Image 1
Image 2

Înapoi la revoluție și mineriade

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

  În mod cu totul neașteptat, președintele Ioahannis a fixat printre prioritățile Justiției rezolvarea dosarelor Revoluției din 1989, a mineriadelor și, cea mai recentă prioritate, problema plagiatului Laurei Codruța Kovesi.

Primele două dosare, deja istorice, au ținut agenda zilei în campania prezidențială din 1996. Emil Constantinescu, și partidele care își susțineau, cereau clarificarea evenimentelor din decembrie 1989, dar și a celor cinci mineriade. Ajuns președinte, Emil Constantinescu nu a reușit să grăbească lucrurile. Singura realizare a fost întemnițarea lui Miron Cosma. Lucrurile au rămas în ceață și în timpul mandatelor lui Traian Băsescu. Și el a dat sarcini procurorilor generali să se ocupe de morții revoluției. Nu s-a urgentat nimic.

Klaus Iohannis vine și el cu cererea de celeritate. Amintește de mineriade și de revoluție și cere Justiției să dea mai repede soluții. Depărtate în timp, acele evenimente sunt deja istorie. Infracțiunile, care vor fi fost, nu s-au prescris. Ele au gravitat în jurul fostei Securități, devenită între timp SRI. Dorește președintele să scoată la iveală amestecul lucrătorilor din serviciile de informații în evenimentele din decembrie 1989? La fel și în organizarea mineriadelor s-a vorbit despre amestecul SRI. La timpul respectiv o anumită parte a presei, precum și partidele opoziției democrate, arătau că minerii au fost manipulați de instituțiile statului, începând de la președintele Ion Iliescu, la SRI, ministerul de Interne și  televiziunea publică. De un sfert de secol nu s-a aflat mai mult decât se știa în timpul producerii mineriadelor.

De ce crede președintele Klaus Iohannis că el va reuși să grăbească aflarea adevărului? Nu cumva sunt implicate exact instituțiile care au datoria să afle adevărul? Inițiativa prezidențială, onorabilă în sine, pune paie pe foc. Instituțiile statului sunt deja în război. Puterea executivă, puterea legislativă, de fapt, miniștrii și parlamentarii, se simt amenințați de DNA. Se vorbește despre o luptă pentru putere între persoane de la vârful serviciilor secrete și DNA. Directorul SIE a demisionat după o dispută cu șefa DNA. Serviciul de informații interne a ministerului de Interne a fost decapitat de DNA. A fost obligat să-și de demisia ministrul de Interne Tobă, după ce predecesprul său, Gabriel Oprea, s-a ales cu un dosar penal și scos din Senat de DNA.

Președintele poate constata că instituțiile statului sunt într-o armonioasă relație de colaborare, ci în dispută. Cum să se afle adevărul tocmai acum despre evenimente din 1989, 1990-1991? Dar de ce atâta grabă și în rezolvarea presupusului caz de plagiat al șefei DNA? O teză de doctorat este în sine o sinteză. Nu se poate face fără citate, fără trimiterea la lucrări din domeniu. Este limpede ca lumina zilei că și aici este vorba doar despre plătirea unor polițe. De ce se amestecă președintele? Ce vrea să grăbească?

Prin intervenția sa, neașteptată, președintele nu face altceva decât să intre și el într-un joc care se derulează pe terenul Justiției. Pentru că doar Justiția poate rezolva misterele revoluției și ale mineriadelor, cererea sa imperioasă poate fi catalogată ca o presiune asupra justiției. O mai menționează și pe Laura Codruța Kovesi în același context, ceea ce pare cu totul deplasat.

Mesaje de genul acestuia dădea la greu Emil Constantinescu. A sfârșit prin a se declara învins de Securitate. Traian Băsescu a strigat de-a dreptul la procurorul general să rezolve dosarul morților din revoluție. Acum vine Klaus Iohannis. Eșecul este garantat. Revoluția și mineriadele sunt deja istorie. În schimb dosarul din prezent, al unui banal caz de presupus plagiat, este doar politică, și nimic altceva.

   

O problemă naţională: drogurile şi tinerii

Nicio zi fără accidente mortale, fără drogaţi, fără crime, fără violenţe de o cruzime rar întâlnită. Greu de ţinut pasul cu infracţiunile pe bandă rulantă, ziua şi noaptea, în toate colţurile ţării, în marile oraşe, dar şi în micile localităţi recunoscute pentru liniştea care domnea în ele.