Asculta acest articolParlamentul a redescoperit o armă politică veche de când există democrație reprezentativă. Înființate odată cu Parlamentul, comisiile de control ale diferitelor instituții au funcționat ca niște mecanisme de stipendiere a parlamentarilor. Partidele și-au împărțit funcțiile în raport cu ponderea fiecăruia. Președinți, vicepreședinți, secretari s-au ales cu consilieri, mașini și șoferi la scară. Din când în când s-a mai scris despre modul în care nu-și făceau datoria.
“Munca în comisii” a devenit un refugiu, o scuză pentru cei care în plen nu au luat niciodată cuvântul.
Prima comisie care a spart gheața a fost cea care a verificat așa zisa fraudare a alegerilor prezidențiale din 2009. Remarcat ca președinte de comisie, Andrei Țuțuianu a tulburat câteva ape liniștite. Desemnat ministru al Apărării tocmai pentru că s-a arătat bătăios, după un conflict în spatele ușilor închise, a redevenit un parlamentar oarecare în masa iluștrilor necunoscuți.
S-au făcut speculații, ba că a supărat serviciile, ba că l-a deranjat pe Liviu Dragnea sau că a avut întâlniri secrete cu președintele Klaus Iohannis. Cert este că trece drept o victimă a modului în care s-a angajat în aflarea adevărului despre noaptea alegerilor prezidențiale din 2009.
Din acest prim demers parlamentar se poate trage concluzia că și parlamentarii, prin comisiile din care fac parte, ar putea juca un rol în depistarea unor cauze care au condus la nerealizarea unor obiective de interes național. De exemplu nu s-a auzit niciodată ca una dintre comisii, cum ar fi cea pentru Transporturi și infrastructură să fi făcut o analiză a prestației domeniului de care răspund.
În acest sens trebuie înțeleasă intervenția directorului SRI. Eduard Hellvig atrage atenția parlamentarilor să nu politizeze activitatea lor atunci când au în vedere SRI. Are dreptate în măsura în care și SRI se lasă mânat de resorturi politice.
Odată descoperit rolul pe care îl poate avea o comisie de control parlamentar în aflarea adevărului despre o anumită chestiune, parlamentarii ar trebui să persevereze în această direcție. Nu se va întâmpla acest lucru decât în măsura în care există un interes politic imediat.
Zadarnic le cere Hellvig să nu includă SRI în jocuri politice pentru că una dintre coordonatele de bază ale parlamentului este chiar politizarea unor acțiuni desfășurate de diverse instituții. Depolitizarea este o utopie chiar și în ceea ce privește Justiția. Din moment ce există un minister al Justiției, iar ministrul este numit politic despre ce independență este vorba?
Atâta vreme cât președintele, care provine dintr-un partid politic și la sfârșitul mandatului se întoarce la partidul său, numește Procurorul General și șeful DNA, independența Justiției este relativă. Chiar directorul SRI este numit politic. La propunerea președintelui, cu acordul parlamentului a fost numit și Eduard Hellvig. În aceste condiții cum pot fi lăsați anumiți demnitari și anumite instituții apolitice în afara jocului politic?
Nimeni nu poate fi lăsat înafara jocului politic. ONG-urile fac politică, liderii sindicali fac politică, mass media este puternic implicată în jocul politic. Până și grădinițele, casele de copii, casele de bătrâni, sunt atrase în jocul politic atunci când politicienii le fac cadouri cu diferite ocazii.
Ar trebui însă să existe o anumită decență din partea tuturor. Jocul politic face parte din viața de zi cu zi. Oamenii în piață fac politică în jurul prețurilor la legume și fructe. Fac politică și atunci când văd cum cresc prețurile la utilități. Guvernul, prin politicile sale heirup-iste obligă la acest mod de manifestare civică din ce în ce mai politizată.
Actuala guvernare PSD-ALDE pare să fie una dintre cele mai politizate de după 1989.
