Image 1
Image 2

Emmanuel Macron este noul preşedinte al Franţei. A obţinut peste 66% din voturi

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Emmanuel-Macron-Marine-Le-Pen
Emmanuel-Macron-Marine-Le-Pen

La finalul unei campanii prezidenţiale tensionate, francezii au mers duminică la urne pentru a decide cine va conduce ţara în următorii cinci ani, centristul pro-european Emmanuel Macron sau candidata extremei drepte, Marine Le Pen, scrie AFP.

UPDATE 06.015 (luni 8 mai) S-a încheiat numărătoarea în Franța. Candidatul independent de centru Emmanuel Macron a obţinut peste 66% din voturile valabile la alegerile prezidenţiale desfăşurate duminică în Franţa, a comunicat ministerul de interne francez luni, la primele ore, după numărarea voturilor a 99,9% din cei 47 de milioane de alegători înregistraţi, anunță Agerpres.

S-a înregistrat un record de 11,5% voturi albe sau anulate, iar proporţia celor care nu s-au prezentat la urne a fost de 25,38% din electorat, de asemenea aproape de un record, transmite Reuters din sursa oficială menţionată.

 

UPDATE 00:17 Emmanuel Macron cere electoratului să se mobilizeze pentru scrutinul parlamentar

 

Emmanuel Macron, preşedintele-ales al Franţei, a lansat, duminică seară, un apel în vederea mobilizării electoratului pentru alegerile parlamentare programate în iunie, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

“Vom avea sarcina de a construi începând de mâine o majoritate parlamentară reală, o majoritate puternică, o majoritate a schimbării”, a afirmat Emmanuel Macron în faţa simpatizanţilor adunaţi în faţa Muzeului Luvru.

 
“Voi avea nevoie din nou de voi peste şase săptămâni”, a adăugat preşedintele-ales al Franţei, referindu-se la alegerile parlamentare programate în Franţa pe 11 şi 18 iunie.

 

UPDATE 22:56 Germania şi Marea Britanie salută victoria lui Emmanuel Macron
Germania şi Marea Britanie i-au transmis felicitări lui Emmanuel Macron, duminică seară, pentru victoria înregistrată în scrutinul prezidenţial din Franţa.

“Îi transmit felicitări călduroase lui Emmanuel Macron şi aştept cu nerăbdare să colaborăm”, a declarat premierul Marii Britanii, Theresa May.

“Felicitări Emmanuel Macron. Victoria dumneavoastră este o victorie a unei Europe puternice şi unite, o victorie a prieteniei franco-germane”, a transmis, la rândul său, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Germaniei, Angela Merkel.

UPDATE 22:51 Jean-Claude Juncker, “fericit” că Franţa a ales un “viitor european”

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a salutat, duminică seară, victoria lui Emmanuel Macron în scrutinul prezidenţial, observând că Franţa a ales “un viitor european”.

“Sunt fericit că cetăţenii francezi au ales un viitor european; salut decizia francezilor în favoarea principiilor libertate, egalitate, fraternitate”, a transmis Jean-Claude Juncker prin Twitter.

 
UPDATE 22:46 Donald Trump îi transmite felicitări lui Emmanuel Macron

 

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, i-a transmis felicitări lui Emmanuel Macron pentru victoria înregistrată în scrutinul prezidenţial din Franţa.

“Îi transmit felicitări lui Emmanuel Macron pentru victoria importantă înregistrată astăzi”, a declarat liderul de la Casa Albă.

“Aştept să colaborez cu Emmanuel Macron în calitatea de preşedinte al Franţei”, a declarat Donald Trump.

UPDATE 22.45 Preşedintele României, Klaus Iohannis, a reacţionat după victoria lui Emanuel Macron, En Marche în alegerile prezidenţiale din Franţa.

 

”Felicitations @EmmanuelMacron pour votre victoire importante pour la France et l’Europe! Vive le partenariat strategique entre ROU et FR!”, a scris pe contul său de Twitter preşedintele Klaus Iohannis.

UPDATE 22.19. Premierul Sorin Grindeanu l-a felicitat pe Emmanuel Macron pentru victoria „istorică” la alegerile prezidenţiale.

UPDATE: 22.08. Primele declaraţii ale lui Emmanuel Macron:„ Voi face totul pentru a vă răsplăti încrederea. Vreau să mă adresez tuturor cetăţenilor, indiferent de alegerea lor. În această seară, vreau să adresez un salut republican adversarei mele, Marine Le Pen.

Cunosc mânia, anxietăţile pe care mulţi dintre dvs. le-aţi exprimat. E datoria mea să le aud

În seara aceasta mă adresez tuturor, poporului francez. Avem o datorie faţă de această ţară.

Franţa va fi în primul rând al luptei antiteroriste pe propriul teritoriu şi pe plan internaţional, oricât va dura.

