Image 1
Image 2

Fostul ministru Darius Vâlcov, trimis în judecată

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Darius Vâlcov
Darius Vâlcov

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în stare de arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.


Potrivit unui comunicat al DNA, Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Alături de Darius Vâlcov au fost deferiţi justiţiei Lucian Petruţ Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, primarul municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în luna noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul “Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte, respectiv “Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, “Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi “Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie referitoare la atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

SUA acceptă tacit afacerile Austriei cu Rusia

DIPLOMAȚIE

SUA acceptă tacit afacerile Austriei cu Rusia

Secretarul de stat american, Anthony Blinken, a făcut o vizită în Austria. În conferința sa de presă s-a abținut să critice afacerile Austriei cu Rusia, motivul principal al vizitei sale fiind lupta globală împotriva drogurilor sintetice.