Image 1
Image 2

Grindeanu anunță demiteri și o atacă pe Sevil Shhaideh

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Sorin Grindeanu joacă tare. Premierul a avut o ieşire deosebit de dură şi a lansat acuzaţii extrem de grave la adresa vicepremierului şi ministrului Dezvoltării, Sevil Shhaideh. Aceasta este una dintre apropiatele lui Liviu Dragnea şi a fost prima propunere de premier a PSD după alegeri. Grindeanu a anunţat mai multe demiteri şi a somat-o pe Shhaideh să dea drumul la programul PNDL, dar a şi convocat-o luni la o întâlnire decisivă.

“Programul Naţional de dezvoltare locală e foarte important. Am avut multe discuţii cu aleşii locali. Din păca,te, Sevil Shhaideh în coordonarea căreia se află acest program nu a făcut nimic în 5 luni. Acum o lună şi jumătate am avertizat-o. Nu m-a ascultat. Acum două zile i-am spus că sunt întârzieri nepermise. A doua zi şi-a adus aminte brusc de PNDL şi i-ţa dat drumul. Nu îmi doresc ca un program de asemenea importanţă să fie folosit în scopuri politice. Pentru a înlătura orice umbră de îndoială am hotărât mai multe. Nu accept să tolerez şi să las ca acest program să fie folosit în în scopuri politice și nu am de gând să tolerez așa ceva!

Astăzi am demis toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării. De azi, doamna Sevil Shhaideh nu mai poate semna niciun act care să aibă legătură cu PNDL. Vreau să blochez abuzuri, nu programul. Asta se va întâmpla curând cu respectarea legii. O invit pe doamna Shhaideh luni la o discuţie. Ştiu că e un om care în final va respecta legea”, a declarat Grindeanu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with