Ioan Corneanu – mărturisirea unui fost secretar de partid

Asculta acest articol

Au trecut aproape 30 de ani de la lovitura de stat din România, organizată şi realizată de forţe malefice externe, în strânsă legătură cu cele din interior, pe fondul unor nemulţumiri ale populaţiei, care au realizat o uriaşă manipulare a românilor,

prin presă, radio şi în special, prin Televiziunea Română, mai ales în urma întâlnirii de la Malta între Mihail Gorbaciov, preşedintele U.R.S.S. şi George Bush, preşedintele Statelor Unite ale Americii, la care s-a hotărât eliminarea lui Nicolae Ceauşescu, prin orice mijloace, inclusiv prin suprimarea sa fizică.

Timpul parcurs de la acel eveniment şi până în zilele noastre, permite istoricilor şi cercetătorilor români şi străini, să analizeze fără ură şi părtinire şi să spună adevărul despre cum a fost în orânduirea socialistă în România, şi mai ales, despre ce a urmat după acel moment tragic din istoria poporului român.

Sunt convins că prezentul material va stârni multe controverse. O parte dintre cititori vor fi de acord că este mare nevoie ca adevărul să iasă la lumină, alţii îşi vor pune în mişcare tot arsenalul în  a-şi exprima antipatia şi ura faţă de orânduirea socialistă din România şi mai ales, asupra unor oameni care au îndeplinit funcţii de răspundere în aparatul de partid şi de stat, precum şi în organizaţiile de masă şi obşteşti.

Îmi asum responsabilitatea de a spune adevărul. Nu sunt o persoană necunoscută. Mă bucur că şi în prezent sunt respectat de sătmăreni. Foarte mulţi prieteni sau cunoscuţi mă salută cu respect, la rândul meu răspunzându-le cu aceeaşi gratitudine. E greu de înţeles pentru oamenii de bună credinţă de ce se fac judecăţi globale şi nu se analizează faptele individuale ale fiecăruia?

În calitatea mea de istoric, cercetător, profesor şi scriitor de peste 60 de ani, am realizat lucrări privind istoria locală, naţională şi universală. Multe dintre articolele scrise de mine au apărut în presa locală sătmăreană, dar şi în alte publicaţii din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Zalău, Gherla şi Timişoara. De asemenea, am participat la nenumărate simpozioane şi sesiuni ştiinţifice în judeţul Satu Mare, cât şi în multe judeţe din România, inclusiv la acţiuni organizate de Academia Română în Cluj-Napoca.

Ce este istoria? Se poate răspunde foarte simplu: este cea mai frumoasă poveste a fiecărei naţiuni. La acestea se mai poate adăuga faptul că istoria este ştiinţa care se ocupă cu studiul tuturor faptelor şi a evenimentelor petrecute din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre.

Eu sunt un martor ocular al perioadei orânduirii socialiste din România, prin prisma funcţiilor importante pe care le-am deţinut şi pot relata cu obiectivitate ce s-a întâmplat atunci.

Când se relatează problematica şi observaţiile făcute? Curând ? Mult mai târziu? Cincizeci de ani ar fi puţin cam târziu, deoarece majoritatea martorilor oculari sunt decedaţi, iar cei rămaşi, fiind înaintaţi în vârstă, se poate să fi uitat aspectele relevante din perioada orânduirii socialiste din România.

Nicolae Ceauşescu – lumini şi umbre

Sunt printre puţinii sătmăreni care au avut privilegiul să discute cu Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Prima mea întâlnire cu aceştia a avut loc în 1963 la Carei, când Nicolae Ceauşescu a vizitat municipiul Carei şi localităţile Lucăceni şi Urziceni. Nicolae Ceauşescu îndeplinea funcţia de secretar al C.C. al P.M.R. cu probleme organizatorice şi de cadre şi membru al Biroului Politic al C.C. al P.M.R. În final a avut loc o adunare cu careienii în faţa sediului Comitetului Raional P.M.R. Eu îndeplineam la acea dată funcţia de prim-secretar al Comitetului Raional U.T.M. şi am răspuns de pregătirea vizitei lui Nicolae Ceauşescu la Lucăceni.

