Image 1
Image 2

Guvernul le cere deputaţilor să modifice legea dării în plată

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Dacian Cioloș
Dacian Cioloș

Executivul cere modificarea Legii dării în plată, arătând în punctul de vedere transmis Camerei Deputaţilor că, în forma actuală, legea prezintă riscul unor vicii de neconstituţionalitate, poate afecta dreptul la proprietate, poate duce la falimentul unor instituţii de credit, generând dezechilibre.

 

Cabinetul Cioloş precizează, în punctul de vedere transmis Camerei Deputaţilor, că susţine legea dării în plată doar sub rezerva însuşirii observaţiilor expuse, relatează Mediafax.

Astfel, Guvernul solicită amendarea legii în sensul în care programul “Prima Casă” să fie exclus de la prevederile actului normativ, aplicarea legii să se facă numai în ceea ce priveşte bunurile imobile cu destinaţie de locuinţe, excluzând terenurile şi clădirile comerciale, coroborat cu instituirea unor condiţii care să fie îndeplinite cumulativ pentru stingerea creanţei şi accesoriilor acesteia prin procedura dării în plată (impunerea unui prag maximal pentru valoarea creditului), precum şi aplicarea legii doar persoanelor fizice care au calitatea de “consumator” aşa cum este definită de legislaţia în vigoare.

În documentul transmis Camerei Deputaţilor, Executivul menţionează că, în forma actuală, legea prezintă riscul unor vicii de neconstituţionalitate, poate afecta dreptul la proprietate şi prezintă riscuri de dezechilibre macroeconomice, putând induce chiar falimentul sau retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de credit din partea BNR.
O altă observaţie a Guvernului este aceea că nu se face nicio diferenţă între debitorii de bună credinţă şi cei de rea credinţă, deoarece textul legii nu face nicio menţiune cu privire la situaţia reală a debitorului care ar putea să utilizeze procedura de dare în plată.

Oficialii guvernamentali mai susţin că aplicarea legii asupra contractelor de credit în derulare la data intrării în vigoare contravine principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat în Constituţie.

Premierul Dacian Cioloș afirmă că deputatul PNL Daniel Zamfir are “o abordare populistă” în scrisoarea deschisă privind legea dării în plată și subliniază că, pentru a fi “cu adevărat aplicabilă (și nu atacabilă în justiție) și să fie în interesul clienților”, actul normativ “are nevoie de adaptări”.

 
“Domnul deputat are din păcate o abordare populistă prin această poziție. Am spus de la început că susțin legea dării în plată și am spus-o și direct băncilor. Însă această lege trebuie să țină cont de adevăratele cazuri sociale, de familiile care și-au cumpărat pe credit o locuință, și nu de speculatorii imobiliari. Asta este poziția Guvernului. Nu știu cine este cel care face intoxicare. Guvernul vrea o lege funcțională și nu populistă. Băncile au clar o lecție de învățat în relația lor cu clienții. Dar pentru ca legea dării în plată să fie cu adevărat aplicabilă (și nu atacabilă în justiție), și să fie în interesul clienților, ea are nevoie de adaptări”, a scris Cioloș, duminică seara, într-un comentariu la o postare pe pagina sa de Facebook.
Reacția sa vine după ce deputatul PNL Daniel Zamfir i-a solicitat, într-o scrisoare deschisă, să oprească “minciuna, intoxicarea și abuzul” împotriva legii dării în plată, susținând că premierul, în loc să servească interesele cetățenilor români, ”servește interesele unor bancheri străini”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUS VÂNZĂRI ONLINE

Vânzările online generează 3,17% din PIB-ul României

România are un procent consolidat de 3,17% din PIB generat din vânzarea online a bunurilor şi serviciilor (e-GDP), ocupând locul 3 în Europa Centrală şi de Est...

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now