Asculta acest articolDupă 1989 poporul român nu şi-a pus întrebarea şi nu a făcut presiuni pentru a i se răspunde la întrebarea dacă României i se potrivea mai bine mantia regală sau salopeta republicană. Alta ar fi fost soarta acestei ţări dacă Revoluţia nu-l emana pe Ion Iliescu. Puterea lui de convingere, mai exact capacitatea de manipulare a liderului incontestabil al primei perioade a anilor ’90, ne-au văduvit de dreptul de a alege. Un referendum ar fi fost inutil în acele condiţii. Iliescu domina scena politică şi controla minţile oamenilor. Nu era loc pentru nimeni, pentru niciun partid democratic, cu atât mai puţin pentru Majestea Sa.
Familia regală a încercat să intre în ţară după căderea regimului comunist. A fost întoarsă de la aeroport. Revenirea în ţară s-a produs câţiva ani mai târziu. Primit cu entuziasm, Regele Mihai a rămas departe de viaţa politică. S-a comportat ca un adevărat monarh deasupra tuturor şi tot şi aproape de problemele oamenilor. Prin atitudinea lui a devenit un simbol al unui trecut după care tânjeau din ce în ce mai mulţi români dezamăgiţi de clasa politică apărută după 1990.
Un exemplu de comportament demn a fost şi regina. Întrebarea este de ce perechea reaglă, aceste statui în viaţă, nu au fost urmate, nu au devenit modele pentru oamenii politici? La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Corneliu Coposu, precum şi a altor personalităţi reapărute în viaţa publică după dărâmarea comunismului. Ion Iliescu a devenit un model, la fel şi Traian Băsescu, Adrian Năstase sau chiar Elena Udrea. Întrebări tardive, retorice, însă nu inutile.
La o vârstă venerabilă, Regina Ana a părăsit această lume la fel de discret ca un om de rând. Nu se poate spune că a trăit în umbra regelui, mai degrabă părând parte integrantă a unei maiestuozităţi nemaiîntâlnite. Mulţi români află acum că nu a existat niciun tren cu 40 de vagoane pline cu aur. Cei doi soţi, rege şi regină în exil, au crescut găini în Anglia şi au vândut ouă să poată trăi. Au cultivat legume pentru a le vinde. Stabiliţi în Elveţia, Majestatea Sa şi-a deschis un atelier de tâmplărie, a reparat maşini, trâind greu, ca o familie cu trei copii. A fost ignorat de familiile regale cu care se înrudea şi nu participa la viaţa mondenă pentru că nu avea suficienţi bani pentru protocol. Prin 1973 într-un raport al Securităţii se nota că este cel mai sărac rege din lume. În acelaşi timp în ţară legenda cu trenul cu 40 de vagoane încărcate cu lucruri de mare valoare trecea de la om la om, de la generaţie la generaţie. Propaganda comunistă nu s-a dezminţit nici după 1989. Ecouri se mai fac auzite şi azi. Nimic nu poate opri valurile de ură dezlănţuite acum 50-60 de ani. Nu doar împotriva familiei regale care a contribuit în mod decisiv la modernizarea României.
În general, românii nu sunt dispuşi să ridice statui şi să venereze oamenii trecutului. Nu are apetit pentru cultul istoriei şi respect faţă de marile personalităţi. Mai degrabă se bate cu pumnul în piept, mai ales la sărbători şi la beţie, decât să pună o floare cu pioşenie la mormintele celor care stau la temelia acestei naţiuni. Printre aceştia, la loc de cinste se află familia regilor de origine germană, deveniţi în timp cei mai buni români. Regina Ana nu vorbea limba română, dar cu siguranţă inima ei a bătut pentru România şi pentru români până în ultima clipă de viaţă.
Cum va fi înmormântată, se va decreta doliu naţional, va avea parte de funeralii naţionale? Autorităţile sunt luate pe nepregătite. Nimeni nu s-a gândit să stabilească reguli pentru funeraliile unui membru al familiei regale.
