Image 1
Image 2

Fotbalul județean a trecut de o nouă etapă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Rezultatele înregistrate la sfârșit de săptămână în Elite, Liga IV și Liga V

Sfârșitul de săptămână ne-a oferit zeci de meciuri în fotbalul județean. Mai puține în Elite, pentru că primul campionat a rămas cu 11 echipe. S-a jucat pentru runda cu numărul 3, una în care Micula și Moftinu Mic au câștigat și rămân cu punctaj maxim. Și Beltiugul are punctaj maxim însă a stat în această rundă.

Deși anunța că nu se prezintă dacă se va juca pe terenul din Babța, Turul Micula a făcut deplasarea și a obținut a treia victorie consecutivă. Dar succesul a venit pe final de meci când Coman a înscris pentru 3-2. Terenul Voinței a fost omologat zilele trecute de comisia din partea AJF formată din Bogdan Brudașca, reprezentant AJF, și Vasile Bodi (Știința Beltiug) și Virgil Pereș (Victoria Carei), reprezentanții primului campionat.

Crasna Moftinu Mic s-a impus categoric pe terenul ultimei clasate, scor 4-0. În echipa de start, antrenorul Lulu Dragomir i-a ales pe următorii jucători: Gorbe – Lipai, Rebegea, Giurgiuman, Micaș, Soproni, Godje, R. Ștef, Merce, Polyianciuc, S. Marian. Au marcat: Micaș (min. 3, 45), Soproni (36), Polyianciuc (85).

Cele mai multe goluri s-au înscris în meciul dintre Doba și Lipău. Dar prima a avut câștig de cauză, trecându-și în cont primele trei puncte din sezon. Negrești a câștigat în fața Careiului cu 4-1, după ce la pauză era 3-1, iar Recolta Dorolț s-a întors victorioasă de la Orașu Nou.

Urmează etapa cu numărul 4 în care derby-ul va fi cel dintre Crasna Moftinu Mic și Știința Beltiug, două dintre cele mai puternice echipe din județ.

Câte două echipe avem cu punctaj maxim în fruntea seriilor din Liga IV. Sportul Botiz și Viitorul Vetiș sunt fruntașe în Seria A, dar stau la pândă Păulești, Oar și Livada.

Scorul etapei în Seria B a fost oferit de Vulturii Santău, iar Real Andrid și Fortuna Căpleni au bifat a patra victorie consecutivă.

Liga V de fotbal are trei echipe cu câte 6 puncte: Porumbești, Ardud și Marna. În weekend s-a disputat și primul meci al Luceafărului Decebal. După problemele întâmpinate a renunțat la Elite, iar în weekend și-a început aventura din Liga 5. Un debut cu dreptul, cu o victorie la Agriș, scor 5-1.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with