Image 1
Image 2
Ciornă automată

Intact: Nu s-a renunţat la toate contestaţiile la decizia din dosarul ICA

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Grupul Intact precizează, într-un comunicat, că nu s-a renunţat la toate contestaţiile împotriva deciziei în dosarul ICA, retragerea unor contestaţii fiind determinată de prezenţa în completul care ar fi trebuit să le judece a judecătorului Camelia Bogdan.

“Renunţarea în cauză nu vizeaza toate contestaţiile depuse împotriva hotărârii nelegale nr.888/08.08.2014 şi cu atât mai puţin, nu reprezintă renunţări la demersurile judiciare menite să desfiinţeze actul fără precedent al Curţii de Apel Bucureşti. Necesitatea acţiunii a fost determinată de prezenţa în completul care ar fi trebuit să judece aceste contestaţii a doamnei judecător Camelia Bogdan. În cadrul dosarului ICA aceasta şi-a soluţionat singură propriile cereri de recuzare, respingându-le ca inadmisibile, precum şi contestaţiile formulate împotriva propriilor măsuri”, se arată în comunicatul Intact.

Reprezentanţii Intact mai spun că magistratul “a respins ca inadmisibile apelurile formulate de Camelia si Corina Voiculescu, împotriva cărora a pronunţat, prin aceeaşi hotărâre judecătorească, măsuri a căror punere în aplicare determină prejudicii, atât patrimonale, cât şi nepatrimoniale, precum şi refuzarea dreptului de a spune ceva în proces.

“Este evident că, în concepţia doamnei Camelia Bogdan, dreptul la un recurs efectiv garantat de art.13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dreptul la un proces echitabil, garantat de art.21 din Constituţie, precum şi de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reprezintă simple drepturi iluzorii. Avand în vedere lipsa evidentă a unor garanţii de imparţialitate din partea magistratului Camelia Bogdan, renunţarea la contestaţiile îndreptate împotriva hotărârii, ce urmau a fi soluţionate de domnia sa, devine firească”, se mai spune în comunicatul citat.

Fiicele lui Dan Voiculescu, Corina şi Camelia, au depus în 14 august, la Tribunalul Bucureşti, două contestaţii la executare în cazul sechestrului dispus prin decizia definitivă dată în dosarul privind privatizarea ICA, în care prejudiciul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro.
Citeşte şi: Fiicele lui Dan Voiculescu contestă în instanţă sechestrul pus în dosarul ICA

Contestaţia Cameliei Voiculescu a fost respinsă, pe 25 august, de instanţă, cealaltă contestaţie având termen de judecată în 29 august, când Corina Voiculescu a depus o cerere de retragere a contestaţiei.

Ciornă automată

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with