Localitatea Lucăceni a fost evacuată de români în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940, de către regimul horthyst, iar în locul românilor au fost aduşi unguri din formaţia “Vitez Csapatok”, organizaţie revanşardă şi antiromânească condusă personal de Horthy Miklós.

Nicolae Ceauşescu împreună cu Iosif Uglar s-au întreţinut cu locuitorii din Lucăceni, pe stradă în mijlocul localităţii. Iosif Uglar l-a prezentat pe Nicolae Ceauşescu. Aproape toată populaţia prezentă cu drapele, l-a primit cu aplauze şi urale. Fac o destăinuire sinceră care m-a marcat pe viaţă. Toţi cei prezenţi, bărbaţi, femei, tineri şi copii, au plâns tot timpul. În această atmosferă, un ţăran Onuc, unul din întemeietorii localităţii din anul 1925, s-a adresat lui Nicolae Ceauşescu: “Domnule Ceauşescu, nu ştiţi dumneavoastră cum am fost bătuţi şi ucişi de unguri, pentru simplul motiv că ne-am născut români.” La auzul acestor vorbe, Nicolae Ceauşescu le-a răspuns răspicat: “… v-au bătut, umilit şi chinuit, dar nu vă vor mai bate niciodată”. Apoi i-a spus lui Iosif Uglar să ajute această comunitate, să termine investiţiile începute la şcoală, căminul cultural şi la biserica nouă, ridicată în locul celei demolate de regimul horthyst. Nicolae Ceauşescu a plecat spre Urziceni, iar eu m-am întors la Carei.Eram îngrijorat de ce se va întâmpla cu mine în urma discuţiilor avute între Nicolae Ceauşescu şi cu locuitorii din Lucăceni. Cum stăteam în curte, la un moment dat, Elena Ceauşescu s-a apropiat de mine. Tovarăşa avea o ţinută foarte modestă. M-a întrebat: “De ce eşti supărat, tinere ?”

Am fost surprins de cuvintele rostite de domnia sa, mai ales că am prezentat istoricul localităţii, insistând asupra denumirii de Lucăceni, după numele marelui patriot şi luptător unionist Vasile Lucaciu. Elena Ceauşescu m-a ascultat cu mare atenţie şi mi-a spus: “Să nu fii supărat, pentru că soţul meu cunoaşte foarte bine ce s-a întâmplat în Transilvania, în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940. Dar, ca să nu fii supărat, am să-i spun eu că ai procedat bine”.

Vizitarea comunei Urziceni s-a încheiat în jurul orelor 15. În faţa Comitetului Raional de partid Carei, s-au adunat peste 4000 de oameni. Nicolae Ceauşescu şi-a exprimat mulţumirea pentru vizita la Carei şi în localităţile învecinate şi a insistat pentru unitatea tuturor locuitorilor, indiferent de naţionalitate, pentru a face din România o ţară prosperă, care să asigure un nivel înalt de viaţă pentru fiecare cetăţean. Nicolae Ceauşescu a precizat că a venit la Carei, datorită faptului că aici la 25 Octombrie 1944 a fost eliberată ultima brazdă de pământ românesc de sub dominaţia horthysto-hitleristă, de către glorioasa armată română. Statuia Ostaşului Român din Carei, opera marelui artist Vida Géza, s-a ridicat pentru cinstirea şi amintirea pe vecie a eroilor Armatei Române, care au luptat vitejeşte, pentru ca Poporul Român să fie liber şi independent, alături de toate popoarele lumii.