În seara aceasta deschidem o nouă pagină. Nu voi permite niciunui obstacol să mă oprească.”

Cel mai tânăr preşedinte al Franţei, la numai 38 de ani, Macron a declarat: “O nouă pagină a lungii noastre istorii se deschide în această seară. Vreau să fie cea a speranţei şi a încrederii regăsite”, conform Agerpres.

UPDATE 22.20 Preşedintele ales al Franţei, Emmanuel Macron, a fost aclamat duminică seara de mii de susţinători adunaţi pe esplanada muzeului Luvru, după ce sondajele de la ieşirea de la urne au arătat o victorie detaşată, cu peste 65% din voturi, în faţa candidatei de dreapta Marine Le Pen, relatează AFP.

Cel mai tânăr preşedinte al Franţei, la numai 38 de ani, Macron a declarat: “O nouă pagină a lungii noastre istorii se deschide în această seară. Vreau să fie cea a speranţei şi a încrederii regăsite”, conform Agerpres.

Conform primelor rezultate, Emmanuel Macron a strâns 65,9% din voturi, în timp ce Marine Le Pen a primit doar 34,1%, conform datelor institului Ipsos, citat de La Libre.

Scorul afişat de exit-poll-urile franceze este unul destul de clar pentru ca următoarele ore când apar rezultatele oficiale să nu producă nicio emoţie, de altfel Marine Le Pen l-a şi sunat imediat după publicarea rezultatelor pentru a îl felicita pentru victorie.

La 39 de ani, Emmanuel Macron, candidatul formaţiunii de centru “En Marche” devine cel mai tânăr preşedinte din istoria Franţei.

Victoria acestuia este o gură de oxigen pentru Uniunea Europeană care privea cu mare frică o posibilă victorie a extremistei de dreapta Le Pen care promitea ieşirea din zona euro şi referendum privind apartanenţa ţării la blocul comunitar.

UPDATE 22:05 Francois Hollande i-a transmis felicitări lui Emmanuel Macron

Francois Hollande, preşedintele în funcţie al Franţei, l-a sunat duminică seară pe Emmanuel Macron pentru a-l felicita “călduros” după victoria înregistrată în scrutinul prezidenţial, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

“L-am sunat în această seară pe Emmanuel Macron pentru a-l felicita călduros pentru alegerea în funcţia de preşedinte al ţării”, a transmis François Hollande.

“Victoria sa masivă confirmă că o largă majoritate a cetăţenilor noştri se adună în jurul valorilor naţiunii şi afirmă ataşamentul faţă de Uniunea Europeană şi faţă de o abordare a deschiderii Franţei spre lume”, a spus Hollande.

UPDATE 21:37 Emmanuel Macron: Franţa a regăsit “speranţa şi încrederea”

O “nouă pagină” se deschide pentru Franţa, afirmă Emmanuel Macron, câştigătorul scrutinului prezidenţial, subliniind că “speranţa şi încrederea” au fost regăsite.

“O nouă pagină a îndelungatei noastre istorii se deschide în această seară. Vreau să fie una a speranţei şi încrederii regăsite”, a declarat preşedintele-ales al Franţei.

Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice En Marche! (În Mişcare!, social-liberală), a câştigat scrutinul prezidenţial din Franţa, obţinând 65,1% din voturi, potrivit proiecţiilor realizate în funcţie de sondajele efectuate la ieşirea de la urne.

UPDATE 21:25 Marine Le Pen îşi recunoaşte înfrângerea în scrutinul prezidenţial

Marine Le Pen, candidatul formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, şi-a recunoscut, duminică seară, înfrângerea în scrutinul prezidenţial, câştigat de Emmanuel Macron, salutând însă “rezultatul istoric” înregistrat de partidul său.

“Cetăţenii Franţei au ales un nou preşedinte, optând pentru continuitate”, a declarat Marine Le Pen, citată de cotidianul Le Monde.

“Prin acest rezultat istoric şi masiv, francezii au transformat alianţa patrioţilor în principala forţă a opoziţiei. (…) Formaţiunile politice care l-au susţinut pe Emmanuel Macron s-au discreditat singure”, a adăugat Marine Le Pen.

“Partidul Frontul Naţional trebuie să se reformeze pentru a fi la înălţimea acestei oportunităţi istorice. Voi propune transformarea mişcării noastre politice şi le cer tuturor patrioţilor să ni se alăture”, a spus Marine Le Pen.

Marine Le Pen, reprezentantul formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, a obţinut 34,9% din voturi, potrivit proiecţiilor realizate de Institutul Ipsos/Sopra Steria.

Prezenţa la urne era, la ora 17.00, de 65,3%, dar probabil se va situa la final la nivelul de aproape 75%.

Emmanuel Macron, în vârstă de 39 de ani, devine astfel al optulea preşedinte al celei de-a V-a Republici Franceze.

