Asculta acest articolDacă guvernul Ponta a reușit să ocoleacă erodarea cu toate că premierul era supus unui continue presiuni iată că guvernele instalate după alegerile parlamentare din decembrie 2016 se erodează văzând cu ochii. Primul guvern după marea victorie electorală a căzut după numai șase luni. Premierul refuzând să demisioneze, PSD s-a văzut nevoit să introducă o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern.
În ciuda efortului susținut de a fi mereu prezent cu câte o promisiune de creștere a salariilor, a pensiilor, încet și sigur guvernul se erodează. Încrederea în liderii politici scade sau în cel mai bun caz stagnează. Cazul lui Liviu Dragnea este unul atipic. Încrederea în el nu scade dramatic în ciuda atacurilor la care este supus, însă nici partidul nu face un zid în jurul lui jurând că îl va apăra până în pânzele albe. Sau până după gratii. Depinde cum vor înainta dosarele lui.
Fără să facă greșeli de neiertat, fără gafe de proporții, înregistrând o creștere economică remarcabilă, guvernul coaliției PSD-ALDE plutește într-un fel de derivă. Ambițiosul program de guvernare zace în sertare, promisiunile sunt ingnorate în speranța că nimeni nu observă.
Liderii sindicali după o ofensivă puternică s-au mai înmuiat. Văd și ei că PSD nu este chiar atât de darnic cum a vrut să pară. Dacă în prima parte a guvernării a împărțit cu două mâini, după primul semestru adună cu două mâini. După ce a scos zece piei de pe firmele autohtone a încercat să impună un impozit pe cifra de afaceri pentru a obliga firmele străine să plătească și ele la stat. Încercarea a eșuat. În favoarea multinaționalelor au intervenit ambasadorii, șefii de stat, Comisia Europeană l-a chemat la raport pe primul ministru Tudose. Rezultatul: nu se introduce impozitul pe cifra de afaceri.
Onorabilă în sine, încercarea PSD de a echilibra povara fiscală în mod egal pe umerii tuturor firmelor care lucrează în România, s-a soldat cu un eșec. Concluzia este că PSD nu guvernează cum vrea. Sau, mai tranșant, nu guvernează bine. Concomitent cu procesul de erodare începe să se înfiripe un front anti-PSD. În primul rând se constată o schimbare de atitudine din partea mass media. Firmele strâmbă din nas când vine vorba despre modul în care merg lucrurile. Lipsa investițiilor, facilitățile transformate peste noapte în poveri fiscale, fac din PSD un partid din ce în ce mai nepopular.
Procesul de erodare a guvernului nu este atât de vizibil pentru că opoziția nu reușește să contabilizeze greșelile PSD și să le dea un sens politic. Inversarea intențiilor de vot nu se produce atâta vreme cât dreapta este divizată în nici nu se știe câte bucăți.
PNL nu găsește un model de comunicare cu restul partidelor care se autodefinesc de dreapta. Opoziția în general nu găsește un canal de înțelegere cu mass media. Nu găsește nici calea spre alegători sau spre liderii sindicali. În fine, opoziția de dreapta nu are nicio ofertă pentru agenții economici.
În ciuda acestei realități triste se creează un front anti-PSD, procesul de erodare politică este din ce în ce mai intens, însă nu se produce transferul de simpatie dinspre PSD spre un alt partid. Practic se instalează un climat de neîncredere în forțele politice, de lehamite față de toate partidele. Consecința directă va fi un absenteism masiv la următoarele alegeri. Având cei mai mult alegători PSD va pierde cei mai mulți votanți. În linii generale partidele de dreapta rămân cu același electorat. Reinstalarea unui echilibru politic se va produce datorită absenteismului și, evident, prin intensificarea luptei împotriva PSD.
