Image 1
Image 2

Incidente şi sesizări în ziua votului în ţară

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

UPDATE 19.00 Cercetări față de 33 de persoane, pentru săvârșirea a 35 de posibile infracțiuni electorale

Lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne efectuează cercetări față de 33 de persoane, pentru săvârșirea a 35 de posibile infracțiuni, cele mai multe fiind legate de coruperea alegătorilor și frauda la vot, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

“În primele 11 ore de la începerea votării au fost înregistrate 220 de sesizări, dar în urma verificărilor 97 dintre acestea nu s-au confirmat. Specialiștii MAI efectuează cercetări față de 33 de persoane, pentru săvârșirea a 35 de posibile infracțiuni”, a declarat Dajbog.

Ea a precizat că cele mai multe fapte penale privesc coruperea alegătorilor, frauda la vot, violarea confidențialității votului și fals privind identitatea.

“De asemenea, au fost constatate 25 de fapte contravenționale, pentru care au fost sancționate 19 persoane. În cele mai multe cazuri este vorba de continuarea propagandei electorale și apelarea abuzivă a numărului de urgență 112”, a mai spus Dajbog.

UPDATE ORA 15.56 Aproape 100 de situaţii de posibile fapte ilegale ce au legătură cu procesul electoral şi care sunt în competenţa de soluţionare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost semnalate în toată ţara, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.


“De la începerea votării şi până la această oră nu au fost înregistrate situaţii deosebite în planul asigurării ordinii publice. În întreaga ţară au fost semnalate 99 de situaţii de posibile fapte ilegale care au legătură cu procesul electoral şi care sunt în competenţa de soluţionare a Ministerului Afacerilor Interne. Până la acest moment au fost constatate 11 contravenţii şi sunt în verificare 17 posibile infracţiuni pentru care sunt cercetate 16 persoane”, a spus Dajbog cu prilejul unei declaraţii de presă.
Potrivit reprezentantei MAI, cele mai multe sesizări fac referire la coruperea alegătorilor, fraudă la vot, continuarea campaniei electorale şi sfătuirea alegătorilor cum să voteze.
“Angajaţii MAI efectuează verificări cu privire la fiecare semnalare de încălcare a legislaţiei privitoare la alegeri. Până la această oră, 35% dintre sesizări nu s-au confirmat”, a adăugat Dajbog.

UPDATE: Până la ora 12.00, la Ministerul Afacerilor Interne(MAI) au fost înregistrate 18 sesizări de posibile contravenţii sau infracţiuni la vot, cele mai multe sesizări fiind înregistrate în mediul urban, în Bucureşti, Iaşi, Sibiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al ministerului, Monica Dajbog.

“De la deschiderea secţiilor de votare şi până la această oră, la nivel naţional au fost înregistrate 18 sesizări de posibile contravenţii sau infracţiuni care au legătură cu procesul electoral.(…) Cele mai multe sesizări, respectiv 11, au fost semnalate în mediul urban. Până la acest moment, sunt în curs de cercetare patru situaţii privind săvârşirea unor posibile infracţiuni.Nu au fost înregistrate inciente majore care să afecteze ordinea publică sau desfăşurarea în bune condiţii a procesului electoral”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Primele incidente electorale au fost sesizate la secţii de votare din Capitală, Iaşi, Timiş, în toate cazurile fiind deschise dosare de cercetare.

“Poliţiştii bucureşteni au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat la o secţie de votare din Capitală şi a încercat să voteze fără a avea acest drept. În cauză se efectuează cerrcetări. Poliţiştii din Timiş efectuează cercetări după ce o femeie a încercat să voteze cu o carte de identitate anulată. În urma verificărilor s-a constatat că deţinea asupra ei alte cărţi de identitate, una valabilă şi una anulată. În judeţul Iaşi, preşedintele unei secţii de votare a sesizat faptul că o femeie, membru al comisiei de vot, a încercat să voteze şi pentru soţul ei, care nu era prezent. Biroul Electoral a sesizat IPJ Iaşi, care a demarat cercetările în cauză.Preşedintele unei secţii de vot din Bucureşti a sesizat Poliţia după ce a constatat lipsa unui buletin de vot, în momentul desigilării sacilor cu buletine de vot. Cercetările sunt continuate pentru clarificarea situaţiei, fără să fie afectat procesul de vot”, a precizat Monica Dajbog.

Tot în Bucureşti, un bărbat a primit două buletine de vot pentru Camera Deputaţilor şi unul pentru Senat. În cauză fiind făcute cercetări după ce acesta a introdus în urnă toate cele trei buletine de vot primite.

În judeţul Hunedoara duminică dimineaţa au fost înlocuite două ştampile de control după ce una dintre ele a fost aruncată, din greşeală, în foc, iar cealaltă a fost pierdută, au mai precizat oficialii MAI.

