Asculta acest articolCreșterea economică din ultimii ani, cu care se lasă Guvernul PSD, s-a datorat în bună parte agriculturii. Specialiștii au cam strâmbat din nas. Mai sănătos ar fi să vină din prelucrarea superioară a materiilor prime exportate. Sau din ramurile industriale de vârf. Anul acesta, datorită secetei, recoltele vor fi slabe sau foarte slabe. Mai mult, fermierii vor înregistra pierderi uriașe. Se fac deja calcule privind pierderile. Se ridică la zeci și zeci de milioane de euro. Nu se pune problema despăgubirilor din partea asiguratorilor. Pentru că nu se pot asigura decât culturile care au sisteme de irigații.
România are cel mai mic sistem de irigații dintre toate țările UE. Practic, agricultura românească este la mila Domnului. Dacă timpul ține cu țăranii, recoltele sunt bune. Recoltele mari se datorează suprafețelor agricole mari, nu performanțelor tehnologiilor moderne. Practic, dintr-o țară eminamente agricolă, am ajuns o țară eminamente subdezvoltată, în raport cu alte țări.
De unde ni se trage această stare? Trecând peste colectivizarea forțată, modul în care s-au redat proprietățile după 1989 a fost total incorect și ineficient. Statul a dat pământurile, dar și-a păstrat mașinile agricole. În decurs de un deceniu, pământurile s-au transformat în pârloage. Statul nu s-a obosit să facă nimic. Timpul a trecut, a venit vremea negocierilor pentru intrarea în UE. România a negociat prost, în genunchi, cum s-a spus. Subvențiile sunt mai mici decât în alte țări europene. Nici cantitățile acceptate pentru export nu ne avantajează.
În ciuda acestor neajunsuri, în ciuda lipsei de tehnologie avansată și a sistemelor de irigații, avem, uneori, recolte mari. În anii bogați apare o altă problemă. Producătorii nu au unde să-și vândă produsele. Le dau la prețuri mici, numai ca să scape de ele. Șirul problemelor continuă. Majoritatea procesatorilor sunt străini. Firmele internaționale controlează producția. Marile lanțuri comerciale dictează prețurile. Fermierului român și țăranului nu-i rămâne decât munca. Și ceva ca să repornească la drum anul următor.
Faptul că trecem prin cea mai secetoasă vară din ultimii ani nu-i mișcă deloc pe guvernanți. Și-au făcut concediile, își fac planuri pentru viitor. Principala grijă a primului ministru este să se mențină la putere, în vreme ce președintele se străduiește din răsputeri să-l dea jos. Ar fi putut investi o mică parte din energia consumată aiurea pentru a rezolva problemele reale cu care se confruntă jumătate din populația țării, dar nu au făcut-o. Nici unul nici celălalt nu are nici cea mai mică chemare spre pământ.
În același timp, în fruntea Ministerului Agriculturii nu s-a găsit niciodată un om dedicat și suficient de influent politic pentru a-și putea impune un punct de vedere. Lui Traian Băsescu i s-a trezit abia la sfârșitul mandatului pasiunea pentru agricultură. Adrian Năstase și-a făcut o mică fermă, dar nu a înțeles întregul sistem agricol românesc în contextul intrării în UE.
Cu toate că agricultura pare neglijată, s-au făcut averi frumoase pe spinarea ei, ca să spunem așa. În timpul Guvernului Boc s-au descoperit retrocedările. Sute de milioane de euro au ieșit din vistieria statului și au intrat în buzunarele unor afaceriști veroși. S-a încercat retrocedarea unor suprafețe uriașe de păduri. S-au refăcut, pe hârtie, hărțile marilor latifundiari și s-au primit despăgubiri pentru terenuri. Agricultura, pădurile, suprafețele agricole, continuă să fie o mină de aur, exploatată de unii în mod viclean, ignorată de alții.
