Asculta acest articolPrimul ministru face o propunere, președintele o refuză. Se apelează la Curtea Constituțională a României. După zile de așteptare, după amânări se anunță că se va da verdictul. După caz, CCR dă dreptate unei părți sau alteia. Sunt lucruri pe care le-am văzut nu de puține ori. Și le vom mai vedea atâta vreme cât între cele două palate, Victoria și Cotroceni, se duce un război fără sfârșit.
Atâta vreme cât primul ministru și președintele fac parte din tabere politice adverse, așa cum se întâmplă acum, se va merge din conflict în conflict. Iar seria de conflicte nu pot conduce decât la crize politice.
Mai mult sau mai puțin profunde, crizele politice au jalonat mandatul președintelui Klaus Iohannis. În decursul celor cinci ani, doar un singur an președintele a avut parte de un guvern cu care putea colabora, guvernul Dacian Cioloș. Fiind un an electoral, nici 2016 nu a fost un an lipsit de tensiuni politice. Refuzul premierului Cioloș de a intra în PNL, lipsa de colaborare dintre partidele de dreapta, a creat o stare de disconfort social și politic care, în final, a condus la victoria zdrobitoare a PSD la alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2016.
Președintele Iohannis se află la sfârșitul mandatului său de cinci ani, în timp ce PSD mai are un an până la alegerile parlamentare. Ultimii trei ani au fost marcați de conflicte neîntrerupte dintre președinte și guvern, dintre președinte și coaliția de guvernare PSD-ALDE.
Majoritatea parlamentară i-a fost mereu ostilă președintelui, la fel cum președintele nu și-a ascuns ostilitatea față de premieri, față de guvern și fiecare ministru, față de liderii PSD și ALDE.
Între Liviu Dragnea și Klaus Iohannis nu a existat niciun moment de pace, cei doi nu au reușit să ajungă la o înțelegere nici în probleme de politică internă, nici externă. Viorica Dăncilă, deși prezentată ca o persoană neconflictuală, a preluat ștafeta disputelor, de asemenea fără nicio șansă de a cădea de acord cu președintele în vreo problemă. De la instalarea cabinetului Dăncilă președintele nu a încetat să spună că guvernul este slab și incompetent, răspunsul premierului fiind că președintele blochează activitatea guvernului.
Într-o situație de blocaj reciproc se află cele două instituții și acum. Primul ministru a propus remanierea unor miniștri, președintele refuză numirile altor miniștri. Peste conflictul dintre palate s-a suprapus și o criză guvernamentală prin ieșirea ALDE de la guvernare. Până acum PSD nu a avut o problemă de majoritate parlamentară. Deși PSD și ALDE aveau o majoritate confortabilă, au reușit să semneze un acord de colaborare parlamentară și cu UDMR. Colaborarea a încetat încă din perioada campaniei pentru europarlamentare, dar fără să afecteze majoritatea PSD-ALDE.
Când totul părea să meargă bine, chiar și după ce Pro România a racolat un număr de aproape 30 de parlamentari PSD, Tăriceanu și-a scos partidul de la guvernare și a declarat că nu-i acordă guvernului nici sprijin parlamentar. Așa a apărut criza. Președintele putea accepta un guvern minoritar, pasând problema către parlament. S-a implicat în conflict, refuzând să valideze propunerile de miniștri avansate de primul ministru.
Astfel înaintea unei campanii electorale care se prefigurează a fi deosebit de dură, guvernul a rămas și fără majoritate parlamentară și cu câteva ministere descoperite care funcționează în regim de avarie. Se poate prăbuși oricând. PNL chiar amenință cu o moțiune de cenzură, toți strigă “jos guvernul incompetent”, dar se pare că niciun partid nu este dispus să intre la guvernare. Nici președintele nu își dorește cu adevărat să cadă guvernul PSD având în Viorica Dăncilă exact adversarul pe care și-l dorește.
