Image 1
Image 2

Satmarenii sunt asteptati sambata la Festivalul Mamaligii de la Turt

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Festivalul Mamaligii de la Turt
Festivalul Mamaligii de la Turt

Evenimentul este organizat de Consiliul Judetean Satu Mare

Finalul de saptamana se apropie cu pasi repezi si se anunta o vreme superba pentru sambata, 28 aprilie, astfel ca satmareni din toate colturile judetului sunt asteptati la Festivalul Mamaligii de la Turt.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judetean Satu Mare, continuand Festivalul gastronomic din Nyiregyhaza, care a avut prima editie in vara anului 2011.

Deschiderea oficiala a Festivalului Mamaligii de la Turt are loc la ora 9, iar de la 10 pana la ora 20, pe scena din centrul localitatii vor evolua ansambluri si formatii artistice atat de la noi din judet, cat si din Ungaria.

 

Promovarea valorilor gastronomice traditionale

 

Festivalul Mamaligii de la Turt este organizat in cadrul Proiectului “Tur gastronomic in judetele Szabolcs – Szatmar – Bereg si Satu Mare”, proiect implementat de Consiliul Judetean Satu Mare si finantat prin Programul de Cooperare Tranfrontaliera Ungaria Romania 2007 – 2013. Acest proiect are ca obiectiv general promovarea turistica a judetelor implicate prin identificarea valorilor gastronomice. Cei prezenti sambata in inima naturii, la Turt, vor avea ocazia sa guste specialitati preparate de echipele de bucatari, 15 la numar, ca doar evenimentul are ca scop promovarea valorilor gastronomice traditionale.

Se vor intrece in arta gatitului 15 echipe, zece din judetul Satu Mare si cinci din judetul vecin, Szabolcs – Szatmar – Bereg. Este vorba de echipele din Szatmarcseke, Vasarosnameny, Napkor, Nyiregyhaza, Nyirvasvari, echipa din Viile Satu Mare – zona Somes Sud, “Schwaben” din Petresti, Ardud – zona Codru, echipa Amicii Codreni din Valea Vinului, echipa Zonei Satmarului, Osanu’ Negresti Oas, Bucataria oseneasca din Turt, echipa presei satmarene, Olarul din Vama si, nu in ultimul rand, echipa din Palat – Consiliul Judetean Satu Mare.

 

Un concurs… delicios

 

Cei prezenti la eveniment, iar organizatorii se asteapta la mii de persoane, vor primi gratuit cate trei tichete pe care le vor folosi la echipa de bucatari la care doresc, fiindca fiecare echipa prepara o supa sau o ciorba, un felul doi din care nu lipseste mamaliga si un desert traditional. Concursul gastronomic are si un juriu format din specialisti care va desemna echipa castigatoare. Din juriu fac parte dr. Kovacs Mihalyne – maestru bucatar cu premiu Schnitta si WACS si totodata presedinte al Asociatiei Nationale Maghiare de Gastronomie in Nyiregyhaza, Nemeth Janos – maestru bucatar cu premiu Venes, Pasztor Zoltan – administrator Restaurantul No Pardon Satu Mare, Huszti Tamas – manager al Restaurantului Al Capone Satu Mare, Simon Zsolt – bucatar sef Restaurantul Chilly Csarda si Mihai Babut – bucatar sef la Hotel – Restaurant Astoria.

 

Muzica, dans si multa voie buna la scena

 

In timpul in care echipele vor munci cu spor pentru cei prezenti, spectatorii sunt invitati la scena pentru un bogat program artistic. Vor evolua la Festivalul Mamaligii din Turt formatii locale de dansuri din localitatea gazda si din Gherta Mare, ansambluri din Ungaria, Sanzienele si Oasul din Negresti-Oas in frunte cu interpreta Maria Tripon, Ansamblul Codrisorul, Ansamblul de dansuri maghiare din Agris, din Porumbesti, interpreta Anamaria Pteancu, ansamblul de muzica populara al Scolii de Arte satmarene, Ansamblul Mara din Draguseni cu dansuri populare din Maramures, interpreii Nicu Pop si Petrica Anton din Vama, care vor canta muzica populara Chioar.

La ora 18 intra in scena formatia de pop-rock XXL, iar la ora 19 e invitat cantaretul Petrica Muresan. Spre seara, Ansamblurile folclorice Cununita nazdravana si Cununita, alaturi de interpretele Leontina Dorca si Maria Carmen Sas, vor incinge talpile spectatorilor. Nu vor lipsi momentele de muzica usoara, asigurate de elevi ai Scolii de Arte Satu Mare si trupa Inedit de la Palatul Copiilor, condusa de profesorul Sorin Berindei.