Image 1
Image 2

Floretista Teodora Șofran a câștigat o etapă de circuit european Under 14

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

floretaÎntr-o localitate apropiată de Budapesta (Ungaria) au avut loc la sfârșit de săptămână două concursuri de floretă dedicate copiilor. Acolo am avut și sportivi de la CS Satu Mare.

Cel mai valoros rezultat a venit de la etapa de circuit european Under 14 la feminin. La start s-au prezentat 42 de floretiste, iar Teodora Șofran s-a dovedit a fi cea mai bună. Sătmăreanca a urcat pe prima treaptă a podiumului după o finală destul de ușoară. În ultimul act s-a impus cu 15-3 în fața unei sportive din Ungaria. Tot aici, Teodora Turdean a încheiat concursul pe locul 15.

La “Cupa Mihaly Fulop” Under 11 am avut trei sportivi. Dintr-un total de 29 de floretiști, Nicolas Pop a terminat pe 6, Răzvan Nojea pe 9, iar Matei Serghie pe locul 10.

La cele două concursui au participat floretiști din Slovacia, Croația, Cehia, Ungaria și România. Floreta de la CS Satu Mare este antrenată de Arnold Izsaki, Attila File, Dan Șuta și Eva Lengyel.

Antrenorul Arnold Izsaki ne anunță că se face selecție la secția de floretă de la CS Satu Mare. Cei interesați sunt așteptați la Sala de Scrimă “Alexandru Csipler” luni, marți, joi și vineri între orele 16.00 și 17.00.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with