Între orele 16 şi 18, s-a servit masa într-o cameră de la casa de oaspeţi, la care au participat membrii biroului Comitetului Raional de Partid. După masă, în curte s-au realizat mai multe fotografii cu Nicolae şi Elena Ceauşescu şi cei invitaţi la masă, ocazie cu care ne-am prezentat fiecare dintre noi. La orele 19, cuplul Ceauşescu împreună cu Iosif Uglar au plecat la sediul Comitetului Regional de Partid Baia Mare. Insist pentru a rămâne o sinceră mărturisire pentru istorie, că atât Nicolae, cât şi Elena Ceauşescu, au fost de o modestie ieşită din comun, ei ne-au cucerit pe fiecare dintre noi.

A doua întâlnire directă am avut-o în anul 1970, ca urmare a inundaţiilor catastrofale provocate de ieşirea din matcă a râurilor Someş, Crasna şi Tur. Eu eram şeful de cabinet al lui Iosif Uglar. Pot spune că pentru o zi, Nicolae Ceauşescu a fost sătmărean. După ce a văzut marele dezastru produs de inundaţii, a luat legătura cu toţi miniştrii, ordonându-le să vină la Satu Mare, ca să participe la refacerea tuturor pagubelor din industrie şi agricultură. Nicolae Ceauşescu a insistat ca pentru fiecare familie sinistrată să se asigure hrană, îmbrăcăminte, medicamente, cazare şi 20000 de lei pentru pierderea bunurilor din locuinţele inundate şi dărâmate. Tot atunci s-a stabilit şi un amplu program de construcţii de locuinţe în localităţile inundate, precum şi construirea de apartamente în municipiul Satu Mare. Inundaţiile au avut loc în luna mai 1970 şi până în luna noiembrie pentru toţi sinistraţii au fost asigurate spaţii de locuit. A fost o solidaritate exemplară de la ministere şi de la întreprinderile de construcţii din alte judeţe şi din judeţul Satu Mare, pentru asigurarea condiţiilor umane de trăit celor aflaţi în nevoi.

În anul 1965, am fost invitat la Congresul al IV-lea al P.M.R., când Nicolae Ceauşescu a fost ales Prim-Secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Eu şi alţi participanţi la Congres am fost invitaţi în calitate de reprezentanţi ai candidaţilor de partid.

Trebuie să fac câteva precizări. În primul rând, am afirmat că am participat la Congresul al IV-lea al P.M.R.. În al doilea rând, în prima zi a Congresului s-a adoptat o hotărâre prin care s-a schimbat numele Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român. În al treilea rând, în hotărârea de schimbare a denumirii partidului, se considera drept moştenitor al mişcării muncitoreşti din România din 1893 când s-a constituit Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România. În al patrulea rând, Congresul a hotărât eliminarea candidaturilor pentru a fi membru de partid, care erau stabilite: de şase luni, de un an, de un an şi jumătate şi de doi ani.

În al cincilea rând, din anul 1965, cetăţenii români care doreau să devină membri de partid nu mai erau obligaţi să facă acel stagiu de verificare. În al şaselea rând, candidaţii de partid aveau dreptul să participe la viaţa de partid, dar nu aveau dreptul la vot. În al şaptelea rând, primirea în partid se făcea la cerere de către adunarea generală cu majoritatea de voturi, cu condiţia ca organizaţia superioară să confirme sau să infirme hotărârea adunării generale.

Masa s-a servit la Snagov, iar Nicolae Ceauşescu s-a prezentat la mesele delegaţilor din toate regiunile. A fost o atmosferă de ataşament sincer faţă de dânsul.

Eu am mai participat la foarte multe conferinţe naţionale, la congrese, la şedinţe de lucru pe diferite domenii de activitate.

Vizita din 1978

Altă întâlnire cu Nicolae şi Elena Ceauşescu am avut-o în anul 1978, după cum se poate vedea în fotografia alăturată, cu prilejul unei vizite de lucru la Carei. Eu aveam la acea vreme calitatea de primar al Careilor. După ce a vizitat Filatura şi Fabrica de Transportoare pentru Industria Minieră, a avut loc o mare adunare populară în faţa Monumentului Ostaşului Român, la care au participat peste 20000 de careieni şi cetăţeni din localităţile limitrofe. În calitatea mea de gazdă, am deschis adunarea, mulţumindu-le de prezenţă. Această vizită s-a înscris ca o nouă pagină în istoria Careilor. Apoi a vorbit Nicolae Ceauşescu, întâmpinat cu sinceritate şi ovaţii de întreaga asistenţă.

