Image 1
Image 2

Jumătate dintre antreprenori şi-au redus activitatea, iar 64% au înregistrat o scădere a veniturilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Aproape două treimi (64,3%) dintre antreprenori au precizat că li s-au redus veniturile, ca efect al deciziilor autorităţilor în lupta cu COVID-19, iar 50% dintre respondenţi au spus că şi-au redus activitatea, potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Potrivit aceluiaşi sondaj, 39,1% dintre antreprenori şi-au suspendat activitatea, 16,4% şi-au diminuat producţia, iar 11,7% dintre aceştia şi-au diminuat numărul salariaţilor.

Totodată, antreprenorii s-au arătat deschişi în a apela la măsurile economice adoptate de Guvern, 63,3% dintre respondenţii chestionarului răspunzând pozitiv. De asemenea, 36,7% dintre aceştia au precizat că nu vor apela la nicio măsură adoptată de Guvern.

La întrebarea “În ce măsură vă ajută măsurile economice şi sociale adoptate de Guvern?”, 34,4% dintre antreprenori au precizat că nu îi ajută deloc măsurile, 30,5% au precizat că îi ajută în mică măsură, în timp ce 26,2% nu pot cuantifica impactul acestora în cadrul societăţii lor. Doar 9% dintre respondenţi au precizat că măsurile economice adoptate de Guvern îi ajută în mare măsură.
Principalele măsuri ce vor fi aplicate în cadrul societăţilor sunt: amânarea plăţii obligaţiilor fiscale scadente pe perioada menţinerii stării de urgenţă şi încă 30 de zile de la data încetării acesteia (74%); solicitarea indemnizaţiei de 75% din salariul de bază pentru salariaţii ale căror contracte de muncă au fost suspendate pe perioada menţinerii stării de urgenţă (46.60%); solicitarea certificatului de urgenţă pentru suspendarea unor obligaţii contractuale (33.90%); solicitarea unui credit în baza programului IMM Invest Romania cu dobândă subvenţionată de către stat (25.60%).

Totodată, antreprenorii consideră necesară şi adoptarea altor măsuri, respectiv: suspendarea plăţii contribuţiilor sociale pe perioada stării de urgenţă şi până la trei luni de la data încetării acesteia (70,7%); suspendarea ratelor şi dobânzilor bancare şi/sau pentru societăţi de leasing pe o perioadă de şase luni pentru firmele şi angajaţii afectaţi de criză; suspendarea plăţii impozitului pe cifra de afaceri pe perioada stării de urgenţă şi până la trei luni de la data încetării acesteia (54%) sau suspendarea plăţii TVA-ului datorat pe perioada stării de urgenţă şi până la trei luni de la data încetării acesteia (52.10%) etc.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

ANALIZĂ ECONOMICĂ

Euro a înghețat la 4,976 lei

Redeschiderea pieței după minivacanța prilejuită de Ziua Unirii Principatelor nu a adus modificări importante ale cursului principalelor valute, iar leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune, în contrast cu celelalte.