Mii de susţinători ai lui Emmanuel Macron s-au adunat în centrul Parisului, în faţa Muzeului Luvru, unde noul preşedinte va ajunge pentru a sărbători victoria.

UPDATE 21.00 S-au anunţat primele date privind votul francezilor în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Conform acestora, Emmanuel Macron a strând 65,9% din voturi, în timp ce Marine Le Pen a primit doar 34,1%, conform datelor institului Ipsos, citat de La Libre.

UPDATE 18:15  Emmanuel Macron ar fi obţinut între 62% şi 64% dintre voturile exprimate până la ora locală 16:00 (17:00, ora României), potrivit estimărilor şi sondajelor consultate de postul belgian RTBF, care le descrie drept „fiabile”, relatează News.ro.

Presa belgiană – care nu se supune rigorilor legislaţiei franceze, ce nu permite niciun fel de date sau sondaje înainte de închiderea urnelor – publică de obicei rezultate preliminare referitoare la alegerile din Franţa.

Prezenţa la vot ajunsese la ora locală 17:00 (18:00 ora României), la 65,3 la sută.

UPDATE 18.00 Primele estimări ale rezultatelor alegerilor prezidenţiale din Franţa

Au fost publicat primele estimări ale votului în alegerile prezidenţiale din Franţa. Conform informaţiilor oferite de mai multe publicaţii franceze, Emmanuel Macron conduce cu peste 60% din votul francezilor.

De asemenea au fost numărate şi voturile francezilor din departamentele franceze de peste mări, acestea fiind câştiga toate de Macron cu scoruri clare, precum 77% în Martinica sau 75% în Guadelupa.

Şi voturile francezilor din Statele Unite şi Canada au fost numărate. Macron a câştigat cu 95,7% în secţia din Boston, 94,7% la New York şi 92% în Chicago, precum şi cu 90% în Ottawa şi Montreal, conform La Libre.

 

UPDATE 14.30: Curtea Muzeului Luvru, unde Emmanuel Macron ar urma să celebreze eventuala victorie în scrutinul prezidenţial din Franţa, a fost evacuată duminică, din raţiuni de securitate, anunţă Poliţia din Paris.

UPDATE 13.30 Rata de participare la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa, în care se confruntă centristul Emmanuel Macron şi reprezentanta Frontului Naţional (extrema dreaptă), Marine Le Pen, a fost de 28,23% până la ora locală 12.00, mai scăzută decât în urmă cu cinci ani, dar aproximativ egală celei din prima rundă, transmit Reuters şi AFP, preluând datele comunicate de Ministerul de Interne de la Paris.

UPDATE 13.00 Emmanuel Macron şi Marine Le Pen au votat în scrutinul prezidenţial în care se confruntă.

Emmanuel Macron, favorit în scrutin, a votat primul, în orăşelul Touquet, situat în departamentul Pas-de-Calais.

Marine Le Pen a votat în orăşelul Hénin-Beaumont, situat tot în departamentul Pas-de-Calais.

După vot, Emmanuel Macron a salutat mulţimea adunată în faţa reşedinţei sale.

Update 12.00 Francois Hollande, susţinător al lui Emmanuel Macron, a votat în scrutinul prezidenţial din Franţa

Emmanuel Macron, 39 de ani, fost bancher de investiţii şi ex-ministru al Economiei în mandatul preşedintelui François Hollande, sosit în frunte după primul tur, este dat favorit detaşat în ultimele sondaje care îl creditează ca având între 61,5 şi 63% din voturi comparativ cu 37-38,5% cât ar întruni rivala sa în vârstă de 48 de ani.

Dar votul surpriză în favoarea Brexit în Regatul Unit sau victoria neaşteptată a lui Donald Trump în Statele Unite îndeamnă la prudenţă vizavi de anchetele de opinie care întâmpină dificultăţi în Franţa în măsurarea efectului posibil al “votului alb” şi a absenteismului la vot.

Cei doi pretendenţi dau asigurări că reprezintă înnoirea clasei politice, dar unul apără liberul schimb şi vrea aprofundarea integrării europene, în timp ce celălalt denunţă “globalizarea sălbatică” şi imigraţia şi doreşte un “protecţionism inteligent”, arată AFP.

Participarea de duminica aceasta ar putea fi slabă: doar 68% din persoanele chestionate spun că sunt sigure că vor merge să voteze, în condiţiile în care pentru prima oară în ultimii aproape 60 de ani cele două mari partide tradiţionale, de stânga – Partidul Socialist şi de dreapta – Republicanii, sunt în afara celui de-al doilea tur prezidenţial. Iar la extrema stânga, unii refuză să aleagă “între ciumă şi holeră”.

Cei doi candidaţi vor vota în nordul Franţei, Macron, în staţiunea balneară Touquet, iar Le Pen, în fieful său Henin-Beaumont.

