Începem pregătirea pentru naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, praznicul bucuriei

Asculta acest articol

Preot dr. Cristian Boloş

    O persoană relatează faptul că, în trenul în care se afla alături de alţi călători, domnea o atmosferă extrem de tensionată. Era dimineaţă şi fiecare dorea să ajungă cât mai repede posibil la destinaţie. Toţi erau copleşiţi de gânduri şi probleme. La una dintre staţii, urcă o mamă cu un copilaş în braţe. Copilul, foarte vesel, gângurea mereu, iar mama îi răspundea, alintându-l. Treptat, treptat atenţia călătorilor a fost atrasă spre cele două persoane, trimise parcă de Dumnezeu spre a risipi tensiunea existentă. Feţele lor triste s-au înseninat, iar zâmbetul a răsărit pe buzele tuturor. Stresul dispăru şi bucuria îşi făcu apariţia, determinându-i pe cei prezenţi să uite măcar pentru câteva clipe de agitaţia şi grija zilei. O mamă şi un copil au fost capabili să realizeze acest lucru deosebit!

Am recurs la acest episod pentru a ilustra, pe de o parte, societatea actuală, mediul în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea ca persoane libere şi conştiente. Toţi alergăm fără întrerupere, în dorinţa noastră de a rezolva o serie de probleme într-un timp relativ scurt. Dorind să trăim mai bine, de cele mai multe ori ne neglijăm sănătatea trupească şi dispoziţia sufletească, iar bucuria pe care ar trebui s-o simţim la fiecare realizare, este întunecată de problemele care ar putea să survină în viitor şi astfel, frica de necunoscut ne împiedică să conştientizăm importanţa prezentului. De fapt, ne găsim într-un prezent continuu, într-un permanent “azi” şi “acum”. Azi-acum trebuie să stau în faţa lui Dumnezeu cu inima curată, stăpânită de o bucurie duhovnicească, neumbrită de răutatea “acestui veac” aflat într-o progresivă desacralizare. Şi atunci ne întrebăm: ce este bucuria şi cum o putem dobândi? Aici intervine motivul pentru care am optat să încep expunerea de faţă cu întâmplarea sus-menţionată. După cum în acel mijloc de transport în comun o mamă şi un copilaş au reuşit să alunge supărarea existentă, la fel, am putea afirma, toată tensiunea şi tristeţea care caracterizează timpul nostru sunt înlăturate de Pruncul Iisus, bucuria prin excelenţă, Care vine în lume prin Fecioara Maria, spre a ne elibera de păcat. De fiecare dată când prăznuim naşterea Sa în peştera săracă din Betleem, suntem cuprinşi de nădejdea mântuirii, iar sentimentul care ne cuprinde în modul cel mai pregnant, este cel al bucuriei.

Crăciunul este praznicul familiei, al bucuriei creştineşti, deoarece Iisus Hristos Se naşte în sufletele noastre. Lui Îi place să locuiască într-o inimă caracterizată prin iubire şi curăţie. Prin urmare, avem datoria de a-L întâmpina aşa cum se cuvine, eliberaţi de păcat şi împăcaţi cu semenii şi cu Dumnezeu. Dacă cei “trei crai de la Răsărit” Îi aduc noului născut daruri preţioase: aur, smirnă şi tămâie, noi avem datoria sfântă de a-L onora, aşa cum scrie Î.P.S. Justinian Chira, cu aurul credinţei adevărate şi nealterate, cu tămâia binemirositoare a rugăciunii sincere şi stăruitoare, cu smirna pocăinţei adevărate şi a milosteniei izvorâtă din iubire, pe fondul postului care premerge acest praznic minunat. Crăciunul ne apropie de Dumnezeu, dar în aceeaşi măsură ne uneşte cu aproapele, întrucât iubirea are două capete: unul spre divinitate şi altul spre umanitate. Cele două capete alcătuiesc un tot absolut necesar accederii în Raiş dacă tăiem un aspect al iubirii totale, l-am pierdut şi pe celălalt. Cu alte cuvinte, iubirea faţă de Dumnezeu este condiţionată de iubirea faţă de semen, iar naşterea Domnului în lume are menirea de a ne învăţa şi acest lucru, ca o condiţie primordială ce premerge bucuriei. Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune foarte clar: “Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, să iubească şi pe fratele său” (I Ioan IVş 20-21).

Hristos vine în lume, bate la uşa inimii noastre şi aşteaptă ca noi să-L primimş El nu forţează intrarea, ci doreşte ca noi să-I auzim bătaia, să deschidem, să-L invităm în suflet şi în familie şi apoi să trăim împreună cu El. Trăind cu Iisus pe pământ, cu siguranţă şi în viaţa viitoare vom fi tot alături de El, în dreapta Sa.