Asculta acest articolÎncă nu s-a ajuns atât de departe încât să se poată afirma cu certitudine că lupta anticorupție naște monștri. În prima fază sumele vehiculate sunt impresionante. Pe parcursul cercetării ele se tot micșorează astfel încât la final de-a dreptul dezamăgesc. Supranumit megadosar, afacerea Microsoft s-a încheiat cu condamnări foarte mici. Cam cât iau niște hoți de rând.
După atâta tevatură s-au luat doi-trei ani de închisoare, iar sumele pe care trebuie să le returneze sunt de asemenea sub așteptări, în jur de 9 milioane de euro. Totuși, se vorbea despre sute de milioane de euro. Se vede că între procurori și judecători este o distanță uriașă. Până la urmă justiția este reprezentată de judecători. Inculpații aflați sub lumina reflectoarelor spun la unison că au încredere în justiție. Niciunul nu zice nimic despre procurori.
Trecând peste această dezamăgire privind condamnările în dosarul Microsoft, ajungem la concluzia că cel mai mare câștig în urma luptei anticorupție rămâne de ordin moral. Lumea are impresia că se face ceva, că nimeni nu mai poate fura fără să țină seama că odată și odată va trebui să dea seama pentru faptele sale.
Procesul acesta de curățire este foarte complex și devine pe zi ce trece tot mai complicat. Ca în timpul luptei împotriva vrăjitoarelor cazurile prezentate, poveștile din jurul personajelor plimbate cu cătușe, îmbogățesc imaginația. Recent a apărut un personaj, ceva între un Robin Hood și don Quijote care și-a înființat o asociație pentru lansarea denunțurilor. Ea depășește grupul de investigații politice a lui Mugur Ciuvică. Victimă sau luptătoare, fosta noră a lui Virgil Măgureanu, a devenit peste noapte un personaj celebru. Aparent, imaginația sa depășește orice limită atinsă până acum. În realitate nici nu se apropie de poveștile anonime care circulă începând de la cercurile cunoscătoare, de la găștile organizate pe osatura unor partide până la modesta gură a târgului. Poporul de rând a rezolvat problema printr-o propoziție “Toți fură“.
Puse cap la cap, știrile pe surse, comunicatele, investigațiile particulare, mass media, zvonurile, rechizitoriile etc. etc. am ajuns să avem o faimă proastă în toată lumea. Deși avem un PIB foarte mic în raport cu alte țări, ne clasăm pe locul trei la corupție. Desigur, la ocuparea acestui loc fruntaș ne-au ajutat din plin companiile străine, care fug dintr-o țară în alta în căutarea profitului. Transnaționalele sunt cel mai mari evazioniste, dar la noi nimeni nu se atinge de ele. Chiar și personajul cu fundația de denunțuri le omite. El și-a trecut în palmares doar politicieni români și firme autohtone.
Cum vom ieși din acest roman polițist în care toți suntem personaje negative? Nu vom ieși niciodată. Ne afirmăm în UE ca popor de mâna a doua, care trebuie educat, învățat să se spele pe mâini înainte de a se așeza la masă. Nu mai știm face nici brânză. Ce să mai vorbim de autostrăzi! Pe care, culmea ironiei, le ratează tot companiile străine.
Să revenim însă la imaginație, pentru că încă nu a fost privatizată. Am început să gândim, să vorbim și să acționăm ca în paranormal. Într-unul dintre cele mai înalte forumuri ale justiției, la o ședință a CSM, un judecător spunea despre o colegă judecătoare că trăiește într-o lume paranormală. Pur și simplu nu se poate comenta o astfel de scenă petrecută la o ședință a Consiliului Suprem al Magistraturii.
Scenă cu scenă, denunț după denunț, rechizitorii, povești despre sume fabuloase, condamnări minime, înregistrări, declarații fulminate și câte mai câte îmbogățesc imaginația românilor. Dar la ce bun dacă nu reușesc să pătrundă în tărâmul mirific al literaturii?