“Într-o secţie de votare din localitatea buzoiana Poşta Câlnău cele cinci ştampile cu menţiunea VOTAT au fost aruncate accidental în foc. Procesul electoral a fost reluat după înlocuirea ştampilelor.În judeţul Prahova, poliţiştii au deschis o anchetă după ce preşedintele unei secţii de votare din Ploieşti a sesizat dispariţia unei ştampile cu menţiunea ”Votat”.Se fac verificări şi cu privire la un cetăţean din Sibiu care ar fi votat la o secţie din municipiu cu toate că nu avea domiciliul sau reşedinţa în Sibiu. Un caz similar şi în localitatea Apoldu, din acelaşi judeţ, unde o persoană a încercat să voteze deşi nu avea reşedinţa în judeţul Sibiu.În Teleorman a fost sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean cu privire la faptul că preşedintele unei secţii de votare s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Procesul electoral în secţie se desfăşoară fără probleme.La numărul unic de urgenţă 112 a fost primită o sesizare potrivită căreia membrul unei comisii de vot din judeţul Dâmboviţa fotografiază persoanele care îşi exercită dreptul la vot, în momentul în care acestea ies din secţia de votare. În caz se fac cercetări.”, a spus purtătorul de cuvânt al MAI.

UPDATE Sesizare la Biroul Electoral Judeţean Iaşi, o femeie din comisie ar fi votat şi pentru soţul ei

Biroul Electoral Judeţean Iaşi a fost sesizat asupra faptului că la secţia 728 din Voineşti o femeie, membru în comisia secţiei de vot, ar fi votat şi pentru soţul ei, iar BEJ a trimis dosarul către Inspectoratul Judeţean de Poliţie, transmite corespondentul Mediafax.

La secţia de votare de 728 din Voineşti, judeţul Iaşi, a fost făcută o sesizare de vot multiplu, iar Biroul Electoral Judeţean Iaşi a confirmat sesizarea şi a trimis dosarul către Inspectoratul Judeţean de Poliţie

Sesizarea este legată de o femeie, membru în comisia secţiei de vot, care ar fi votat şi pentru soţul ei.

UPDATE: Scandal la Buzău în ziua alegerilor parlamentare 2016!

PSD a cerut Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 10 Buzău renumărarea tuturor buletinelor de vot transmise către cele 427 de secţii după ce, în Prefectura Buzău, ar fi fost descoperite peste 700 de buletine netransmise secţiilor de votare din teritoriu. Prefectul Aurelia Mitrea a spus că “acuzaţiile sunt nefondate”, iar toate buletinele de vot au fost predate cu proces verbal.

“Există suspiciuni de deficienţe majore în organizarea alegerilor, mai multe secţii de votare nu au numărul necesar de buletine de vot, după ce s-au descoperit peste 700 de buletine de vot în Prefectură”, a declarat preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Buzău, Marcel Ciolacu, la ieşirea de la urne.

De asemenea, Ciolacu a spus că trebuie să se ia măsuri, indiferent dacă este o tentativă de furt sau doar lipsă de organizare.

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a declarat în primele ore ale zilei de duminică, nu au fost semnalate incidente la secţiile de votare.

“La ora 7.00, procesul de vot a început în întreaga ţară. Până acum, nu au fost semnalate incidente de ordine publică în legătură cu deschiderea secţiilor şi începerea votării”, a menţionat Dajbog, potrivit unui comunicat de presă al MAI.

 

UPDATE: Hunedoara: Două ştampile de control ale secţiilor de votare, refăcute; una s-a pierdut, alta a fost aruncată pe foc.

 

Două ştampile de control ale secţiilor de votare au fost confecţionate, din nou, duminică dimineaţa, în judeţul Hunedoara, după ce una dintre ele a fost aruncată, din greşeală, în foc, iar cealaltă a fost pierdută, însă procesul electoral nu a fost afectat şi a început la timp, a informat Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Hunedoara.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al BEJ Hunedoara, judecătoarea Lucia Stanciu, la secţia de votare 264 din comuna Balşa, duminică dimineaţa nu s-a găsit ştampila de control a secţiei de votare. Din acest motiv a fost confecţionată o ştampilă nouă şi a fost trimisă spre secţia de votare.
O altă problemă a fost semnalată la secţia 31 din Deva, unde ştampila de control a secţiei de votare a fost aruncată, din greşeală, pe foc şi s-a deteriorat. Problema s-a rezolvat înainte de ora deschiderii secţiilor de votare, fiind confecţionată o ştampilă nouă, astfel că procesul de votare a început la timp.
UPDATE: Bacău: USR a reclamat că reprezentanţii formaţiunii nu sunt primiţi în mai multe secţii de votare
USR Bacău a reclamat duminică dimineaţa, la Biroul Electoral Judeţean, că reprezentanţilor formaţiunii politice nu li s-a permis accesul în Birourile secţiilor de votare “în mai multe localităţi rurale”.
UPDATE: Giurgiu: Listele cu înlocuitorii unor reprezentanţi ai partidelor nu ajunseseră la timp la două secţii de vot
Locţiitorul preşedintelui BEJ Giurgiu, judecător Mirela Zina Udrea, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că în judeţul Giurgiu au existat două situaţii în care lista cu înlocuitorii reprezentanţilor unor partide politice în biroul secţiei de votare nu ajunsese în secţiile de votare, iar BEJ a transmis aceste liste prin mail sau fax.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with