“La Dâmburi”, un festival al noii generaţii

Scris de Adriana Mureşan, 28 august 2015 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

la damburi    Festivalul de muzică şi cultură “La Dâmburi”, desfăşurat în perioada 28-29 august 2015, în Parcul UFO din Satu Mare, a strâns mii de spectatori încă din prima zi.

Festivalul independent „La Dâmburi” este rezultatul noii generaţii care, datorită creativităţii şi dorinţei de a antrena un public cât mai numeros în cadrul unor activităţi desfăşurate în spaţii cât mai neconvenţionale, a reuşit încă de la prima ediţie să-şi cucerească publicul şi totodată să-l fidelizeze. “La Dâmburi” este organizat încă de la prima ediţie de către Asociaţia Tinerilor şi Studenţilor din Satu Mare “SamStudia” şi susţinut de Informaţia Zilei şi Informaţia TV. În acest an startul festivalului s-a dat aproximativ cu o lună mai târziu faţă de ediţia precedentă.

 

Spectacolul continuă şi sâmbătă, 20 august, când pe scenă vor urca artişti şi trupe precum Omul cu Şobolani, Baby Elvis, Space Needle, Flare sau Poşta Mare.
Cei care îşi doresc să meargă acasă cu o amintire de la festival îşi pot achiziţiona tricouri imprimate cu logo-ul festivalului la pachet cu biletul de acces la afterparty la preţul de 42 RON, devenind astfel membru susţinător al culturii sătmărene şi al comunităţii La Dâmburi. În plus, alături de atelierul “Crafting Traditions #4” vă puteţi crea propria traistă urbană gratuit, iar cu ajutorul echipei Ie Urbană tinerii sătmăreni pot ajuta la pictarea celei mai mari ii din lume. Pentru cei nostalgici când vine vorba de jocurile copilăriei, La Dâmburi le oferă ocazia de a retrăi acele momente unice jucând şotron, mâţa, raţele şi vânătorii, elastic, tenis de picior, baba oarba sau chiar bătăi cu apă, jocuri cu baloane de săpun şi un workshop de zmee. Peste 25 de parkourişti din toată ţara îşi vor etala talentele în faţa publicului.

 

Mai multe în ediţia tipărită din „Informaţia Zilei” din 29 august, disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).

Abonează-te acum Online!
  1. Preotul Vasile Lucaciu, un erou al Neamului - Ion Coja a spus: 27 martie 2019, ora 11:22

    […] de Adriana Zaharia, 29 august 2015 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea […]

  2. bega a spus: 29 august 2015, ora 09:08

    Super! distractie, voie buna pana dupa miezul noptii! La 06:50, 29.08.2015, curatenie perfecta printre damburi! … casa scarii pute a pi$at!!! Felicitari pt toaletele mobile. Multumim!

  3. Libertad a spus: 29 august 2015, ora 00:52

    Ar trebui ca Primaria, CJ, CL si sponsorii sa ajute mai mult acest festival sau sa organizeze altul mai mare in oras sau undeva in judet… de exemplu, festivalurile din strainatate (Glastonbury, Reading & Leeds, Download, V Festival, T in the Park – UK, Tomorrowland, Pukkelpop – Belgia Sziget, VOLT Fesztival – Ungaria, Roskilde – Danemarca etc.) aduc multi turisti si foarte multi bani la bugetul de stat si la bugetul local. Untold si Electric Castle au fost un succes pentru Cluj, dar poate ca pentru Satu Mare ar fi minunat daca ar semana macar 5-10% cu Glastonbury, Reading & Leeds, Sziget, Pukkelpop sau Roskilde (adica ceva mai cultural) si sa nu aiba prea mult electronic.

    Pana la urma cele mai ravnite festivaluri din Europa nu au loc in orase mari: Reading – 160 mii locuitori; Glastonbury – festivalul la care absolut toate biletele se vand in mai putin de 1 ora – la Pilton, sat de nici 1 mie locuitori, Pukkelpop – Hasselt, 75 mii locuitori; Roskilde – 50 mii locuitori; VOLT – Sopron, 61 mii locuitori etc. De ce nu poate sa faca si Satu Mare ceva unic si de calitate? Ne-am cam saturat de Alex Velea, Fuego si Connect-R, adusi la zilele satelor sau in campanii electorale, de diferite culori politice. Vrem calitate si nu manele! Ajutati tinerii astia fiindca vor sa faca ceva fain de tot!

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517