Am fost foarte impresionat că la plecare a urcat în elicopter, iar la câteva secunde s-a deschis uşa elicopterului şi Nicolae Ceauşescu a coborât spunând: cum să plecăm fără să nu îl felicit şi să-i mulţumesc primarului pentru primirea făcută. A întins mâna spre mine şi mi-a spus: “Mulţumesc pentru călduroasa primire la Carei!”

Nicolae Ceauşescu – un mare conducător al românilor

După modesta mea părere, Nicolae Ceauşescu a fost unul dintre marii conducători ai Neamului Românesc, pe când acesta era un popor cu conştiinţă, responsabilitate şi demnitate naţională şi nu o populaţie oarecare, aşezată în bătaia şi batjocura tuturor vânturilor devoratoare din est, vest, sud sau nord.

Cu toate că a preluat puterea de tânăr de la vârsta de 46 de ani şi şi-a iubit cu disperare ţara şi poporul român, reprezentanţii orânduirii “capitalismului sălbatic”, cu sprijin din România şi extern, au implantat în România sistemul, prin trădări şi furturi inimaginabile ale Statului Român. Străini veroşi au pus mâna pe toate bogăţiile ţării, transformând România şi Poporul Român, într-o colonie a marilor puteri, a Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale. Pentru a se apăra în faţa românilor, recurg în fiecare zi la ură şi dezbinare a românilor, împărţindu-i în buni şi răi. Folosindu-se de o subtilă propagandă antisocialistă şi antiromânească, l-au făcut pe Nicolae Ceauşescu trădător de neam şi ţară.

În cei 25 de ani ca şef de partid şi de stat, a asigurat României stabilitate, un iureş constructiv fără precedent, un ritm de dezvoltare pe care îl aveau la acea vreme, doar japonezii şi chinezii.

Într-un sfert de secol, preţul pâinii, al laptelui şi al untului au rămas în România neschimbate, învăţământul şi asistenţa sanitară erau gratuite, iar preţurile chiriei, al energiei electrice, apei şi gazelor erau simbolice.

Sub presiunea U.R.S.S., Nicolae Ceauşescu şi-a semnat involuntar sentinţa de lichidare, în clipa nefastă când s-a întors împotriva moşilor şi strămoşilor săi, hotărând desfiinţarea ţărănimii, clasă socială care ne-a ţinut în istorie, ca talpa ţării, ca popor neclintit, secole şi milenii, păstrător de limbă, obiceiuri şi datini strămoşeşti.

Nicolae Ceauşescu a fost împins spre distrugere de conducerea Partidului Comunist Român, reprezentanţi în Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. spre “cultul personalităţii”, lansat malefic de acei activişti slugarnici, care îşi urmăreau propriile interese, promovând o maşinărie luciferică a propagandei deşănţate – toate la un loc aveau un scop, compromiterea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu, a copiilor Valentin, Zoe şi Nicu, pentru ca prăbuşirea să fie rapidă şi totală.

Nicolae Ceauşescu a avut o iubire bolnăvicioasă faţă de soţia sa Elena. Bărbatul care nu-i în stare să-şi domine tovarăşa de viaţă, a făcut erori în deşertul devorator al vanităţilor de tot felul.

Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Clubul celor 100 din cei mai bogaţi oameni din lume, anticipând Criza Economică Mondială din anii ‘90, au hotărât abolirea statelor din Centrul Europei, aşa zise socialiste, pentru a avea unde să-şi valorifice supraproducţia, concomitent cu desfiinţarea întreprinderilor concurente, care le îngustaseră pieţele de desfacere şi cu accesul gratuit la resursele naturale ale acestor ţări. De asemenea, la această operaţiune au contribuit toate serviciile speciale din Vest, Est şi Orientul Mijlociu şi cele din România, inclusiv Turnul de Control din capitala Albionului, fără de care nici un fulg nu se clinteşte pe Terra de secole. La acestea, s-au mai adăugat şi boicotarea economică şi politică a ţărilor socialiste din Europa, sub conducerea directă a U.R.S.S., care nu puteau vedea cu ochi buni politica externă a  României, privind asigurarea independenţei şi suveranităţii naţionale, fără amestec din afară.

