Image 1
Image 2

În judeţul nostru sunt în plată în prezent 82.698 de pensionari

Lucian Marisca, Mircea Marian, Eugenia Sabou
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Lucian Marisca, Mircea Marian, Eugenia Sabou
Lucian Marisca, Mircea Marian, Eugenia Sabou

Conferinţa a fost mai extinsă deoarece, în afara reprezentanţilor mass media locală, la ea au participat şi şefi sau reprezentanţi ai unor instituţii şi altor entităţi.

Au fost prezenţi col. (r) Nicolae Codreanu (veterani), Lucian Marişca (CARP), Mircea Marian (Asociaţia Judeţeană a Pensionarilor “Unirea”), Livia Hajdu (Asociaţia Judeţeană a Pensionarilor), prof. Ioan Corneanu (Asociaţia deportaţilor) împreună cu vicepreşedintele asociaţiei, Ioan Podină (nevăzători) şi Felician Pop, (Centrul de cultură).

 

Toţi angajaţii casei au atestat de operare a calculatorului

 

Directoarea Sabou a prezentat pe scurt o Informare privind activitatea instituţiei pe care o conduce structurată pe capitole, obiectivele îndeplinite şi cele pe care şi le-a propus sa le realizeze în anul care vine.

Am aflat că toţi cei 56 de angajaţi ai casei au obţinut permisul european de conducere a computerului şi că a fost implementat un sistem informatic complet integrat. Tot legat de informatizare, am aflat că şi în domeniul expertizei medicale a fost implementat un sistem  ce permite urmărirea  stării de sănătate a celor expertizaţi. Un alt sistem implementat a fost cel ce permite asigurarea de servicii on line, fiecare contribuabil la sistemul de pensii putând să-şi creeze un cont de acces şi să acceseze informaţii despre sistemul de pensii. Până în prezent, 200 de sătmăreni au solicitat contul de acces de la Casa de pensii.

În luna decembrie, la nivelul judeţului există un număr de 82.698 de pensionari, din care 19.702 sunt de invaliditate şi 53.434 de limită de vârstă cu vechime completă şi incompletă.

 

3.936 de pensionari s-au tratat în staţiuni

 

În cursul anului au fost soluţionate 9.643 de cereri privind stabilirea dreptului de pensie, modificări ale acestuia şi treceri din oficiu de la invaliditate la pensie de limită de vârstă.

Până la sfârşitul anului au fost repartizate un număr de 3.936 de bilete de tratament pentru pensionari, iar la aproape fiecare serie, numărul biletelor primite iniţial a fost suplimentat la insistenţele directoarei. Au fost înregistrate în total 5.200 de cereri de bilete care se repartizează de către Casa naţională de pensii.

De asemenea, au fost soluţionate un număr de 3.393 de cereri de ajutor de deces, în valoare totală de 7,77 milioane lei. La acest punct am mai aflat că în anul 2014 valoarea ajutorului de înmormântare va fi de 2.298 de lei pentru titularul de pensie şi jumătate (1.149 lei) pentru soţul/soţia sau un membru de familie al pensionarului sau asiguratului.

Conform Legii nr. 340/2013, a bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru anul 2014 s-a stabilit o valoare a punctului de pensie de 790,7 lei., Indicele de corecţie va fi de la anul de 1,07.

Dintre obiectivele anului viitor pe care conducerea casei şi le-a propus, amintim< informatizarea în continuare a activităţii de expertiză medicală, îmbunătăţirea comunicării cu pensionarii şi opinia publică, distribuirea în judeţ (la primării) a unui pliant cu informaţii referitoare la noutăţile legislative şi serviciile oferite şi altele.

După informare, au luat cuvântul Ioan Corneanu, Nicolae Codreanu, Mircea Marian, Livia Hajdu, Ioan Podină şi Lucian Marişca.

Toţi vorbitorii au apreciat calitatea serviciilor oferite de Casa de pensii, modul în care sunt trataţi pensionarii şi modul în care este condusă instituţia. La final, au transmis urări de sănătate şi fericire de Anul Nou.

Întâlnirea s-a încheiat cu un bogat bufet suedez şi cu cupe de şampanie, oferite de gazdă.

3 comentarii

  1. trompetista batrana ce nu sti porni calculatroru, cica 56 de angajati pe care ii maltrateaza au primit ,,permis de conducere pentru calculator” HA HA ? de ce nu spui de flagrantu cu mita la tine cu doctorita de pensiii de boala, de miliardu delaopidat cu registyru de casa sau de biletele pentru indreptat oase date pe sub mana , ce ca doar stie tot targu, cu traseismu tau politic de la UTC PCR APR, PSD, PDL, PSD si la toti…. DEMISIA hoasca BATRANA NU TI RUSINE ???????? !!!!

Lasă un răspuns

Connect with

Manifestația fermierilor la Varșovia: Nemulțumirile agricultorilor Polonezi

PROTESTE 2024

Protestele fermierilor Polonezi din Varșovia

Fermierii din Polonia protestează de luni de zile. Inițial a fost împotriva importurilor agricole scutite de taxe vamale și presupus „necontrolate” din Ucraina , iar în ultimele săptămâni, de asemenea, împotriva „Green Deal” al Uniunii Europene.