Campania s-a încheiat vineri în confuzie după difuzarea a mii de documente ale campaniei lui Emmanuel Macron, piratate şi prezentate online, o operaţiune calificată imediat de către echipa candidatului ca una de “destabilizare”.

Preşedintele francez, François Hollande, a dat asigurări sâmbătă că atacul informatic masiv asupra unor documente ale echipei de campanie a candidatului de centru Emmanuel Macron, publicate chiar înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de duminică, nu va rămâne ‘fără răspuns’.

“Ştiam că existau aceste riscuri în timpul campaniei prezidenţiale, pentru că s-a întâmplat şi în alte părţi. Nimic nu va rămâne fără răspuns”, a declarat el pentru AFP.

Comisia naţională de control privind campania prezidenţială, care s-a reunit sâmbătă dimineaţă, a recomandat instituţiilor media “să dea dovadă de responsabilitate şi să nu transmită aceste materiale, pentru a nu afecta sinceritatea scrutinului”.

Aproximativ 47,5 milioane de francezi sunt chemaţi la urne începând de la ora 6,00 GMT până la ora 17,00 GMT (chiar 18,00 GMT la Paris şi în unele mari oraşe), sub măsuri de înaltă securitate: peste 50.000 de poliţişti, jandarmi şi militari sunt desfăşuraţi pentru a asigura securitatea scrutinului.

Franţa, care trăieşte din 2015 sub regimul stării de urgenţă, a scăpat poate dintr-un nou atentat islamist odată cu arestarea în noaptea de joi spre vineri a unui fost militar de 34 de ani, convertit la islam şi jurând supunere faţă de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI). El a fost reţinut în proximitatea unei baze militare din Evreux, la o sută de kilometri nord-vest de Paris, cu arme ascunse în apropiere.

Pe 20 aprilie, cu trei zile înaintea primul tur al alegerilor prezidenţiale, un poliţist a fost ucis pe artera pariziană Champs-Elysees. Atacul a fost revendicat de SI, grupare aflată la originea majorităţii atentatelor care au făcut 239 de morţi în Franţa din ianuarie 2015, relatează stiripesurse.
Cetăţenii francezi din România pot vota în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi

 

Cetăţenii francezi din România îşi pot alege preşedintele, duminică, în Bucureşti, Cluj-Napoca sau Iaşi, oraşe în care au fost amenajate secţii de votare ce vor fi deschise între orele 8,00 şi 19,00, informează Ambasada Franţei la Bucureşti.

 

Secţiile de votare sunt amenajate la Ambasada Franţei din Capitală, la Institutul Francez din Cluj-Napoca şi la Institutul Francez din Iaşi.

Emmanuel Macron şi Marine Le Pen sunt cei doi candidaţi care se vor înfrunta în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

Peste 1.300 de cetăţeni francezi au votat în România şi Republica Moldova — în circumscripţia consulară a Ambasadei Franţei la Bucureşti — în primul tur al Prezidenţialelor Franţei, ce a avut loc pe 23 aprilie.

Rezultatele provizorii ale primului tur au fost publicate o zi mai târziu, pe site-ul misiunii diplomatice de la Bucureşti, notează Agerăres.
Potrivit informaţiilor publicate online, numărul de alegători înscrişi, în primul tur, în circumscripţia consulară a Ambasadei Franţei la Bucureşti a fost de 2.551, numărul celor care au votat ridicându-se la 1.346 (o rată de participare de 52,76 %) iar totalul voturilor exprimate a fost de 1.331.

Candidatul Emmanuel Macron a avut cele mai multe voturi în România şi Republica Moldova — 524 (39,37%), urmat de François Fillon, cu 428 de voturi (32,16%), Jean-Luc Mélenchon — 179 de voturi (13,45%), Marine Le Pen — 81 de voturi (6,09%), Benoît Hamon — 70 de voturi (5,26%) şi Nicolas Dupont-Aignan — 23 de voturi (1,73%).

În ordinea descrescătoare a voturilor primite au urmat François Asselineau — 12 voturi (0,90%), Jean Lassalle — 7 voturi (0,52%), Philippe Poutou — 5 voturi (0,37%), Jacques Cheminade — 2 voturi (0,15%) şi Nathalie Arthaud — niciun vot.

Cetăţenii francezi de pe teritoriul României şi Republicii Moldova au avut, în primul tur de scrutin, secţii de votare deschise în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Chişinău.

Potrivit paginii oficiale de Facebook a Ambasadei Franţei la Bucureşti, prezenţa la vot din România şi Republica Moldova a fost, la finalul lui aprilie, cu 8 procente mai mare decât cea din 2012. Cetăţenii francezi din diaspora au la dispoziţie peste 800 de secţii de vot unde îşi pot exprima opţiunea la Prezidenţiale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with