Apoi nu putem să nu luăm în considerare trădarea generalilor şi a coloneilor, neavansaţi în grad nici de 9 Mai şi nici de 23 August 1989.

Pot afirma cu toată răspunderea că dacă în România a existat o “Epocă de Aur” ea a fost cu siguranţă pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, dar numai între anii 1965 şi 1980. Cutremurul din 4 martie 1977 şi căderea totală a sistemului energetic naţional în mai 1977, deşi zecile de termocentrale şi hidrocentrale funcţionau la parametri normali, cu excepţia celei de la Porţile de Fier, ne-au adus pagube incomensurabile.

Doar după câţiva ani de refacere, Occidentul s-a speriat de faptul că 70 % din exporturile româneşti erau absorbite chiar de pieţele capitaliste din Vest. În anul 1989, ca urmare a industrializării României, exportul în volumul total al Comerţului Exterior românesc avea o pondere de 55,5 %, din care 45 % reveneau exclusiv produselor din industria constructoare de maşini şi industria chimică, iar excedentul balanţei schimburilor economice externe s-a ridicat numai în anii 1981-1989, la 17,53 miliarde de dolari.

Oculta mondială s-a declarat împotriva evidenţelor palpabile, obligându-l pe Nicolae Ceauşescu să strângă şurubul în mod demenţial, pentru a lichida datoria externă: circa 20 miliarde de dolari, o treime fiind dobânzile, în numai 7 ani, între 1982 şi 1989.

Nicolae Ceauşescu, în dorinţa de a copia năravurile vechilor imperii, a făcut ca România să fie a patra ţară a lumii privind flota comercială şi a doua de pescuit oceanic (Unde este flota acum, domnule Traian Băsescu ?). Portul Constanţa era al doilea port din Europa şi al patrulea din lume, am fost a cincea ţară din lume în fabricarea de tractoare, al treilea din lume la sistemul de forare pentru zăcămintele de ţiţei şi gaz metan (Petre Roman spunea că industria românească e un morman de fiare vechi), în producţia de ciment şi mobilier, export masiv de armament în valoare anuală de peste două miliarde de dolari, apoi zecile de societăţi comerciale mixte, presărate peste tot în lume, în care România deţinea 51 % din acţiuni, aşadar controlul şi decizia acestora, prognozata cucerire a independenţei energetice a României. Descoperirea marilor rezerve şi începerea forării în Marea Neagră pentru extragerea de ţiţei şi gaze naturale, au determinat ţările capitaliste din Europa, Statele Unite ale Americii şi U.R.S.S. să facă tot posibilul şi prin orice mijloace, să frâneze şi să saboteze această activitate, cu scopul ca România să nu poată să-şi asigure independenţa energetică.

Înfinţarea Băncii Româneşti la Londra şi previzibila replică la Banca Mondială, Banca Internaţională a României, în colaborare cu mai multe capitaluri din lumea arabă, i-au isterizat pe capii planetei, încât aceştia au decis nu doar alungarea lui Nicolae Ceauşescu, chestiune iminentă în contextul renunţării la putere a tuturor conducătorilor ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia, ci şi asasinarea sa mârşavă, în Sfânta zi de Crăciun a anului 1989, blasfemie incalificabilă pentru ortodoxia românilor care aici, în Centrul Europei, a fost zid de apărare a civilizaţiilor occidentale în faţa invaziilor otomane. Trebuie spus şi faptul că Nicolae Ceauşescu nu a învăţat nimic din prăbuşirea instantanee a lui Salvador Allende în Chile.

