Image 1
Image 2

Încrederea românilor în Justiție este în continuă scădere

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Datele Eurobarometrului Comisiei Europene arată că 35% dintre români au în prezent încredere în justiţie şi sistemul judiciar, cu 13 procente mai puţin faţă de anul 2015, scăderea fiind cea mai mare înregistrată de o instituţie europeană într-un timp atât de scurt.

Încrederea cetăţenilor români în justiţie a scăzut în ultimele luni ale anului 2016 cu 13% faţă de anul precedent. Potrivit datelor Eurobarometrului pentru primăvara anului 2016, în prezent, 35% dintre români au încredere în justiţie şi sistemul judiciar. Datele arată că 60% dintre cei chestionaţi au declarat că au tendinţa să nu creadă în justiţia din România , în creştere cu 12% faţă de 2015. Dintre cei intervievaţi, 5% au declarat că nu ştiu.

Scăderea de 13 procente faţă de anul 2015 ar fi cea mai mare înregistrată într-un timp atât de scurt.

În cadrul Eurobarometrului, 72% dintre respondenţii români au declarat că au încredere în Armată, în scădere cu patru procente faţă de 2015. La nivel naţional, aproximativ 50% dintre cetăţeni au încredere în poliţie, în creştere cu 1% faţă de valorile înregistrate în toamna anului trecut, relatează Mediafax.

Cât priveşte Guvernul, 24% dintre cei chestionaţi au declarat că au încredere în această instituţie, în creştere cu un procent faţă de ultimul Eurobarometru. În cazul Administraţiei Publice, procentul de încredere este de 30%, iar la autorităţile publice regionale şi locale de 35%, în creştere cu trei procente.

A crescut procentul şi în cazul partidelor politice, la 13%, cu un plus de 1% faţă de toamna anului trecut, doar Parlamentul înregistrând o scădere a încrederii de trei procente şi ajungând la un procent de 14% în 2016.

Terorismul este perceput ca o problemă în România de 3% din populaţie în scădere cu 3 procente faţă de valorile înregistrate în toamna anului trecut, mult sub valorile medii înregistrate la nivel european (16-18%) şi în marja celor de la nivel regional (Bulgaria 3% şi Ungaria 4%).

Sondajul pentru Eurobarometrul primăvara 2016 a fost realizat în perioada 21-31 mai 2016.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with