literar “Ilie Sălceanu” au fost premiaţi cei mai promiţători tineri scriitori

Concurs literar Ilie Salceanu
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Concurs literar Ilie Salceanu
Concurs literar Ilie Salceanu

Miercuri, 14 decembrie, Biblioteca Judeţeană Satu Mare a găzduit festivitatea de premiere a elevilor de liceu care au participat la Consursul de creaţie literară pe teme istorice “Ilie Sălceanu”.

Competiţia de creaţie literară a fost organizată de Asociaţia Clubul Creatorilor “Afirmarea”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare și Informația Zilei.

Discursurile organizatorilor

În deschiderea festivităţii de premiere, Georgeta Govor şi Diu Oşan au interpretat câteva piese folk, dar şi colinde. În calitate de gazdă, Lacrima Istrăuan, directoarea Bibliotecii Judeţene Satu Mare, a subliniat faptul că premierea liceenilor care au participat la concursul de creaţie literară “Ilie Sălceanu” poate fi considerată ca parte din manifestarea “Săptămâna scriitorilor sătmăreni”, manifestare în premieră, iniţiată de cenaclul literar “Afirmarea” și care se încheie vineri, 16 decembrie.

Prozatorul Ioan Coriolan Aniţaş, preşedintele  Asociaţiei Clubul Creatorilor “Afirmarea”, a punctat câteva aspecte privind concursul de creaţie organizat în memoria prozatorului, arheologului, profesorului şi nu în ultimul rând gazetarului de excepţie Ilie Sălceanu, fost director editor al cotidianului Informaţia Zilei. A fost subliniat faptul că la această primă ediţie a concursului, care se doreşte a deveni un adevărat festival literar, au participat elevi de la licee din Satu Mare şi Carei.

În calitate de membru al juriului alături de Alexandru Zotta, poetul George Vulturescu s-a referit la câteva idei dezbătute de participanţii la concurs în lucrările lor. Vorbitorul şi-a exprimat convingerea că prin muncă şi perseverenţă participanţii la concurs îşi vor putea dovedi şi pe mai departe talentul. Scrisul sătmărean este pe coordonate bune. Unele lucrări pornesc de la povestiri din viaţa reală şi prin talentul creatorilor ajung în domeniul ştiinţifico-fantastic.

Concursul de creaţie la care au participat 10 elevi face parte din proiectul “Promovarea creaţiilor poeţilor, prozatorilor şi artiştilor sătmăreni, păstrarea memoriei înaintaşilor”, susţinut financiar de Primăria Satu Mare, prin Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu”. Despre omul, prozatorul, arheologul, profesorul şi gazetarul Ilie Sălceanu au vorbit Viorel Câmpean, George Vulturescu şi Mihai Sălceanu.

Profesoara Liliana Lazăr Doboş, vicepreşedinta Cenaclului literar “Afirmarea”, a vorbit despre provocarea lansată elevilor prin intermediul acestui concurs de creaţie literară pe teme istorice.

Lista premianților

În partea a doua a acestei reuniuni cultural-literare emoţionante a avut loc festivitatea de premiere.

Organizatorii au oferit participanţilor diplome, cărţi şi premii în bani pentru ocupanţii sau mai bine zis ocupantele  primelor trei locuri, că este vorba exclusiv de fete. 

Iată lista premianților în ordinea stabilită de juriu: Amelina Meseşan – Liceul Teoretic Carei, locuI I; Greta Braşoveanu, Colegiul Naţional “Kolcsey Ferenc” Satu Mare – locul II, Ioana Porumbăcean, Liceul de Arte “Aurel Popp” Satu Mare, locul III; menţiuni au fost acordate elevelor: Cristina Moldovan – Liceul de Arte “Aurel Popp; Vanessa Ştefania Chiorean – Liceul de Arte “Aurel Popp”; Anda Porumbăcean – Liceul de Arte “Aurel Popp”; diplome de participare s-au acordat următorilor patru concurenţi: Narcisa Carina Lăpuşte – Liceul de Arte “Aurel Popp”; George Ghilea – Liceul de Arte “Aurel Popp”; Alexandra Tegen – Liceul Teoretic Carei; David Kato – Liceul de Arte “Aurel Popp”.

Premiile în bani s-au oferit prin generozitatea sponsorilor: Aurel Bancoş, Mariana Ţiproc, Gheorghe Ardelean şi Silviu Zetea. Organizatorii acestui concurs mulţumesc pentru sprijinul oferit. Printre sponsori menţionăm şi revista “Eroii Neamului” prin editorul col. (r) Voicu Şichet, Informaţia Zilei, Mircea Blaga ş.a.

Sărbătoarea literară s-a încheiat cu mai multe colinde interpretate de Georgeta Govor şi Diu Oşan.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

IFPLUSINFORMAȚIA DE DUMINICĂ

Înfințarea Casei Naționale la Satu Mare din 1935

Primăria municipiului Satu Mare a donat terenul viran din pasagiul „Dacia“. Pe acest teren va fi construit Casa Naţională, unde vor avea sediul toate Asociaţiile culturale. În această clădire va fi instalat cinematograful „Astra“ aici îşi va avea sediul Liga antirevizionistă şi redacţiile ziarelor şi revistelor româneşti din localitate.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now