Asculta acest articol
De când a început să cânte în public, în primii ani ai acestui deceniu, Izabela Voropciuc a fost adorată de sătmărenii care sunt aproape de muzica clasică, fie ei profesori, muzicieni, cronicari (recunoaștem!) sau simpli spectatori. Frumoasă, pasionată, talentată și tot mai pricepută, pianista a crescut sub ochii noștri. Concertul de joi al Filarmonicii “Dinu Lipatti” ne-a arătat-o pregătită de încă un salt de nivel în carieră.
La cei 17 ani împliniți în această vară, Izabela nu mai e fetița care silabisea cândva un rondo de Mozart sau un concert ușurel de Haydn. Acum are multe premii importante în palmares, a adăugat pregătirii solide pe care i-a oferit-o Annamaria Manfredi la Liceul de Artă “Aurel Popp” experiența școlii clujene prin profesorii ei de la Colegiul de Muzică “Sigismund Toduță“, e stăpână pe tehnica pianistică și a avut curajul să abordeze o partitură de temut, care a născut legende în lumea soliștilor pianiști: Concertul în la minor de Robert Schumann.
Și a făcut-o cu acuratețe și aplomb, a dominat cu autoritate acordurile înșirate în furtuni pe claviatură, a desenat cu eleganță melodiile schițate de Schumann și ceva-ceva din lirismul și romantismul care împinge această muzică înainte s-a simțit în unele tușee. Dar parcă am vrea s-o reascultăm totuși în acest Concert cândva peste vreo 4-5 ani, și dacă se poate cu un dirijor mai atent la nuanțe și intensități decât s-a dovedit a fi joi seară Adrian Petrescu. Adesea orchestra s-a năpustit peste sunetul pianului acoperindu-l cu totul, dialogul gândit de compozitor a devenit o cursă de monologuri paralele și multe din bucuriile pe care partitura le poate oferi s-au auzit doar sporadic. O reluare potențată de mai mulți ani de experiență – de viață mai ales – ar fi extrem de interesantă. Spunem asta fără să ne ascundem admirația pentru curajul pianistei de a aborda acest opus – și pentru virtuozitatea și sunetul maiestuos din bisul oferit, Bourée de George Enescu.
Wagner și Stravinski
Iată un cuplu de compozitori care apare foarte rar împreună pe afișele orchestrelor din România, iar la Satu Mare aproape niciodată. Suflul eroic, dinamic, al Preludiului la actul III al operei “Lohengrin” și-a găsit o interpretare bună în stilul emfatic, forte al dirijorului bucureștean, experiența sa în lucrul cu suflătorii (ca prim oboist al Filarmonicii “George Enescu”) vădindu-se în acest tempo marțial. Iar “Pasărea de foc” a plutit lin în părțile lente, sincopele ritmice tipice pentru Stravinski în tinerețe n-au pus mari probleme, așa că seara de joi s-a încheiat în crescendo, la propriu și la figurat. Sala a fost plină, inclusiv la balcon, și suntem convinși că Izabela ar fi printre foarte puținii pianiști capabili să umple această locație cu un recital solo, tip de spectacol destul de puțin apreciat pe la noi, din păcate.
Și totuși, marți, destui sătmăreni au ținut să cunoască, în interpretarea elegantă a violonistei Diana Jipa și pianistului Ștefan Doniga, muzica scrisă de compozitoarele României. Așa că noua direcțiune a Filarmonicii poate face din muzica de cameră un eveniment.
Fii primul care comentează