Image 1
Image 2

Eugenia Crainic şi-a lansat la ”Poesis” romanul „Studenta criminală”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

        Aşa cum anunţasem cu câteva zile în urmă, vineri, 20 aprilie 2018, la Centrul Multicultural „Poesis” a avut loc lansarea romanului „Studenta criminală”. Aşadar s-a întâmplat lansarea, ca s-o parafrazăm pe autoarea Eugenia Crainic, care spune că izvorul său de inspiraţie este o crimă care chiar s-a întâmplat! (Alte întâmplări cu lansarea cărţii au mai avut loc în Oradea şi în Carei).

Alături de autoare, au fost prezenţi scriitorul Ioan Matiuţ, directorul Editurii Mirador, dr. Anamaria Szatmari, epigramistul Ioan Tipu Sălăjanu, scriitori şi poeţi de la cenaclurile sătmărene Afirmarea şi Cronograf, numeroşi iubitori de literatură.

Despre carte a vorbit în primul rând Loredana Ştirbu, preşedinta Cenaclului ”Cronograf” şi moderatoare a evenimentului. Ea a prezentat autoarea şi a enunţat câteva impresii despre roman.

În cuvântul său, Ioan Matiuţ a prezentat o fişă biografică a autoarei, devenirea sa ca scriitoare şi avatarurile apariţiei romanului, pe care „îl citeşti cu sufletul la gură”, după exprimarea sa.

A urmat la cuvânt dr. Anamaria Szatmari, cu care autoarea s-a cunoscut pe o cale contemporană, respectiv în mediul online. Vorbitoarea a expus experienţa personală a lecturii romanului, a analizat personajele şi întâmplările de aşa manieră încât putem spune că le-a repovestit într-un stil personal.

O adevărată surpriză pentru auditori a constituit-o Eugenia Crainic, vrăjindu-i printr-un debit verbal şi o imaginaţie debordantă, cu adevărat ieşite din comun. Discursul său, deşi mai mult autobiografic, a dovedit audienţei că este vorba de o scriitoare născută, iar nu făcută.

În final, Ioan Tipu Sălăjanu, cu umorul său inimitabil, i-a dedicat autoarei trei epigrame, pe care le reproducem în continuare.

 

Autoarei romanului Studenta criminală:

 

Venind cu-n gând mai optimist,

Din start m-aţi câştigat ca fan.

Aflând că soţu-i poliţist

Mi-aţi retezat orice elan.

 

Apropo de colaborarea cu un scriitor sătmărean:

 

Ar putea  face-un cuplu trainic,

Să meargă vestea până-n rai,

Ea – cu abilităţi de crainic,

El – cu abilităţi de crai.

 

Apropo de studentă şi de debandada din învăţământ:

 

N-o arestaţi numaidecât,

Mai aşteptaţi, eventual

Să-l strângă-aşa, puţin, de gât

Şi pe ministrul actual.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with