De asemenea, trebuie spus că după 1989, România a făcut saltul de la stat suveran independent, indivizibil, la cel de colonie oarecare, pierdută în zare de cenuşa marilor imperii.

În acest mod s-a impus tot mai vizibil noua ordine mondială, pe care Nicolae Ceauşescu o clama atât de mult, dar cea din zilele noastre este o cu totul altă ordine mondială. La timpul său, Bucureştiul era una din marile capitale ale politicii mondiale. Relaţiile internaţionale ale României erau foarte active. Nicolae Ceauşescu a efectuat vizite istorice în Franţa, S.U.A., Anglia, China, Ţările Arabe, a contribuit la realizarea păcii dintre Israel şi Ţările Arabe, la stingerea diferendelor dintre U.R.S.S. şi China. Doresc să mă refer doar la patru vizite: una în Anglia, când Regina Elisabeta a II-a l-a poftit în caleaşca regală, două la Casa Albă, fiind primit de doi preşedinţi, Nixon şi Ford, amândoi l-au numit pe Nicolae Ceauşescu drept unul din cei mai mari conducători din lume, apoi în Franţa, fiind primit de preşedintele Charles de Gaulle, cu mari onoruri militare şi civile.

  Din păcate, Nicolae Ceauşescu, rupt de poporul care-l iubise atât de mult în August 1968 când a fost invadată Cehoslovacia, el era tot mai izolat, zidit sub cupola minciunilor dirijate de camarila aservită Elenei Ceauşescu, care îi ascundea multe, pe motivul că: “E bolnav, să nu-i spunem, să nu-l supărăm pe tovarăşul”, el era zăvorât impecabil, orbit de glonţul istoriei, care trece pe lângă el, dar el nu-l auzise, pierdut în vuietul istoriei, uitat, părăsit pe tron, ucis, a fost asemenea multor bărbaţi din istoria României: Decebal, Mihai Viteazul, Ion Vodă cel Cumplit, Gheorghe Doja, Horea şi Cloşca, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga sau Ion Antonescu. Să nu ne plângem tot timpul că străinii ne taie domnitorii, că îi tăiem noi singuri.

Ca o pată de sânge aburindă, strigătul din urmă al fiului de ţărani din Scorniceşti a fost: “Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină, decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost pământ. Trăiască România Liberă şi Independentă!” Această informaţie am primit-o de la poetul Adrian Păunescu. Acel strigăt ne urmăreşte ca un blestem sau ca un testament răsturnat cu valoare de blestem, câtă vreme nu va fi înfăptuit. Dar mai fi-va, oare vreodată, realizabil acest vis utopic într-o lume agonizândă? Criminalii care l-au ucis mişeleşte au minţit cu neruşinare că înainte de execuţie, Nicolae Ceauşescu ar fi cântat “Internaţionala”.

Autorul prezentului material îşi pune întrebarea: oare cine a furat de pe birou Istoria Neamului Românesc scrisă de Nicolae Ceauşescu, lucrare inedită, în formă finală în Decembrie 1989?

Nicolae Ceauşescu nu a ştiut că, după Constantin Brâncoveanu, pentru a rămâne în istorie, este obligatoriu să promovezi un stil arhitectonic valoros, nu să demolezi şi să impui cvarteluri de beton. Totuşi au rămas pentru posteritate în istoria noastră naţională obiective ca: Transfăgărăşanul, Canalul Dunărea-Marea Neagră, Canalul Dunăre-Bucureşti realizat în proporţie de 70%, Casa Poporului, Metroul bucureştean, peste 6 milioane de ha irigate, Centrala nucleară de la Cernavodă, precum şi construirea în fiecare reşedinţă de judeţ a clădirilor administrative, case de cultură şi aproape 10 milioane de apartamente şi case noi ş.a.

Dar poate că după decenii de purgatoriu, jertfirea lui Nicolae Ceauşescu va începe să genereze efecte benefice asupra României, efecte similare cu acela al legendarei Ana lui Manole, asupra Bisericii de la Curtea de Argeş.

