Asculta acest articolDeși încă la un an distanță, totuși alegerile prezidențiale bat la ușă cu insistență cerându-le partidelor să declare starea de urgență. Cu toate că fiecare președinte s-a plâns că nu are destule prerogative pentru a-și îndeplini sarcina de “părinte al patriei”, de “tătuc”, de primă vioară sau de ce vrem noi, niciun partid nu are liniștea necesară pentru a guverna dacă nu are președintele de partea lui.
Președintele este și cuiul lui Pepelea, este zmeul cel rău, dar și zâna cea bună.
Este un Decebal care nu se sinucide nici dacă pierde și este un Ștefan cel Mare care sună să se adune oastea zdrobită pentru a reporni la luptă. Un președinte, când vrea un al doilea mandat, este și un Alexandru Lăpușneanu, la fel cum poate fi și Constantin Brâncoveanu care nu este dispus să sacrifice nimic.
Vorbim, totuși, despre câteva persoane în carne și oase, nu despre niște fantome ale trecutului. Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis întruchipează ideea de putere politică la cel mai înalt nivel. Cei patru pot fi văzuți și ca farisei și ca personalități oneste, care nu au avut nicio altă dorință decât să slujească interesul național, binele obștesc.
Sigur că dintre cei patru unul se situează pe primul loc în ceea ce privește lupta lui pentru binele țării. Dar cine să facă o ierarhie când toți alegătorii sunt subiectivi? Doar istoria.
O ierarhie se face și în cazul candidaților. Înainte de a se anunța lista oficială a celor care intră în cursa electorală, fiecare cetățean are propria lui sită prin care îi trece pe toți pretendenții.
Probabil că îi compară cu foștii președinți. Deși a trecut ceva vreme, mai sunt alegători care merg cu comparația până la Nicolae Ceaușescu. Nu demult un sondaj îl plasa pe fostul dictator pe primul loc în preferințele alegătorilor. Este o aberație.
Comparațiile reale dintre candidați sunt făcute, totuși, cu gândul la foștii președinți. Astfel candidatul PSD ar trebui să fie mai aproape de modelul Ion Iliescu. Acesta a fost și singurul președinte de stânga ales în mod democratic.
Dreapta, așa cum apare ea de slabă, a câștigat trei alegeri prezidențiale. Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis vin din aceeași zonă politică, de dreapta. Dar câte diferențe între ei! Între 1996 – 2000, între 2004 – 2014, din 2014 până în prezent, România a avut președinți de dreapta. Sunt 4 plus 10 plus 4 ani. Este timpul să ne întrebăm la modul cel mai serios la ce este bun un președinte.
Sunt 18 ani sub un președinte de dreapta și se vor face 19 anul viitor. Ce dovedește acest lucru? Că nici dreapta nu a avut soluții miraculoase pentru alinierea României la țările cu democrație autentică, zis liberală. Sau că președintele nu are o putere autentică, fiind doar simbolul puterii.
Să vedem cine sunt prezumtivii prezidențiabili pentru anul 2019. Klaus Iohannis s-a înscris primul în cursă. Călin Popescu Tăriceanu este în perioada tatonărilor, dar își dorește din toți rărunchii să fie candidatul comun PSD-ALDE, ca să aibă o șansă reală de victorie. Mai este cineva?
Dacian Cioloș devine o piesă importantă pentru că lasă impresia că va candida în primul tur împotriva lui Iohannis, punând în pericol calificarea actualului președinte în turul final.
Căutări sunt în PSD. După seria de eșecuri, PSD se gândește, sau ar trebui să se gândească foarte serios, dacă mai are rost să intre în alegeri cu un candidat propriu. S-a demonstrat cu prisosință că în turul doi electoratul se coalizează împotriva candidatului de stânga și îi aduce victoria candidatului dreptei. Prin urmare, lucrurile sunt clare.
