Florin Fabian: A venit vremea să mă reîntorc la fotbalul de performanţă

Scris de Constantin Demian, 25 ianuarie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Aşa cum se ştie, cum am mai scris, antrenorul sătmărean Florin Fabian (foto – dreapta) a semnat un contract cu ACSF Comuna Recea, echipă care activează în al doilea eşalon. În felul acesta Fabian revine în circuitul fotbalistic de performanţă după ce, în ultimii 9 ani, a fost antrenor coordonator la grupele de copii şi junior de la CS Primavera.

Contactat telefonic, Florin Fabian ne-a răspuns, cu amabilitate, la câteva întrebări. Nu înainte de a mulţumi pentru urările făcute de Informaţia Zilei, de a mulţumi numeroşilor prieteni, sau simple cunoştinţe, care au ţinut să i se adreseze în zilele din urmă.

– Ce te-a determinat să accepţi oferta celor de la Recea?
– Sunt de mai multă vreme în discuţii cu conducerea clubului din Recea. Consider că a venit vremea să mă reîntorc la fotbalul de performanţă, să accept noi provocări în cariera mea. Aveam nevoie de aşa ceva, de a lucra la un alt nivel. Asta nu înseamnă că nu am fost mulţumit, sau că nu am avut satisfacţii la CS Primavera. Dar acum a venit vremea să fac şi altceva.

– ACSF Recea, este o echipă implicată în lupta pentru evitarea retrogradării. Apoi se spune că sunt şi ceva problem financiare la club. Nu crezi că te-ai înhămat la o treabă foarte grea?
– Sunt conştient de dificultatea îndeplinirii obiectivului. Dar dacă nu aş avea convingerea că echipa îşi poate menţine locul în Liga 2, nu aş fi acceptat propunerea. Apoi, să ştiţi că problemele legate de bani sunt rezolvate în mare parte, iar echipa are asigurată finanţarea pentru acest an. În plus, am la dispoziţie un lot bun, mai aştept 2-3 jucători de valoare, aşa că sunt convins că Recea va activa şi în sezonul viitor în Liga 2.

– În tur, în lot au fost şi câţiva jucători sătmăreni. Mai sunt la Recea?
– Pe Brata, Văsălie şi Micaş îi voi avea în continuare în lot, dar nu şi pe Romario Rus care plecat la o altă echipă.

– Vrând, nevrând, trebuie să abordăm şi situaţia fotbalului sătmărean. Eşti mulţumit de starea fotbalului din judeţul nostru?

– Avem o echipă de Liga 3, dar cred că este prea puţin pentru potenţialul disponibil la Satu Mare. Ar trebui făcut ceva la 100 de ani de la înfiinţarea Olimpiei. Din păcate, la capătul tunelului, nu văd nicio luminiţă.

– Ne întoarcem la Recea. În prima etapă a returului, echipa ta juca împotriva Concordiei Chiajna…
– … împotriva echipei antrenată de fostul meu coleg de echipă, de bunul meu prieten, Claudiu Niculescu. Meci greu, dar obiectivul meu pentru acest meci, ca şi pentru celelalte, este vctoria.

– Noi îţi urăm succes şi îţi promitem că vom urmări cu atenţie activitatea ta de la Recea, evoluţia echipei maramureşene. Sper să ne oferi cât mai des prilejul de a scrie numai de bine despre actvitatea ta, a celorlalţi sătmăreni, de la ACS F Recea.
– Mulţumesc pentru urări. Să dea Dumnezeu ca dorinţa dumneavoastră să se împlinească.

Florin Fabian a jucat în cariera sa de fotbalist la Olimpia Satu Mare, Electroputere Craiova, Univ. Craiova, Extensiv Craiova, Poli Timişoara, UTA, Diósgyőr (Ungaria), Victoria Carei şi FC Baia Mare. Ca antrenor, Fabian a activat la Victoria Carei, Olimpia, FC Baia Mare şi Arieşul Turda.

Din 2012 şi până acum, a fost antrenor coordonator al Şcolii de Fotbal Primavera Satu Mare.

Abonează-te acum Online!
  1. suporter a spus: 25 ianuarie 2021, ora 15:39

    mai dac bulibas dupa cum te autonumesti tu ori esti prost ori esti prost din doua una sau mai bine t-i se potriveste zicala cand esti prost de mic cand esti mare numai te joci da ai fost vreo data la un meci la OLIMPIA pe vremea cand juca FABIAN? nici nu stiai ca exista OLIMPIA pe vremea ta esti nascut prematur dupa ce s-a retras din fotbal FABIAN

  2. Dac Bulibas a spus: 25 ianuarie 2021, ora 13:03

    Mare jucator talentat o fi fost si acesta incat nici nu mi-amintesc de el !. A fost si a ramas o mare Speranta, nimic mai mult !.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517