Doamne, Dumnezeule, ocroteşte-i pe români!

Prof. Dr. Ioan Corneanu

Fişă personală

• Din decembrie 1954, am fost profesor suplinitor la Liceul din Negreşti-Oaş. Dintre colegii noştri din acele timpuri, au rămas în viaţă, subsemnatul şi prof. Nicolae Codreanu, preşedintele Veteranilor de Război din judeţul Satu Mare.

• În luna octombrie 1956, am fost încorporat în armată la Grupul Regional de Pompieri Timişoara, la serviciul cadre şi personal, avându-l ca şef pe căpitanul Ioan Pădureanu.

• În anul 1959, am fost primit în rândurile candidaţilor de partid, în timpul cât îmi satisfăceam serviciul militar, cu stagiul de 2 ani.

• Pe acele timpuri, pentru militarii cu merite deosebite, comandanţii eliberau un document, prin care recomandau în ce loc ar putea profesa. Eu find deja candidat de partid, am fost repartizat la Comitetul Regional U.T.M. Baia Mare.

• De la 1 ianuarie 1960, Comitetul Regional U.T.M. m-a repartizat la  Comitetul Raional U.T.M. Carei, în funcţia de instructor raional.

• Din 20 decembrie 1960, am fost promovat ca instructor regional U.T.M., iar din martie 1963 am fost ales prim-secretar al Comitetului Raional U.T.M. Carei.

• Din 1963 şi până în vara anului 1965, am fost ales ca secretar al Comitetului Raional P.M.R., funcţie pe care am îndeplinit-o până în 1968, când s-au desfiinţat regiunile şi raioanele. Când s-au reînfiinţat judeţele, am fost numit Şef de Cabinet la prim-secretarul Iosif Uglar, preşedintele Consiliului Popular Judeţean Satu Mare.

• Funcţia de Şef de Cabinet am deţinut-o până în anul 1972, iar din 1972 şi până în anul 1973, am îndeplinit funcţia de prim-secretar al Comitetului Judeţean U.T.C. Satu Mare.

• Din 1973 şi până în anul 1979, am îndeplinit funcţia de prim-secretar şi primar al municipiului Carei.

• Din toamna anului 1979, am îndeplinit funcţia de Şef al Catedrei de Istorie la Cabinetul Judeţean de Partid, la Universitatea Politică şi de conducere, până în 1986.

• Din primăvara anului 1987 şi până în decembrie 1989, am fost Secretar al Comitetului Judeţean de Partid şi vicepreşedinte al Consiliului Popular Judeţean.

• Din ianuarie 1990, am activat ca profesor la şcoala din comuna Apa până în 1992, când domnul Andrei Marga mi-a aprobat dosarul să devin profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, secţia Administraţiei de Stat din municipiul Satu Mare.

• Din anul 1993 şi până în anul 2000, am fost profesor la Academia Comercială Satu Mare, când m-am pensionat.

• Din 1973 şi până în 1989, am predat Istoria României, câte 6 ore pe săptămână, ceea ce a însemnat să fiu recunoscut cu vechime de peste 25 de ani în învăţământ.

• În anul 1980, am susţinut teza de doctorat la Bucureşti, deţinând titlul ştinţific de Doctor în Istorie. În acelaşi an, a obţinut şi titlul de Doctor în Economie domnul Ioan Ienciu.

• Din anul 2000, sunt preşedintele Asociaţiei Judeţene Satu Mare, a românilor refugiaţi, expulzaţi şi deportaţi în urma Diktatului de la Viena din 30 August 1940, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Românilor persecutaţi etnic “Pro Memoria” cu sediul în Cluj-Napoca şi prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Holocaustului din Nord-Vestul României 1940-1945.

Citește și:

Nicolae Ceaușescu a vizitat Satu Mare în 1970 (Foto)

În 26 ianuarie 2018, Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit 100 de ani

66% dintre români l-ar vota acum pe Ceaușescu la prezidențiale