Image 1
Image 2

Joi dimineaţă, poliţiştii de la Circulaţie au depistat doi şoferi băuţi la volan

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În contextul creșterii accentuate a valorilor traficului rutier şi implicit a riscului de producere a unor accidente, joi dimineață, 13 aprilie, între orele 07.00-09.00, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare și-au făcut simțită prezenţa activă pe principalele căi de comunicaţie pentru dirijarea, fluidizarea şi controlul circulaţiei rutiere, cu accent pe combaterea cosumului de alcool la volan.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5 000 lei, și au fost ridicate în vederea suspendării 2 permise de conducere pentru consum de alcool la volan. Astfel, un sătmărean de 43 de ani a fost surprins conducând un autoturism, pe strada Careiului, având o alcoolemie de 0,33 mg/l în aerul expirat, iar un alt conducător auto, de 62 de ani, tot din Satu Mare, a rămas fără permisul de conducere întrucât aparatul etilotest a indicat pentru el o alcoolemie de 0,11mg/l în aerul expirat.

În perioada următoare, polițiștii sătmăreni vor continua să desfășoare activități în baza Planului de acțiune pus în aplicare la nivel național, urmărindu-se eventualele riscuri ce pot apărea  la adresa ordinii şi siguranţei publice, cum ar fi:

săvârşirea de fapte antisociale specifice aglomerărilor de persoane (furturi din buzunare, prezenţa vânzătorilor ambulanţi neautorizaţi, persoane care apelează la mila publicului etc.);

apariţia unor evenimente de natură a aduce atingere ordinii publice, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și aglomerării unor zone de interes (restaurante/terase);

producerea de ambuteiaje pe principalele comunicaţii rutiere;

supraaglomerarea punctelor de trecere a frontierei, crearea de blocaje în zona acestora și creșterea timpilor de așteptare pentru efectuarea formalităților;

2 comentarii

  1. Parerea mea este ca Amenzile mari nu rezolva aceasta problema decat procentual foarte mic .Problemele trebuie gasite prin Fluidizarea mai eficienta a circulatiei .Tare incet ne miscam in a face ceva (vorbesc de cei responsabili cu aceste probleme din partea COMISIEI DE CIRCULATIE) Eu pers m-am luptat mai mult de 4ani pentru introducerea lampi intermitente dreapta la int BURDEA dar n-am fost bagat in seama , invocand statia de autobus din apropiere ,dar vedem ca -SE POATE sa nu mai vorbesc de inters de pe Careiului cu pod GOLESCU fara a reaminti de Nesperatul…ele ….pod .

Lasă un răspuns

Connect with