Image 1
Image 2

La Halmeu s-au copt primele căpşuni, preţul la început de sezon fiind de 20 de lei/kg

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Iată că şi în acest, cultivatorii de căpşun sătmăreni nu se dezmint. Respectând procedurile din anii precedenţi, în toamna anului 2019, o serie de locuitori din comunele Micula, Agriş şi Halmeu au plantat căpşun în spaţii protejate – în solarii. Aşa cum anticipam cu puţin timp în urmă, acolo unde s-au asigurat condiţii optime de temperatură mai ales, s-au copt primele căpşune, în ciuda unor nopţi relativ reci.

Dacă în Agriş abia au început căpşunele să se coacă, după cum ne-a spus Marton Zsuzsanna, primarul comunei, în Halmeu deja sunt fructe coapte, fiind scoase la vânzare la sfârşitul săptămânii abia încheiate. Incze Lajos, primarul comunei Halmeu ne spunea că primele fructe au ieşit pe piaţă la preţul de 20 de lei kilogramul, dar cum la acest produs care nu se poate păstra vreme îndelungată preţul este „volatil” o să scadă rapid de la o zi la alta.

Căpşunele sătmărene vin la concurenţă cu cele aduse de pe piaţa unională, fapt ce o să reprezinte pentru consumatori un avantaj – preţurile vor scădea considerabil în zilele ce vin, pe măsura creşterii ofertei.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with